Sari direct la conținut

Daniel Anghel: Țările din Africa au o impozitare pe cifra de afaceri la bănci / În Italia încă se negociază

HotNews.ro
Taxare, Foto: Anna Berkut / Alamy / Alamy / Profimedia
Taxare, Foto: Anna Berkut / Alamy / Alamy / Profimedia

Impozitul minim pe cifra de faceri este cea mai dureroasă măsură din pachetul de măsuri al Guvernului, susține Daniel Anghel, președintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC).

„Sunt foarte puține țări dezvoltate, nu știu decât două în UE (Polonia și Italia – care încă negociază taxa pentru bănci), dar mai sunt și țări din Africa care folosesc o astfel de impozitare”, a spus el.

Referindu-se la impozitul minim pe cifra de afaceri pentru companiile mari, el a spus că „nu face altceva decât să reducă competitivitatea”.

România va deveni mai scumpă pentru investitori / Ce sectoare economice vor fi lovite

„Ca o consecință imediată va pune pe termen scurt și mediu sub semnul întrebării continuarea în același ritm al investițiilor străine directe în economie. Vom deveni mai scumpi și atunci ne uităm la cei care vor fi impactați în mod special”, a explicat Anghel.

Potrivit acestuia, principalele sectoare impactate sunt cele reglementate: energie și farma.

„Mai sunt și jucătorii care funcționează cu marje mici, cum sunt cei din automotive și retail. Dacă ne uităm în zona construcțiilor de mașini, industria auto susține mai bine de 27% expoturile României. Devenim mai scumpi peste criza semiconductorilor, putem pierde acest avantaj versus alte piețe din regiune. Vorbim despre competitivitate”, a explicat el.

Un astfel de impozit, afirmă reprezentantul FIC, avantajează companiile care sunt foarte profitabile ca să poată să susțină un astfel de impozit.

„Cei care sunt cu marje mici sunt înclinați către pierderi. Cine ar putea să câștige din acest lucru?”, se întreba el.

Conform declarațiilor sale, calculele de pe hârtie arată dintr-un astfel de impozit minim pe cifra de afaceri am putea să colectăm undeva la 6,2 miliarde lei, pe baza calculelor bilanțiere din 2022.

„Proiectul de lege folosește sintagma ventiuri totale acolo putând intra și alte venituri, precum cele din taxe care pot fi taxate suplimentar. Această cifră putându-se duce ceva mai sus. N-am avut consultări publice pe acest pachet, din păcate”, a mai spus el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro