Sari direct la conținut

Presedintele Nicolae Timofti respinge candidatura lui Vlad Plahotniuc pentru functia de premier si cere un alt nume

HotNews.ro
Presedintele Nicolae Timofti respinge candidatura lui Vlad Plahotniuc pentru functia de premier si cere un alt nume

Presedintele Nicolae Timofti respinge candidatura lui Vlad Plahotniuc pentru functia de premier, a declarat pentru HotNews.ro Vlad Turcanu, purtatorul de cuvant al presedintelui. Timofti le-a cerut reprezentantilor coalitiei sa propuna un alt nume pana joi la ora 12.00.

Timofti si-a motivat refuzul pe prevederi ale Constitutiei Republicii Moldova si pe Hotarari ale Curtii Constitutionale, care a statuat pe data de 22 aprilie 2013 ca „orice mandat politic trebuie sa se bazeze pe standarde ridicate in materie de integritate” si „este contrara principiilor statului de drept numirea in functii de conducere a persoanelor asupra carora planeaza dubii de integritate”, potrivit Agora.md.

Timofti „considera ca exista suspiciuni rezonabile” ca Plahotniuc „nu intruneste criteririle de integritate necesare desemnarii sale in functia de prim-ministru, avand in vedere si faptul ca prin Hotararea nr. 5 din 15.02.2013 a Parlamentului Republicii Moldova, publicata in Monitorul Oficial pe data de 22.02.2013, domnului Vladimir Plahotniuc i s-a exprimat vot de neincredere, in calitatea sa de prim-vicepresedinte al Parlamentului, aducandu-i-se acuzatii de implicare in activitati ilegale care vin sa prejudicieze imaginea Parlamentului si a Republicii Moldova”, arata sursa citata.

Hotararea din 22 februarie 2013 a Parlamentului Moldovei, invocata de presedintele Timofti, consfinteste votul de neincredere acordat de majortatea parlamentarilor la acea data pentru Vlad Plahotniuc in calitate de prim-vicepreşedinte al Parlamentului.

Reamintim ca o coalitie parlamentara construita in jurul PD, care are majoritatea in Parlament, l-a propus astazi pe Vlad Plahotniuc drept premier.

Comunicatul integral al Presedintiei Moldovene:

Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a avut astăzi, 13 ianuarie a.c, la Reședința de stat de la Condrița, consultări cu reprezentanții majorității parlamentare, constituite recent de un număr de 56 de deputați.

La consultări au participat Marian Lupu, Andian Candu și Dumitru Diacov, reprezentând Patridul Democrat, și Mihai Ghimpu, Corina Fusu și Valeriu Munteanu, reprezentând Patridul Liberal.

Șefului statului i-a fost prezentată o declarație semnată de un număr de 55 de deputați, de susținere a candidaturii domnului Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreședinte al Partidului Democrat, la funcția de prim-ministru.

Făcând uz de dreptul său constituțional de a evalua calitățile, competența, experiența și capacitatea candidatului la funcția de prim-ministru, șeful statului informează majoritatea parlamentară și opinia publică despre decizia sa de a respinge candidatura domnului Vladimir Plahotniuc la funcția de prim-ministru.

Președintele Timofti își întemeiază decizia pe prevederi ale Constituției Republicii Moldova și pe Hotărâri ale Curții Constituționale, care a statuat pe data de 22 aprilie 2013 că „orice mandat politic trebuie să se bazeze pe standarde ridicate în materie de integritate” și „este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate”.

Șeful statului consideră că există suspiciuni rezonabile că domnul Vladimir Plahotniuc nu întrunește criteririle de integritate necesare desemnării sale în funcția de prim-ministru, având în vedere și faptul că prin Hotărârea nr. 5 din 15.02.2013 a Parlamentului Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial pe data de 22.02.2013, domnului Vladimir Plahotniuc i s-a exprimat vot de neîncredere, în calitatea sa de prim-vicepreședinte al Parlamentului, aducându-i-se acuzații de implicare în activități ilegale care vin să prejudicieze imaginea Parlamentului și a Republicii Moldova.

În consecință, președintele Nicolae Timofti propune majorității parlamentare identificarea unui alt candidat la funcția de prim-ministru, care s-a încadra în criteriile de integritate enunțate, și informarea șefului statului cu privire la acest candidat, prin procedură legală, până pe data de 14 ianuarie a.c., ora 12.00.

