Sari direct la conținut

VIDEO O nouă surpare pe A10 Sebeș – Turda, la doar câțiva metri de locul unde autostrada tocmai a fost demolată și reconstruită

HotNews.ro
O noua surprare pe A10 Sebes - Turda, Foto: Ziarul Unirea
O noua surprare pe A10 Sebes - Turda, Foto: Ziarul Unirea

O nouă fisură în asfalt și în taluz a făcut ca muncitorii să înceapă demolarea parțială pe un segment din autostrada A10 Sebeș – Turda, în zona Alba Iulia Nord, la doar câțiva metri distanță de locul unde corpul autostrăzii abia ce a fost reconstruit de la zero pe o distanță de câteva zeci de metri după ce o alunecare de teren a afectat șoseaua.

Ziarulunirea.ro scrie că „în dealul de la Pârâul Iovului, autostrada A10 Sebeș-Turda e ca în povestea meșterului Manole. Abia se apropie de finalizare lucrările la alunecarea de teren de la Alba Iulia Nord și a apărut o nouă crăpătură atât în asfalt cât și în rambleu, la circa 50 de metri în direcția Turda, pe același sens”.

Publicația prezintă și o filmare din dronă cu lucrările deja demarate prin care au fost frezate straturile de asfalt și substratul autostrăzii și muncitorii lucrau la excavarea de material. Toate acestea la mică distanță de fosta surpare de teren care abia ce a fost terminată de reparat.

A10 Sebeș – Alba Iulia, inaugurată chiar înainte de alegeri „după o toamnă de heirup pompieristic în șantier”

Fostul secretar de stat în Transporturi din mandatul lui Cătălin Drulă la minister, Horațiu Cosma aduce aminte că tronsonul în cauză a fost inaugurat înainte de alegeri, după o serie de lucrări fulger.

  • „Vă reamintesc că tronsonul a fost inaugurat cu surle și trâmbițe de Lucian Bode cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare din decembrie 2020, după o toamnă de heirup pompieristic în șantier (asfaltări pe ploaie, noaptea, la temperaturi aproape de îngheț).
  • Pe 1 februarie 2023 respectiva secțiune de autostradă a fost închisă pentru refacerea completă a zonei surpate. Reparațiile ar fi trebuit să dureze 30 de zile.
  • Au trecut peste 90 de zile și încă lucrările nu sunt finalizate. Și, colac peste pupăză, la câțiva metri distanță autostrada s-a surpat din nou. Și a început o nouă operațiune de demolare. Pe o autostradă nouă, inaugurată de 2 ani și jumătate”, scrie Cosma.

Autostradă inaugurată înainte de alegeri, cu lucrări neterminate și întârzieri de patru ani

Tronsonul în cauză a fost realizat de către constructorul italian Impresa Pizzarotti, lucrările acumulând atunci o întârziere de patru ani. Tronsonul a fost inaugurat în decembrie 2020, cu doar câteva zile înaintea alegerilor parlamentare și fără ca toate lucrările să fi fost gata.

De altfel, lucrările la nodul rutier Alba Iulia Nord, în zona unde acum sunt probleme, au fost finalizate abia în vara 2021.

Autostrada A10 Sebeș – Turda

Lotul 1 – 17 km – de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului (km 0+000 – km 17+000)

Constructor: Impresa Pizzarotti

Valoare: 541.73 mil lei (fără TVA)

Contract: semnat în 2014

Lucrări începute: decembrie 2014

Trafic deschis: decembrie 2020

Lucrări finalizate: vara 2021

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro