Sari direct la conținut

WIKILEAKS Ce i-a scris Traian Basescu lui George W. Bush in octombrie 2006

HotNews.ro

Intr-o telegrama din 2006 nesecretizata si intitulata “Interesul Romaniei pentru organizarea summitului NATO din 2008”, oficialii americani redau integral scrisoarea transmisa de presedintele Traian Basescu presedintelui de atunci al SUA, George W. Bush. In scrisoare, presedintele Basescu face o pledoarie pentru ca SUA sa sustina initiativa Romaniei de a organiza summitul NATO din 2008.

Citeste mai jos scrisoare trimisa de Traian Basescu la Casa Alba:

“Onorabilul George W. Bush

Presedintele Statelor Unite ale Americi

Casa Alba

Bucuresti, octombrie 2006

Domnule Presedinte:

Am placerea si privilegiul sa va scriu pentru a reconfirma interesul Romaniei de a gazdui summitul NATO din 2008.

Suntem recunoscatori pentru sfaturile si sustinerea constante primite din partea SUA de la inceputul consultarilor apropiate pe aceasta tema. As dori sa reiterez dialogul deschis si insufletit pe care l-am avut in timpul vizitei mele la Washington din iulie 2006.

Cred cu tarie ca, in calitate de vecin al Balcanilor de Vest si sustinatoare a integrarii euro-atlantice a acestei regiuni, Romania ar fi cea mai potrivita locatie din perspectiva simbolica si politica pentru un posibil summit al extinderii, cu participarea tarilor din aceasta zona.

In acelasi timp, in calitate de tara aflata la frontierele Europei de Est, Romania ar reprezenta un loc de intalnire potrivit pentru a scoate in evidenta interesul NATO de a coopera cu Ucraina, Georgia si alte tari din Caucazul de Sud, precum si de a intari cooperarea cu Rusia. Organizand un summit NATO in Bucuresti, dupa cel de la Riga, ar scoate in evidenta progresele facute in promovarea libertatii, democratiei si a securitatii <>, un tel impartasit atat de Romania cat si de Statele Unite.

Tara mea ar acorda, totodata, o atentie speciala pentru a aduce reforma Parteneriatului NATO la un nou nivel in 2008, inclusiv consolidarea dialogului strategic cu furnizorii de securitate si cu tarile din Orientul Mijlociu. Noul profil ar Romaniei ca membru NATO si UE, in 2008, ar furniza un context semnificativ pentru consolidarea vizibilitatii parteneriatului strategic NATO-UE pe agenda summitului din 2008.

Ne mentinem angajamentul de a pastra statutul Romaniei de participant semnificativ la operatiunile NATO din Afganistan si din Balcani, precum si de a avea o contributie constructiva la dezbaterile pe marginea transformarii NATO. Vom continua sa ne comportam ca si aliat dornic de realizarea unui consens fata de avansarea reformei Aliantei si a agendei operationale.

Este speranta mea sincera ca administratia SUA va sustine in continuare incercarea noastra de a gazdui summitul NATO din 2008 si contez pe sustinerea dumneavoastra personala pentru a atinge acest obiectiv. As vrea sa va asigur ca Romania detine capacitatea logistica si experienta necesara pentru organizarea unor evenimente de o asemenea amploare. Asteptand cu nerabdare sa continuam dialogul nostru pe viitor, va transmit deplina mea consideratie.

Al dumneavoastra,

Traian Basescu

Presedintele Romaniei”​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro