A murit Larry Flynt, fondatorul revistei Hustler (media americane)
Milionarul american Larry Flynt, fondatorul revistei pentru bărbaţi Hustler şi autoproclamat avocat al libertăţii de exprimare, a murit miercuri la Los Angeles, la vârsta de 78 de ani, potrivit presei americane care citează familia sa, transmite AFP, preluat de Agerpres.
Fratele său Jimmy Flynt a confirmat pentru Washington Post decesul, anunţat iniţial de TMZ. Potrivit acestui site specializat în celebrităţi, Larry Flynt a murit de stop cardiac. Flynt a lansat în 1974 revista sa pornografică Hustler, concurenta Playboy pe care o considera „de modă veche”, cu fotografii foarte explicite şi un ton deliberat scandalos. Ulterior, şi-a dezvoltat imperiul cu alte publicaţii, studiouri specializate în filme porno şi apoi pe site-uri web. În 2000, omul de afaceri a deschis chiar şi un cazinou Hustler într-o suburbie a oraşului californian Los Angeles, unde locuia de multă vreme.
În octombrie 2017, bărbatul în vârstă având mai multe operaţii estetice, ţintuit într-un scaun cu rotile placat cu aur de la o încercare de asasinat din 1978, şi-a permis o lovitură finală oferind, pe o pagină întreagă în Washington Post, 10 milioane de dolari persoanei care îi va furniza orice informaţie ducând la destituirea lui Donald Trump.
Era „datoria sa patriotică”, a afirmat acest obişnuit al polemicilor şi proceselor, care şi-a construit reputaţia şi averea pe provocări.
Bărbatul era obişnuit cu metoda: pentru a-l sprijini pe preşedintele Clinton acuzat în procesul Lewinsky în 1998, el a făcut să cadă capul mai multor congresmeni implicaţi în scandaluri sexuale dezvăluite în revista sa.
Larry Flynt a fost dat în judecată de-a lungul vremii pentru pornografie, ultraj la adresa drapelului american, refuzul de dezvăluire a surselor, defăimare şi „cauzarea de stres emoţional”.
O plângere celebră a fost depusă în urma unei parodieri a unei reclame în care apărea reverendul Jerry Falwell. Deşi a pierdut procesul în primă instanţă, Larry Flynt a luptat cu toate forţele până când Curtea Supremă din Statele Unite i-a dat dreptate. Celebrul „The People vs. Larry Flynt”, filmul regizat de Milos Forman, a fost dedicat acelui proces.
„Acel caz a protejat dreptul de a parodia şi a adus beneficii pentru mass-media în general”, spunea Larry Flynt. El repeta cu regularitate faptul că emisiuni precum „The Daily Show” şi „Colbert Report” nu ar fi existat în prezent fără acea victorie a lui.
„Toată lumea se declară în favoarea libertăţii de expresie, însă mulţi oameni nu înţeleg ce înseamnă: trebuie să lupţi nu doar pentru ideile care îţi sunt pe plac, ci şi pentru cele pe care le urăşti cel mai mult, inclusiv pentru discursurile pline de ură”, a adăugat el.
Activist pro-gay şi contra pedepsei capitale, Larry Flynt s-a pronunţat (în van) contra executării asasinului în serie care l-a făcut să devină hemiplegic.
Dacă se angajează politic, nu o face din aceleaşi motive ca majoritatea oamenilor. „Nu-mi pasă cine este preşedinte, ceea ce contează sunt oamenii pe care el îi numeşte la Curtea Supremă, pentru că numirea este pe viaţă şi deciziile lor afectează viaţa de zi cu zi a tuturor”.
El citează astfel „Citizen United” (2010), o decizie care „consideră companiile drept nişte persoane” şi le autorizează să doneze bani candidaţilor din alegeri, cu sume care sunt neplafonate. „Este cea mai ridicolă decizie pe care am văzut-o vreodată”, spune magnatul american.
Larry Flynt, fondatorul şi editorul-şef al revistei Hustler, şi-a înfiinţat propria companie în anul 1976 şi a început să producă filme pentru adulţi în 1998.
Un înfocat susţinător al libertăţilor civile şi al dreptului la libera exprimare, Larry Flynt a rămas paralizat şi se deplasează într-un scaun cu rotile, după ce a fost împuşcat în 1978 de Joseph Paul Franklin. Flynt a fost interpretat pe marele ecran de actorul Woody Harrelson, ce a fost nominalizat la Oscar pentru rolul din filmul „Scandalul Larry Flynt”, lansat în 1996. Criminalul în serie Joseph Paul Franklin, partizan al tezei care susţine supremaţia rasei albe, a fost executat în noiembrie 2013, în statul american Missouri.