Statistica a numărat șomerii „vizibili”. Aceștia ar popula lejer un județ de dimensiuni medii / Creșterea șomajului invizibil nu mai trebuie ignorată

Potrivit datelor transmise marți de INS, România are circa 442.000 de șomeri după definiția Biroului Internațional al Muncii. Adică aproximativ populația unui județ cum e Arad sau Dâmbovița. Doar că cifrele sunt înșelătoare.

Șomajul invizibil este în creștere. Iar când spun „șomaj invizibil” mă refer la cei oamenii descurajați și la cei cu normă parțială care ar dori să lucreze mai multe ore, dar nu pot. Rata oficială a șomajului nu îi consideră șomeri. Atunci când vorbim despre rata oficială a șomajului – acum la un nivel scăzut – îi ignorăm pe acești lucrători, care sunt invizibili statistic.

Mai jos, populația de peste 15 ani inactivă din punct de vedere economic

Este doar o parte a șomajului invizibil. Dar îi avem și pe cei descurajați, care au renunțat să-ți mai caute de lucru întrucât s-au trezit cu refuzuri repetate la angajare. Iar numărul lor a crescut în ultimii doi ani.

Persoanele în vârstă au o probabilitate de 5 ori mai mare de a rămâne în șomaj peste doi ani decât un tânăr de sub 25 de ani

Cu excepția celor de peste 50 de ani, la toate grupele de vârstă cei mai mulți stau circa 6-11 luni până să obțină un job nou. În cazul celor de 50+, durata șomajului este de peste doi ani. Sunt și din cei care își găsesc după o lună de așteptare, dar cazurile sunt puține (4%). „Grosul” (aproape o treime) așteaptă doi ani până să-și găsească un nou angajator.

Această trecere de la șomajul pe termen scurt la șomaj pe termen lung este deprimantă pentru cineva care dimp de 30 de ani a muncit fără întrerupere și care dintr-o dată se vede dat deoparte. Sunt peste 100.000 de români în această situație, potrivit datelor Statisticii.

Unii se văd în situația de a se pensiona anticipat tot așteptând, ceea ce nici nu-și doreau și poate nici nu-și permiteau, spune experții din piața muncii.

Marian Ionescu este unul dintre acești șomeri de 50+ ani. A lucrat ca șofer, dar patronul a preferat să ia un tânăr care lucrează pe bani mult mai puțini. „Dacă am fi în America probabil că aș putea să-l dau în judecată pe motiv de discriminare de vârstă. Nu se compară experiența și abilitățile mele ca șofer cu cele ale unui puști. Dar suntem în România, nu la americani.”, spune dl. Ionescu, care a decis să facă taximetrie ca să aibă din ce trăi.

De celaltă parte, angajatorii spun că cei de peste 50 de ani au probleme legate de adoptarea soluțiilor digitale și că, pe lângă salariile mari, ar mai fi nevoiți să investească în cursuri și traininguri pentru ei. „Or, dacă iau un tânăr digital native, mi-am rezolvat partea de trainuire”, spune un antreprenor din HoReCa.

Nici tinerilor nu le e mai ușor

Primul motiv pentru care tinerii nu-și găsesc de lucru este pentru că nu își caută un job, fiind preocupați cu studiile (530.000).

Al doilea motiv pentru care tinerii nu-și găsesc de lucru este tocmai pentru că sunt tineri. Lucrătorii tineri de astăzi sunt mult sub-angajați, așa cum au fost sub-angajați în ultimii 30 de ani. Tocmai pentru că sunt tineri.

Al treilea motiv pentru care tinerii nu își găsesc de lucru este că au aceleași probleme pe care le întâmpină și ceilalți solicitanți de locuri de muncă în urma recesiunii profunde și a recuperării lente.

Un alt motiv este că o încetinire a consumului (la care asistăm în această perioadă) duce la o scădere a cererii agregate, care duce la o scădere a cererii de muncă în general. Iar lucrătorii tineri sunt afectați mai puternic decât cei în vârstă de astfel de variații ale cererii agregate

Școala, bat-o vina….

