Sari direct la conținut

Premier: China trebuie să ia ,,măsuri puternice” pentru a-și sprijini economia

HotNews.ro
Premier: China trebuie să ia ,,măsuri puternice” pentru a-și sprijini economia

Oficialul de top al Chinei pentru chestiuni economice a spus că țara trebuie să ia ,,măsuri puternice” pentru a contracara efectul presiunii internaționale asupra economiei Chinei. Beijingul se pregătește pentru reforme orientate spre piață în loc să se bazeze pe mai multe împrumuturi și deficit bugetar, transmite Associated Press.

Premierul Li Keqiang a vorbit la o conferință de presă televizată despre efectele presiunilor internaționale asupra economiei chineze și despre cum guvernul plănuiește să reacționeze pentru a readuce economia țării în parametri de creștere doriți. Acesta a spus că guvernul comunist al țării va reduce taxele și va lua alte măsuri menite să ,,sprijine vitalitatea pieței”.

,,Cu siguranță trebuie să luăm măsuri puternice pentru a contracara incertitudinea tot mai crescută cu care ne confruntăm în acest an”, a spus Li. Cu toate acestea, premierul a adăugat că sprijinirea împrumuturilor și a cheltuielii guvernamentale ar putea conduce la alte probleme în viitor.

Li și-a exprimat convingerea că Beijingul poate bifa ținta anuală de creștere economică de 6.5%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro