Sari direct la conținut

Asociaţii ale magistraților, 7 propuneri de modificări legislative după hotărârea Curții de Justiție a UE: România riscă o infringement și sancțiuni financiare severe în caz de neconformare

HotNews.ro
Decizie a CJUE, Foto: Torsten Sukrow/SULUPRESS.DE / AFP / Profimedia
Decizie a CJUE, Foto: Torsten Sukrow/SULUPRESS.DE / AFP / Profimedia

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție spune că nu poate fi ignorată decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) referitoare la faptul că judecătorii nu pot fi cercetaţi disciplinar pentru sentinţe care nu respectă decizii ale CCR și reclamă „inexplicabila lipsă a unei reacții imediate” a ministrului Justiției, care trebuia să propună rapid modificări legislative pentru conformare.

Cele trei asociații cer adoptarea urgentă a următoarelor măsuri, pentru punerea în aplicare a acestei hotărâri:

  • Abrogarea abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. ș din Legea nr. 303/2004, care permite sancționarea disciplinară a judecătorului pentru nerespectarea deciziilor CCR, fără a distinge cauza (în acest sens, aplicarea prioritară a dreptului UE și a jurisprudenței CJUE, respectiv a Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței CEDO nu pot constitui niciodată un motiv pentru sancționarea disciplinară a unui magistrat); reformarea întregii reglementări a răspunderii disciplinare a judecătorilor și a Inspecției Judiciare, prin prevederea de garanții pentru a evita cercetarea disciplinară a judecătorilor pentru conținutul hotărârilor pe care le pronunță, în motivarea cărora aplică prioritar dreptul UE; Reorganizarea Inspecției Judiciare, crearea a două inspecții distincte pentru judecători, respectiv procurori, reconsiderarea rolului și a atribuțiilor inspectorului-șef; reglementarea unor examene meritocratice pentru selectarea inspectorilor judiciari, respectiv pentru numirea în funcțiile de conducere;
  • Desființarea necondiționată a secției de parchet separate, creată pentru investigarea infracțiunilor comise de judecători și procurori: desființarea SIIJ nu trebuie însoțită de reglementarea vreunei noi garanții pentru magistrații anchetați pentru fapte de corupție, acest lucru l-a stabilit deja Comisia de la Veneția în avizul din 5 iulie 2021; de asemenea, desființarea SIIJ trebuie să ducă în mod necesar la refacerea competenței DNA de a ancheta magistrații acuzați de corupție, lupta împotriva marii corupții fiind unul din cele patru obiective MCV, a cărui neîndeplinire va face imposibilă ridicarea MCV;
  • Abrogarea limitărilor cu privire la libertatea de exprimare, materializate în obligația de abținere a magistraților de la „manifestarea sau exprimarea defăimătoare în raport cu celelalte puteri ale statului”;
  • Reinstaurarea meritocrației în magistratură: reglementarea unor examene meritocratice de promovare, inclusiv și mai ales la Înalta Curte de Casație și Justiție;
  • Revizuirea sistemului de numire și revocare a procurorilor-șefi și limitarea rolului ministrului justiției în aceste proceduri, simultan cu creșterea atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii; întărirea independenței procurorului și reglementarea clară și restrictivă a noțiunii de procuror ierarhic superior;
  • Revizuirea normelor privind răspunderea materială a magistraților, cât timp acestea ignoră independența justiției.

Asociațiile judecătorilor și procurorilor români reamintesc și că nerespectarea unei hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene poate determina Curtea, la cererea Comisiei Europene, într-o procedură de infringement, să impună sancțiuni financiare, sub forma unei sume forfetare și/sau a unei plăți zilnice.

În acest sens, printr-o scrisoare trimisă de Comisia Europeană Guvernului României în 18 octombrie 2021, s-au solicitat deja clarificări legate de nerespectarea hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 mai 2021. Într-o asemenea procedură, în cazul Poloniei, nerespectarea unei hotărâri CJUE vizând aspecte specifice statului de drept a determinat deja aplicarea provizorie a unei sancțiuni financiare zilnice de 1 milion de euro, sancțiunea definitivă urmând a fi stabilită curând de CJUE.

Supremația dreptului Uniunii Europene impune ca judecătorii naționali să aibă puterea să lase neaplicată o decizie a unei curți constituționale care este contrară acestui drept, fără a fi cercetați disciplinar, arată Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). În hotărârea din 21 decembrie, una cu miză majoră pentru justiția din România, CJUE arată, de asemenea, că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este „obligatoriu în toate elementele sale” pentru România.

Curtea Constituţională a României (CCR) susține că decizia CJUE referitoare la faptul că judecătorii nu pot fi cercetaţi disciplinar pentru sentinţe care nu respectă decizii ale CCR, dacă acestea contravin dreptului UE, nu produce efecte în mod practic decât după revizuirea Constituţiei în vigoare, „care, însă, nu se poate face de drept”,

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro