De ce averea unui român e de peste 11 ori mai mică decât a unui european mediu? Cât de bogați suntem și de ce nu educația financiară e răspunsul
România are cea mai mică avere financiară pe cap de locuitor din Europa- 5823 de euro/locuitor, mai mică chiar decât a bulgarilor (peste 7.700 eur/locuitor), a spus marți Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri în cadrul conferinței „Piața fondurilor de investiții în 2024 – așteptări și provocări”.
„Vorbim de multe ori de educație financiară sau de faptul că românii au o educație financiară precară. Mie nu-mi place expresia asta; am lucrat și pentru francezi și pentru austrieci am fost în foarte multe țări și am observat că nu suntem noi mai puțin ne-educați. Există experiența.
Bunicul colegului meu din Franța sau al celui din Austria făceau investiții la Bursă acum 70- 80 de ani. Bunicul meu avea carnetul de CEC- era singura formă posibilă de a economisi. Deci, nouă ne lipsește experiența. Americanii sau englezii sau francezii au învățat să investească făcând acest lucru regulat. În anii 90 a apărut și la noi Bursa. Dar în prima parte a ei, era mai degrabă speculă decât investiție. „Jucai” la Bursă, nu investeai. Era o speculă și încercai să prinzi anumite trenduri din piață. Cred că genul ăsta de speculă e undeva în spate, iar acum am intrat în faza în care avem deja o oarecare experiență. Americanii și-au format experiența și acum vedem cifrele lor care impresionează cu ajutorul formularului 401k.
Când se angajează este un program care are în spate o construcție fiscală prin care sunt încurajați să investească pe termen lung, pentru pensia lor. Și așa își crează ei și educația financiară și experiența. De câțiva ani am intrat și noi în stadiul în care oamenii vin către noi ca să investească pe termene lungi, fiecare cu obiectivele pe care și le-au propus, iar aceste investiții vor duce la creșterea nivelului de experiență și, la pachet, al nivelului de educație. Pentru că degeaba ai educație dacă nu ai experiență. Toți vedem la televizor acele anunțuri cum că zahărul, sarea sau grăsimile în exces nu sunt sănătoase sau că mișcarea e bună, lucruri pe care le știm cu toții. Dar ne lipsește experiența. La fel și cu investițiile: Eu cred că educația există suficientă, e nevoie doar de experiență!”, a explicat marți Mihai Purcărea, Director General BRD Asset Management.
Când vine vorba despre depozitele bancare, depozitul mediu ale unui român e de 7 ori mai mic decât media europeană.
Economiile a 59.500 de români sunt de 100 ori mai mari decât depozitele altor 14,1 milioane de cetățeni
Activele financiare ale populației înregistrează o majorare pronunțată, respectiv de 8 ori (cu 112 mld euro). Acestea sunt polarizate foarte accentuat, această caracteristică fiind demonstrată de distribuția depozitelor, astfel că 0,4% dintre deponenți ( 59.500 persoane) cumulau, la finalul trimestrului III al anului 2022 o proporție de 26% (64,6 mld lei) din totalul depozitelor cetățenilor, deținând în medie 1,08 mil lei pe persoană, respectiv echivalentul a 220 mii euro, potrivit prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu.
La polul opus se situează 99,6% din deponenți (14,1 mil persoane) care posedă 74% din depozite, suma medie economisită de aceste persoane fiind de 11.000 lei, respectiv echivalentul a numai 2.200 euro.
Numerarul deținut de populație a crescut de 12,4 ori în echivalent euro (de la 0,9 mld euro la 11,2 mld euro), mai rapid decât economisirea populației la bănci, care a crescut de numai 9,1 ori (de la 6 mld euro la 55 mld euro), mai arată Fl. Georgescu în cartea sa despre avuția românilor.
Avuția națională pe locuitor a crescut, în perioada 2003- 2019 la 32.700 euro, de 2,9 ori / Media UE 27 e la 102.000 euro, fiind de 3,1 ori mai mare
Primele țări din UE 27 referitor la avuția pe locuitor, cu valori ale indicatorului semnificativ peste media europeană, sunt Luxemburg- 286.000 euro, Danemarca- 212.000 euro, Austria – 187.000 euro, Olanda – 176.000 euro și Germania – 163.000 euro.
Activele nefinanciare pe locuitor
Nivelul acestor active s-a majorat de 3,2 ori (de la 12.000 euro în 2003 la 38.000 euro în 2019). Media UE 26 este de 100.900 euro pe locuitor, respectiv de 2,7 ori mai mare decât în România, noi fiind pe penultima poziție în ierarhia europeană (locul 25 din 26 de țări), doar înaintea Bulgariei.
Pe primele locuri în ceea ce privește acest parametru, se plasează Luxemburg, Irlanda, Austria, Danemarca și Suedia.