Sari direct la conținut

FOTO Primul tren de la Alstom pentru România pleacă miercuri din Polonia. Când va ajunge în țară

HotNews.ro
Interiorul noului tren de la Alstom, Foto: ARF
Interiorul noului tren de la Alstom, Foto: ARF

​Compania Alstom livrează miercuri către România, de la fabrica din Polonia, primul tren dintre cele 37 rame electrice RE-IR1 din contractul semnat în 2022. Trenul va ajunge sâmbătă seara în vamă la Curtici și pe 5 decembrie ar trebui să fie la București.

Au fost multe promisiuni și întârzieri, dar primul tren electric de lung parcurs Alstom Coradia Stream pleacă miercuri de la fabrica din Katowice (Polonia) și va străbate Slovacia și Ungaria, ca parte a unui tren de marfă.

Sosirea în România, la vama de la Curtici, este programată pentru seara zilei de 2 decembrie, iar formalitățile vor dura două zile. Trenul va pleca apoi spre București, dar va ajunge și pe inelul de teste de la Făurei.

Trenul va circula pentru prima oară cu pasageri la final de decembrie sau la început de 2024. Prima rută va fi, cel mai probabil, București – Constanța, ca tren al CFR Călători.

Al doilea tren ar trebui să ajungă peste câteva luni în România, dar probabil vor mai apărea din nou amânări.

ARF a semnat în 2022 un contract de 2.42 miliarde lei, fără TVA, cu Alstom pentru 37 de trenuri electrice și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani.

Viteza maximă de rulare a ramelor electrice este 160 km/h, acestea fiind compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare) și asigură 351 locuri pe scaune.

Ce spune Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin ARF – Autoritatea pentru Reforma Feroviara, din cadrul contractului privind achizitia a 37 rame electrice pentru servicii de transport feroviar de calatori de mediu si lung parcurs a trecut testele si inspectia finala de fabrica si astazi, 29 noiembrie 2023, este expediat catre Romania / Bucuresti.

Trenul este programat sa ajunga de la Katowice (Polonia) la Curtici, pentru a face procedurile de intrare in tara, in seara de 2 decembrie 2023. La Bucuresti este programat sa ajunga pe 5 decembrie 2023 si sa inceapa pregatirile din partea furnizorului in vederea livrarii oficiale catre ARF.

In prima etapa, dupa testele statice, trenul va efectua o serie de teste dinamice (pe Inelul de la Faurei al AFER si pe reteaua feroviara publica).

Dupa finalizarea tuturor acestor etape si atingerea momentului in care ARF poate prelua trenul, inclusiv pentru circulatia cu calatori in siguranta, trenul va fi pus in circulatie de catre CFR Calatori, castigatorul licitatiei pentru primul contract de servicii publice de transport feroviar de calatori atribuit competitiv.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro