Sari direct la conținut

VIDEO A murit cel mai îndrăgit urs din rezervația de la Zărnești, în vârstă de aproape 22 de ani. Povestea emoționantă a lui Max

HotNews.ro
ursul Max, Foto: Asociatia milioane de prieteni
ursul Max, Foto: Asociatia milioane de prieteni

Cel mai îndrăgit urs din rezervația de la Zărneşti a murit la aproape 22 de ani, după ce a fost în carantină timp de câteva săptămâni pentru că nu se mai putea deplasa. Max a fost adus în rezervaţia de la Zărneşti în 2006, după ce timp de nouă ani el a fost ținut legat de un copac în fața castelului Peleș, unde turiștii puteau face poze cu el, contra cost.

Ursul, în vârstă de aproape 22 de ani, abia mai putea merge, așa că medicii au decis scoaterea lui din țarc și mutarea în zona de carantină, la căldură, unde a primit tratament cu antiinflamatoare și analgezice puternice. Tratamentul nu a dat rezultate, starea lui s-a agravat, iar Max a paralizat complet pe partea din spate. A refuzat să mai mănânce și să mai bea apă, iar luni a murit, spun reprezentanții Asociaţiei Milioane de Prieteni, care au în grijă rezervația de urși de la Zărnești.

„Ne luăm rămas bun de la un urs blând și bun, care a reușit prin firea lui să fie singurul din Sanctuar care să o împace pe ursoica Monica, atât cu oamenii, cât și cu semenii ei. Ar fi putut trăi încă mult, dacă anii petrecuți înlănțuit de un om fără suflet nu i-ar fi afectat sănătatea. Ne împăcăm cu gândul că în sanctuar și-a găsit pacea, o fărâmă de libertate, s-a bucurat să se tăvălească în iarbă, să asculte vântul și cântecul păsărelelor, să se scalde și să mănânce pe săturate. Este acum printre îngeri, în Ursa Mare, alături de Maya și de alți blănoși ca el“, spune Cristina Lapis, președintele Asociației Milioane de Prieteni.

Ursul Max a ajuns în rezervaţia de la Zărneşti în urmă cu 12 ani, după ce stăpânul lui de atunci l-a orbit intenţionat, i-a pilit colții și l-a sedat cu medicamente. Max a fost ținut de stăpân legat de un copac în fața Palatului Peleș, unde turiștii puteau face poze cu el, contra cost. După nouă ani, Max a fost salvat de Garda de Mediu, la sesizarea turiștilor și a asociaților pentru protecția animalelor. În 2006, el a fost dus inițial într-o rezervație naturală din Suceava.

Povestea lui a fost făcută cunoscută de către Asociația Milioane de Prieteni: „Acest urs a fost orbit de proprietarul lui când era mic. A fost ținut 9 ani legat cu lanțul de un copac la Peleș, spre amuzamentul turi;tilor. Aceștia veneau, îi dădeau merdenele, ciocolată sau alte mizerii și își făceau poze cu el. Dupa 9 ani, el a fost salvat de niște oameni buni și a fost adus la Libearty, locul unde 91 de urși trăiesc în natură și se pot bucura de libertate”.

CITEȘTE ȘI: FOTOGALERIE Sanctuarul de la Zarnesti – Locul unde ursii scapa de sclavie

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro