Sari direct la conținut

Creșterea salariului minim brut va reduce valoarea bonurilor de masă pentru sute de mii de angajați. Boloș anunță 3 scenarii pentru a rezolva problema

HotNews.ro
Marcel Bolos, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Marcel Bolos, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

​Sute de mii de angajați vizați de creșterea salariului minim brut la 3.700 de lei de la 1 iulie, din care 300 de lei netaxați, s-ar putea trezi cu reducerea bonurilor de masă, deoarece Guvernul nu a majorat și plafonul de 4.000 de lei până la care se pot da astfel de sporuri sau beneficii celor plătiți cu salariul minim brut. Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, declară acum că se ia in calcul creșterea plafonului până la 4.300 de lei.

  • „Am luat în calcul 3 scenarii: 4.100 de lei, 4.200 de lei și 4.300 de lei și vom decide cât de curând pentru a avea o propunere care să fie și sustenabilă și să nu afecteze drepturile celor 1,8 milioane de beneficiari.
  • Pentru fiecare scenariu avem impact bugetar diferit. Fiecare treaptă este câte 100 milioane de lei ca și impact bugetar.
  • Termenul este tot data de 1 iulie”, a declarat luni Marcel Boloș, prezent la o conferință în domeniul asigurărilor organizată de UNSAR (uniunea asigurătorilor).

În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 760.000 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de 13,9 % din numărul total de salariați activi. De majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.700 de lei vor beneficia un număr de 1.871.266 salariați.

De ce bonurile de masă ar putea scădea din cauza creșterii salariului minim brut

Guvernul a apobat joi majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei netaxate din salariul minim brut, care va crește la 3.700 de lei de la 1 iulie, însă nu a majorat și plafonul de 4.000 de lei prevăzut în Codul Fiscal.

În prezent, suma de 200 de lei care nu este taxată se aplică acolo unde nivelul salariului brut de bază este de 3.300 lei, iar cu tot cu alte sporuri și adaosuri (adică venitul brut) să nu depășească 4.000 de lei, rezultând beneficii de 700 de lei.

De la 1 iulie, suma care nu va fi taxată crește la 300 de lei, iar salariul minim brut la 3.700 de lei, astfel că valoarea beneficiilor și a sporurilor (venitul brut) al angajaților se va reduce la 300 de lei.

Ca să poată să aplice salariul minim cu cei 300 lei netaxați, pe actuala legislație (totul e în Monitorul oficial), firmele trebuie să dea 3.700 lei, iar extra să-i mai dea angajatului bonusuri ori bonuri de masă, dar până la un plafon total de 4.000 lei. Adică salariul minim plus bonurile de masă, cumulat, să nu depășească 4.000 de lei. Dacă depășește, nu mai poate fi acordat salariul minim cu cei 300 lei fără taxe.

Specialiștii din Ministerul Finanțelor nu au uitat de măsură. Surse din Ministerul Finanțelor spun că nu au primit aprobare politică pentru a mări plafonul și de aceea nu s-a aflat această modificare în proiectul de OUG și nu a fost adoptată de Guvern.

După ce s-a aflat în spațiul public de această „scăpare”, Ministerul Finanțelor a început analizarea majorării plafonului pentru ca angajații să nu fie afectați.

Vom vedea un proiect nou până la finalul lunii iunie pentru ca angajații plătiți cu salariul minim să nu fie afectați.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro