Instanța Supremă a respins solicitarea procurorului general Bogdan Licu de redeschidere a Dosarului Revoluției în cazul lui Roman
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins solicitarea procurorului general Bogdan Licu de redeschidere a dosarului Revoluției în cazul fostului premier Petre Roman și a lui Teodor Brateș, fost redactor-șef al televiziunii publice, au precizat pentru Mediafax surse apropiate anchetei.
Pe 21 octombrie, procurorii de la Parchetul General au anunțat că au dispus infirmarea clasării dosarului Revoluției și că solicită instanței redeschiderea urmăririi penale pe numele lui Petre Roman și al lui Teodor Brateș, cu privire la infracțiuni contra umanității.
În urma examinării din oficiu de procurorul general soluțiilor de clasare, Parchetul General a anunțat, printr-un comunicat de presă, că s-a dispus: infirmarea, ca netemeinice, a soluțiilor de clasare dispuse față de Petre Roman – fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale și prim-ministru al Guvernului României şi Teodor Brateș – fost redactor-șef la Televiziunea Română, cu privire la infracțiunile contra umanității și redeschiderea urmăririi penale în cauză.
Clasările din dosarul Revoluției au fost dispuse de procurori în luna aprilie a acestui an, aceștia motivând că decizia de închidere a cauzei vine după ce fie a survenit decesul păriților, fie (așa cum e cazul fostului premier Petre Roman și a fostului redactor șef al TVR, Teodor Brateș) nu au fost probe concludente privind implicarea lor în săvârșirea de infracțiuni contra umanității.
Numai rechizitoriul, care a fost înaintat instanței supreme la acel moment, avea 12 volume și 3.280 de file, în timp ce dosarul cauzei avea 3.330 de volume, dintre care 2.030 de volume au fost administrate după data de 13.06.2016.