Cu ce forțe militare se protejează România la Marea Neagră
Forțele Navale Române spun că execută, în mod sistematic, acțiuni de cercetare a spațiului maritim din proximitatea litoralului românesc, pentru identificarea pericolelor de navigație, în special a minelor marine aflate în derivă, provenite din zona de nord a Mării Negre. Instituția mai afirmă că de la invazia Rusiei în Ucraina în apele românești au fost descoperite și neutralizate cinci mine marine, fără însă a face vreo referire la explozia produsă în această săptămână în mare, în fața unui hotel din Costinești.
Forțele Navale Române au transmis, joi, că planurile și procedurile operaționale „au fost adaptate rapid la situația actuală de securitate, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, în februarie 2022, pentru a răspunde eficient la un mediu divers de amenințări în spațiul maritim, contribuind astfel la asigurarea securității colective a Alianței Nord-Atlantice”.
- „Pachetul de forțe pus la dispoziție de Forțele Navale Române pentru activitățile de monitorizare este format din 11 nave militare, două elicoptere IAR-330 Puma Naval, șase drone de cercetare maritimă, trei detașamente de scafandri de luptă EOD (specializate în lupta contra dispozitivelor explozive) și Centrul de Date pentru Lupta contra Minelor (Mine Warfare Data Center – M.W.D.C.) din subordinea Direcției Hidrografice Maritime, care completează eforturile structurilor participante la planul de cercetare contra minelor derivante, prin monitorizarea zilnică a informațiilor referitoare la mine descoperite în vestul Mării Negre, estimele zilnice de deplasare a curenților de suprafață, estimele de deplasare a obiectelor suspecte din zona de responsabilitate, precum și analiza imaginilor transmise de pe mare, în vederea identificării acestora.
- Prin rotație, navele militare maritime și elicopterele Puma Naval au planificate activități de cercetare, pentru detectarea și limitarea pericolului de mine și pentru asigurarea siguranței navigației a tuturor navelor aflate în tranzit către și dinspre porturile românești de la Marea Neagră.
- Alături de Forțele Navale Române, în desfășurarea permanentă de acțiuni conjugate de monitorizare a zonei de responsabilitate a României, participă și alte structuri din sistemul național de apărare, cu atribuții în acest domeniu, precum și partenerii din Alianța Nord-Atlantică (Franța, Statele Unite ale Americii și Turcia), prin misiunile executate de aceștia cu avioanele de patrulare maritimă”, spun reprezentanții Forțelor Navale.
Zona maritimă de responsabilitate a Forțelor Navale Române cuprinde apele teritoriale, zona contiguă și zona economică exclusivă din Marea Neagră, având o suprafață de aproximativ 30.000 km pătrați, de două ori mai mult decât suprafața Dobrogei.
Instituția mai afirmă că de la invazia Rusiei în Ucraina în apele românești au fost descoperite și neutralizate cinci mine marine, fără însă a face vreo referire la explozia produsă în această săptămână în mare, în fața unui hotel din Costinești.
Amintim că o explozie puternică s-a produs marţi dimineaţă în apropierea digului, în faţa Hotelului Forum din staţiunea Costineşti, iar primele informații indicau că ar fi fost vorba despre o mină marină. La fața locului a intervenit o echipă de scafandri specializați în distrugerea de dispozitive explozive, dar autoritățile nu au confirmat că deflagrația ar fi fost provocată de o mină marină.
Într-un comunicat transmis luni seară, Forţele Navale Române nu fac însă nicio referire clară la cauzele exploziei, spunând doar că în urma verificărilor făcute pe litoralul românesc după incidentul de la Costinești nu au fost găsite mine marine aflate în derivă.