Sari direct la conținut

Contract de 150 milioane euro pentru cumpărarea a 16 locomotive electrice Alstom Traxx

HotNews.ro
Locomotiva Alstom Traxx 3 MS, Foto: Alstom
Locomotiva Alstom Traxx 3 MS, Foto: Alstom

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat luni contractul pentru cumpărarea a 16 locomotive electrice de la Alstom. Valoarea este de 150 milioane euro, iar contractul include servicii de mentenanță pe 20 de ani. Parcul de locomotive de călători din România are o vârstă medie de peste 45 de ani.

Locomotivele electrice cu patru osii pot avea o viteză maximă de 200 km/h și vor putea tracta până la 16 vagoane de pasageri. Acestea vor fi echipate cu sistemul Alstom ERTMS la bord. Aceste locomotive vor fi produse în Germania, la Kassel.

„Alstom și Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) au semnat un contract pentru livrarea a 16 locomotive electrice Traxx 3 MS și 20 de ani de servicii de mentenanță asociate. Contractul, în valoare totală de aproximativ 150 de milioane de euro, extinde colaborarea Alstom cu ARF în domeniul materialului rulant. Perioada de 20 de ani de mentenanță și reparații poate fi prelungită cu încă 20 de ani prin încheierea unui acord adițional”, se spune într-un comunicat ARF.

Locomotivele de tipul Traxx de la Alstom au fost omologate în 20 de țări, iar compania a vândut în lume peste 2.700 de unități din anul 2000 până în prezent.

ARHIVĂ COMENTARII
Ioann77 • 2024-01-29 16:47:16
Interesant ca doar Alstom câștigă licitațiile.
3 5
Dr2005 • 2024-01-29 22:56:07
Până acum sunt contractate 37 rame electrice + 16 locomotive de la Alstom, 82 de rame de la PESA, 19 locomotive de la Softronic Craiova (pe cutiile existente se pun echipamente 100% noi) şi 19 de la RELOC (tot reconstrucţii).
0 5
Beer-gummy-bear • 2024-01-31 16:48:00
Pana la urma au luat tampitii locomotivele de 200km/h, cand noi abia avem cateva sute de km de cale ferata de 140-150km/h! in loc sa fi luat de 160km/h dar mai multe! Si doar cu una mai multe ar fi fost un castig! Desi sigur puteau cumpara mai mult de una in plus, macar pentru faptul ca s-ar fi calificat mai multi producatori la licitatie! Mentalitatea de posesor de BMW pe drum comunal neasfaltat se oglindeste si la guvern! Greata maxima!
0 0
stirilibere • 2024-01-29 18:29:37
Ce frumoasă e locomotiva vopsită simplu, fără ornamentele grafice exagerate de pe trenurile românești, care par desenate în Word. E o rușine! Propun organizarea unui concurs cu oameni profesionisti de design pentru trenurile românești. Dragi administratori ai Căilor Ferate, sunteți parte din brandul de țară, voit sau nu. Să facem un pas către civilizație și să organizăm acest concurs, cu sprijinul ministerului și al firmelor private din cadrul Cailor Ferate, pentru a ne mândri că noi romanii suntem eleganti, rafinati si creativi :) — P.S.: fara Cap de Lup cu coada de sarpe, luptatori si tricoloruri cat Guvernul Romaniei.
0 3
Mircea Marinescu • 2024-01-30 09:42:52
Locomotiva aia simpla, alba va arata teribil intr-un an doi. Cu zoaie scurse, jeg, nespalata aproape niciodata, in dulcele stil CFR.
0 3
INTERVIURILE HotNews.ro