Surorile lui Corneliu Coposu: “România n-o să piară așa ridicol, îngropată de netoții ăștia. Nu vă uitați la Dragnea ăsta? Cum de a ajuns să țină în mână o țară? Înseamnă că toți sunt murdăriți” VIDEOINTERVIU partea întâi
Tu, care nu știi cine-i Coposu ai aici motive de curiozitate: 17 ani pușcărie politică, o dictatură prin care a trecut fără compromis. Tu, care știi cine-i Coposu, recunoști emoțiile anilor 1990 și știi că el este singurul model politic și moral al României până astăzi. Pentru toți, VIDEOinterviul cu surorile lui Coposu, Flavia Bălescu și Rodica Coposu, vă spune că nu totul e să ai bani. Un pic de verticalitate nu strică, merită să reziști răului, urii, dictatului oricărei Puteri, tentațiilor de a avea o funcție/un telefon mobil cu orice preț. În rest, voi toți nu mai repetați că n-aveți modele. E Corneliu. Sunt surorile lui. Aceste modele există. Azi prima parte a interviului: despre modelul Coposu și lumea de astăzi. Obsedată de “vânzări” și avantaje, care laudă ticăloșiile lui Dragnea, care promovează ura împotriva Codruței Kovesi.
Dragnea ăsta? Înseamnă că-i are la mână cu ceva, că toți sunt murdăriți
Reporter:Acum?
Flavia Bălescu: Acum se pare că nu se mai ascultă de nimeni și nimic. Eu sper doar în viitorul României. Nu se poate să moară. Nu se poate. E prea mult sacrificiu la baza României ca să piară așa ridicol, îngropată de netoții ăștia. Nu vă uitați la Dragnea ăsta? Cum de a ajuns să țină în mână o țară? Securiștii ăștia, pesediștii ăștia. Înseamnă că-i are la mână cu ceva, că toți sunt murdăriți. Există explicația asta.
Brucan i-a cerut condamnarea la moarte lui Coposu
Reporter: Există și această explicație, dar există și o diferență pe care o fac familia, cultura. Cultura, educația familiei Coposu face diferența. Dragnea și ai lui au crescut într-o lume cu valori tembele. Și atunci urăsc pe cei cu verticalitate, nimic mai mult.
Flavia Bălescu: Eu nu cred că au o motivație precisă, de ură pentru cineva. Dar dacă privim după 1989 la felul în care a fost tratat Corneliu cred că poate fi vorba și de asta. Cred că este ură pentru cei care nu pot fi șantajați cu ceva. