Sari direct la conținut

Două treimi dintre angajații OpenAI amenință că vor pleca de la companie, dacă board-ul nu demisionează

HotNews.ro
Sam Altman, fost CEO al OpenAI, Foto: JUSTIN SULLIVAN / Getty images / Profimedia
Sam Altman, fost CEO al OpenAI, Foto: JUSTIN SULLIVAN / Getty images / Profimedia

​Peste 500 dintre cei 770 de angajați de la OpenAI spun că vor demisiona dacă board-ul de conducere al companiei, care a stat la originea acestei crize, nu va demisiona. Angajații spun că vor pleca „în masă” la Microsoft, la divizia ce va fi condusă de Sam Altman.

Într-o scrisoare, angajații spun că OpenAI a dus domeniul AI foarte departe și datorită CEO-ul Sam Altman. În text se spune că întreg modul în care Sam Altman și Greg Brockman au fost îndepărtați subminează compania, dar și misiunea ei.

„Comportamentul board-ului a arătat clar că nu este competent pentru a gestiona compania OpenAI”, se mai spune în text.

Scrisoarea vine la doar câteva ore după ce Microsoft a anunțat că îl angajează pe Sam Altman pentru un proiect sofisticat de AI.

Sursa: Guardian

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro