Sari direct la conținut

VIDEO UMB lucrează pe autostrada A0 mai repede decât pot autoritățile „să miște hârtiile” / Una din „întrebările spinoase” din 2023: câți kilometri de „muzeu” vor fi pe A0?

HotNews.ro
A0 Nord la intersectia cu A3, Foto: Captura YouTube
A0 Nord la intersectia cu A3, Foto: Captura YouTube

Românii de la UMB lucrează în forță în nordul Bucureștiului, bat noi recorduri în materie de viteza cu care se construiește o autostradă în România și au toată șansele să finalizeze din acest an un tronson aproape întreg de autostradă pe care l-au început nu cu mult timp în urmă. Dar apare o întrebare: 9,5 sau 13,5 km inaugurați pe A0 Nord în 2023? Asta pentru că, deși întreg lotul măsoară circa 19 km lungime, doar o parte va putea fi folosit, iar autoritățile se mișcă foarte încet cu găsire unor soluții de descărcare provizorie a traficului.

  • „9,5 sau 13,5 km inaugurați pe A0 Nord în 2023? Asta este una din întrebările spinoase din 2023: câți kilometri de autostradă muzeu vom avea pe A0 (și nu numai) și pentru cât timp. CNAIR se jură că face descărcările temporare ca să nu avem prea mulți”, scrie Asociația Pro Infrastructura, care recomandă și o filmare din dronă cu tronsonul de autostradă construit de UMB.

VIDEO – A0 Nord Lotul 2 – A3 – DJ200:

VIDEO – A0 Nord Lotul 2 – DN1 – A3:

Întreg lotul 2 din A0 Nord are 19 k, iar cei de la UMB au început să lucreze în forță în urmă cu un an și au toate șansele să deschidă parțial tronsonul 2 al semi-inelului de nord din Autostrada A0 „cândva în toamnă. Momentan noi estimăm că în octombrie vom circula pe cei 9,5 km dintre DN1 și Autostrada A3”, spune Pro Infrastructura.

  • „Acestora li se pot adăuga încă 4 kilometri spre est dacă responsabilii CNAIR se vor mișca rapid cu rezolvarea birocrației pentru execuția unei descărcări provizorii în DJ200 lângă Ștefănești, alegând acest punct în detrimentul celui de pe DJ100 la vest de Afumați. Așa au promis oficial miercuri, 7 iunie 2023, la întâlnirea SCS Transport din cadrul Comitetului de Monitorizare POIM”, potrivit asociației.
  • Așadar, 13,5 km în 2023 pe A0 Nord, scenariul cel mai optimist. „Restul de 5,5 km ai tronsonului nu vor putea fi folosiți: 2 km între DN1 și limita cu lotul 1 așteaptă semnarea contractului cu Pizzarotti (probabil până la sfârșitul lunii iunie) și 3,5 km între DJ200 și granița cu lotul 3 vor fi „activați” când vor binevoi chinezii”, spune Pro Infrastructura, făcând referire la Lotului 3 DN2 – DN 3 semnat cu chinezii de la CCECC în luna martie și care acum, teoretic, e în faza de proiectare.

„Apropo, tot la reuniunea SCS Transport de săptămâna trecută, ni s-a comunicat că CNAIR va solicita chinezilor de la CCECC să proiecteze și să execute cu prioritate nodul A0-DN2 de la Afumați, așa cum am cerut noi public deja de mai multe ori. Aparent, CNAIR nu e complet opacă la cerințele noastre și poate gândi rațional, dar de la simple declarații până la rezolvarea birocrației e cale foarte, foarte, FOARTE lungă!”, mai notează API.

A0 Nord – Lot 2 (DN1/Corbeanca – DN2/Afumați)

Lungime: 19 km, 2 noduri rutiere – cu A3 și DN1

Valoare: 832 mil lei

Constructor: Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – contractat în mai 2021

Ordin de începere dat în 16 august 2021

Termen: 12 luni proiectare + 22 de luni execuție

Stadiu (iunie 2023): 55-60%

Finalizare posibilă: Q3-Q4 2023 (parțial) / Q2 2024 (total)

VEZI ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro