Sari direct la conținut

​Românii au împrumutat statul cu peste 3 miliarde lei prin Fidelis de primăvară

HotNews.ro
Bancnote românești, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Bancnote românești, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Românii au împrumutat statul prin Fidelis de primăvară (2023), valoarea totală a subscrierilor fiind de puțin peste 3 miliarde lei. Cele mai atractive au fost tranșele pe euro, fiind echivalentul a 2,33 miliarde lei, la cursul de astăzi al BNR.

Cum arată subscrierile pe cele 5 tranșe:

1 an (lei) pentru donatorii de sânge: 164,4 milioane lei

1 an (lei) – 371,9 milioane lei

3 ani lei – 179,3 milioane lei

1 an euro – 198,5 milioane euro

5 ani euro – 274,7 milioane euro

Subscrierea s-a încheiat luni, iar în câteva zile va fi listarea pe piața românească de capital.

Reamintim că dobânzile sunt de 6,7 – 7,25%/ an (la scadențe de 1-3 ani) pe lei și 3,7 – 5,8% (pe 1-5 ani) pe euro.

Tranșa pentru donatorii de sânge este pe un an și are o dobândă de 7,7%, iar pragul minim de subscriere este de 500 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro