Viorica Dăncilă îi critică pe cei care îi „numără virgulele sau greșelile de exprimare”: Da, poate că am greșit, e o presiune imensă, o oboseală imensă
Premierul Viorica Dăncilă a pus vineri greșelile gramaticale pe care le-a făcut pe seama „presiunii” și a „oboselii imense” ale funcției, precizând însă că nu va greși „niciodată în deciziile” pe care le va lua „pentru România și pentru români”.
Dăncilă a spus, la școala de vară a tineretului PSD, că cei care îi „numără virgulele sau greșelile de exprimare nu au altceva de criticat și acum se limitează doar la aceste lucruri”.
„Da, poate că am greșit, e o presiune imensă, o oboseală imensă. Din atenție sau pe fondul oboselii am făcut greșeli și poate voi mai face. Dar nu o să greșesc niciodată în deciziile pe care le voi lua pentru România și pentru români”, a continuat premierul.
Aceasta a criticat „îndemnurile la scindare și dezbinare” în anul centenarului, afirmând că „dacă cei care acum îndeamnă la scindare, dezbinare, cred că nu vot fi judecați de generațiile viitoare se înșală”.
Acești oameni trebuie să răspundă pentru că „au înlocuit argumentele cu jignirile, proiectele cu plângerile penale, că încearcă să își facă lobby”, a spus Viorica Dăncilă, adăugând că este „prima dată în istorie când un premier are dosar penal pentru un act diplomatic”, o referire propunerea de mutare a ambasadei României la Tel Aviv.