Peste jumătate dintre ”subocupați” au studii de nivel scăzut, iar alți 43,4% au un nivel mediu de educaţie. Pe lângă această categorie, a subocupaților, mai avem și emigrația, care reduce forța de muncă disponibilă din România și coboară rata șomajului.

Potrivit unui raport publicat de Banca Mondială, aproape 3 milioane de români în vârstă de muncă lucrează în străinătate.

Dintre românii plecați în străinătate, un sfert sunt dintre cei cu studii superioare. Exodul de creiere poate avea consecințe grave pentru dezvoltarea viitoare a României, iar orașe ca București, Cluj, Iași și Timișoara resimt din plin această presiune de pe piața muncii.

Problema esențială la noi, este că numărul de locuri de muncă generate de economie – mai ales cele bine plătite și cu perspective de carieră – sunt reduse. Potrivit unor specialiști pe piața muncii, numărul absolvenților români având studii superioare crește foarte mult, în timp ce numărul de locuri de muncă care solicită studii superioare nu crește atât de mult. Cu alte cuvinte apare un decalaj foarte puternic între ceea ce oferă economia reală și ceea ce vin să ofere generațiile care intră pe piața muncii și care au calificări tot mai înalte.

Teoretic, o rată scăzută se traduce prin faptul că salariații sunt capabili să-și poarte de grijă și că piața muncii e solidă, iar angajatorii și angajații au un bun comerț cu factorul de producție „muncă”.

Numărul salariaților plătiți cu salariul minim a crescut foarte mult în 2023, ajungând la 1,897 milioane. Practic, este o creștere de 52% comparativ cu 31 decembrie și reprezintă aproape o treime (28%) din totalul contractelor de muncă.

Economiștii tratează rata șomajului ca pe un indicator al presiunii din măruntaiele economiei.

Dacă mulți lucrători sunt subangajați, șomajul scăzut nu înseamnă nicidecum o piață a muncii puternică.

Faptul că salariații obțin și țin cu dinții de locurile de muncă plătite cu salarii proaste este un semn al unei oferte insuficiente de locuri de muncă.

De unde ar trebui începute reformele pe piața muncii. Cele 5 direcții esențiale

1. Reforma parametrica a sistemului public de pensii, cu eliminarea pensiilor speciale si recalcularea acestora pe principiile sistemului public contributiv (puncte de pensie), respectand totodata principiul conform careia nici o pensie in plata nu poate si nu va fi diminuata. Simultan se va revizui modalitatea de indexare a punctului de pensie spre a asigura o permanenta legatura intre valoarea acestuia ca baza de calcul a unui venit de inlocuire a celui din munca (pensia) si principala remuneratie a factorului de productie munca, respectiv salariile;

2. Reforma institutiilor pietei muncii prin revenirea la un sistem coerent de relatii de munca bazate pe un contract colectiv de munca la nivel national, simultan cu instituirea unui mecanism partenerial de stabilire a salariului minim, cu implicarea activa a partenerilor sociali;

3. Reforma salarizarii in functia publica prin crearea unui sistem unic de salarizare pentru toti functionarii publici ca si pentru personalul contractual. Rezolvarea problemei cumulului pensiei de limiota de varsta cu salariul in functia publica prin instituirea unor aranjamente de natura a stimula pe de o parte imbatranirea activa (participarea la piata muncii si dincolo de varsta standard de pensionare) iar, pe de alta parte, de a limita abuzul si risipa resurselor publice;

4. Reforma administratiei publice locale in special prin comasarea UAT-urilor, urmarindu-se principiul viabilitatii economice si fiscale a acestora astfel incat sa fie redus recursul acestora la resursele bugetului de stat;

5. Reforma asigurarilor sociale de sanatate spre a reduce risipa din sistem si a lega serviciile oferite pacientului de cuantumul contributiei la sistemul de asigurari sociale de sanatate. Aceasta reforma ar trebui sa urmareasca crearea unui sistem dual, alcatuit dintr-o componenta de baza, non-contributiva, finantata direct de la bugetul de stat si o componenta contributiva, finantata efectiv din contributiile la asigurarile sociale de sanatate si in care serviciile oferite sa fie legate de cuantumul contributiei precum si de durata perioadei de contributie acumulate in sistem.