ARHIVĂ COMENTARII
danen • 2016-01-13 16:38:42
Go Timofti!
0 25
2016-01-13 16:54:12
0 18
Susufler0 • 2016-01-13 16:39:23
TREZI ? Bravo, Nicolae, asta inseamna sa fii patriot ! Patriotismul n-are nicio legatura cu respectarea legii ! Daca ar fi fost asa, astazi n-am mai fi fost nici macar Romania Mica (s-au incalcat legi nationale si tratate internationale pt ca Tara Romaneasca sa se uneasca cu Moldova la 24 ianuarie 1859), daramite Romania Mare ! O sa fie o criza politica uriasa, dar poate altfel nu se poate !
3 14
un domn • 2016-01-13 16:42:29
e intruchiparea VP a Spiritului Intunecat al Bolshevismului din Balcani !
0 17
alin • 2016-01-13 16:44:56
Moldova trebuie sa mearga innapoi la urne.
2 15
Zeee • 2016-01-13 16:53:35
alegeri anticipate, acum nu se stie care dintre cele doua rele e mai rau :) - dar pare raul mai mic !
1 8
Zeee • 2016-01-13 16:54:57
la urna de gunoi !
6 0
a.nonim • 2016-01-13 17:10:15
Tu stii ce vorbesti? Cunosti cat de cat situatia de acolo? Alegerile anticipate nu pot avea decat un singur castigator. Moscova.
2 7
alin • 2016-01-13 17:40:20
nivelul de trai din Romania il depaseste cu mult pe cel din Rusia iar acest lucru le capteaza si inoculeaza clar oamenilor orientarea si nazuintele. In acest moment pur si simplu in Romania se traieste mai bine decat la este de Moldova. Nu cred ca oamenii isi doresc sa traiasca mai rau. Credem sau nu Romania este un exemplu pentru Moldova. In acest moment cred ca sunt multi moldoveni care isi doresc ca unele institutii din Romania sa fi avut autoritate si in Moldova, vorbesc de dna si justitie.
1 5
a.nonim • 2016-01-14 10:27:50
Astea sunt pure supozitii. Sondajele spun cu totul altceva. Cat priveste nivelul de trai, in Romania este mai ridicat decat in Rusia rurala, dar mai scazut decat in Moscova, care e unul dintre cele mai scumpe orase din lume. Exista un procent foarte mare de moldoveni care lucreaza in marile orase din Rusia, aproape la fel de multi ca in occident. Cat priveste DNA-ul si anticoruptia, exista un curent de apreciere, dar sa nu uitam ca Shor a fost ales primar cu 70%, in conditiile in care toata lumea stie ca a fost unul dintre pionii principali ai furtului secolului. Intrebat de ce l-a votat, un alegator a raspuns "pai daca a furat un miliard, poate ne-o da si noua ceva". Asta spune multe despre mentalitatea de acolo. Bunul simt si judecata logica, pur si simplu nu se aplica. Trebuie tinut cont de realitatea locului.
0 0
Mihai-G • 2016-01-13 18:29:17
Alegeri acum ar duce la castigarea puterii de partidele pro-ruse. Uita-te la sondaje inainte de a sustine chestii de astea.
1 1
semperfidelis • 2016-01-13 16:52:24
Vlad Plahotniuc Victor Ponta Vladimir Putin .... evident n-au nicio legatura.
1 20
a.nonim • 2016-01-13 17:07:40
Un gest curajos, care-i face cinste presedintelui, dar in acelasi timp extrem de riscant. Mizeaza totul pe o carte, si asta intr-un moment in care n-are deloc o pozitie favorabila. Nu ne ramane decat sa speram ca Timofti stie ce face, si n-a fost doar un gest de eroism inutil. Din pacate Plahotniuc este reprezentativ pentru Moldova, tot parlamentul este alcatuit din oameni ca el, la o scara sau alta. Iar alegerile anticipate ar fi un dezastru, s-ar putea sa ne tezim cu Dodon sau Usatii, adica din lac in put. Si chiar daca nu vor fi alegeri anticipate, daca va candida ca presedinte, Plahotniuc are mari sanse sa fie ales.
1 10
Doru_T • 2016-01-13 17:16:36
Andrian Candu este o variantă la Plaha, nu? Mai conteză că-i finuţu' lui? Un raket conduce Basarabia. Vechiul mesaj: România, trezeşte-te!
0 10
demaGOGU • 2016-01-13 17:24:24
ma tem ca raspunsul nu este decat unul singur: Moskovei.
4 0
dorul • 2016-01-13 17:32:47
Bravo cuae!
1 2
verdeata • 2016-01-13 17:41:02
sunteți un caracter!
0 6
Mazeta • 2016-01-13 18:19:25
Vlad Ulinici
5 0
Kepler • 2016-01-13 18:31:27
ar fi fost in Romania, Plahotniuc ar fi scris de mult carti pt reducerea pedepselor. Un tip care ba a intrat ba a iesit din politica dupa bunul plac, acum vrea sa fie prim-ministru. Pozitia lui Timofti este corecta, dar momentul nu este de loc favorabil.
0 4
arheopterix • 2016-01-13 19:26:10
Te lua gura pe dinainte ..adica Vladimir Ulianov ... cred c-asa il chema pe sifiliticu* ala ...stii tu care !
0 2
INTERVIURILE HotNews.ro