Sari direct la conținut

Opoziția din Venezuela a anunțat că discuțiile cu Administrația Maduro s-au încheiat

HotNews.ro
Maduro si armata, Foto: Captura YouTube
Maduro si armata, Foto: Captura YouTube

Opoziția din Venezuela a anunțat că dialogul cu Administrația Maduro, mediat de Ministerul norvegian de Externe în încercarea de a soluționa criza politică a țării, s-a încheiat, la șase săptămâni după ce președintele Nicolas Maduro a suspendat participarea la discuții, scrie Mediafax, citând Reuters.

Negocierile, care au avut loc în cea mai mare parte în Barbados, au început după ce liderul opoziției, Juan Guaido, a încercat fără succes în luna aprilie să convingă Armata să treacă de partea sa, în condițiile în care Nicolas Maduro este acuzat de încălcări grave ale drepturilor omului și de generarea unui colaps economic ce a dus la emigrarea a milioane de persoane.

Reprezentanții lui Maduro au părăsit masa negocierilor în luna august, în semn de protest față de decizia președintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a înăspri sancțiunile impuse regimului de la Caracas. Au existat nemulțumiri și în interiorul opoziției față de aceste negocieri, unii dintre critici susținând că Maduro negociază cu rea-credință și că se folosește de discuții pentru a câștiga timp.

„Regimul dictatorial al lui Nicolas Maduro a părăsit procesul de negociere folosindu-se de scuze false”, au anunțat reprezentanții lui Juan Guaido pe Twitter. „După mai mult de 40 de zile în care au refuzat să continue, confirmăm că Mecanismul Barbados s-a încheiat”, au anunțat aceștia.

Informația nu a fost confirmată încă nici de Ministerul Informațiilor din Venezuela, nici de către Ministerul norvegian de Externe. Reprezentanții opoziției au informat că negociatorii trimiși de Maduro nu au fost dispuși să discute despre prioritatea principală a opoziției, aceea de a organiza noi alegeri, libere și corecte.

În comunicatul de duminică, reprezentanții lui Juan Guaido au mulțumit Norvegiei pentru facilitarea procesului de negociere, însă nu au specificat care vor fi pașii pe care îi vor urma în continuare.

„Trebuie să ne pregătim de o nouă etapă a acestei lupte, care va solicita un angajament mai puternic, mai multă determinare și sacrificiu din partea tuturor”, se mai arată în comunicat.

Juan Guaido, liderul Parlamentului de la Caracas, controlat de opoziție, a invocat Constituția Venezuelei în luna ianuarie și s-a proclamat președinte interimar al țării, susținând că realegerea lui Maduro din 2018 nu a fost legitimă. El a fost recunoscut ca lider de drept al Venezuelei de zeci de state, printre care și Statele Unite și țările Uniunii Europene, inclusiv România.

Cu toate acestea, Maduro, care susține că Guaido este controlat de către Statele Unite, a rămas la putere în pofida unei crize economice foarte grave și a izolării tot mai mari a țării la nivel internațional. În ciuda apelurilor repetate ale opoziției, Armata a rămas de partea lui Nicolas Maduro, care este sprijinit, de asemenea, de Rusia și China.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro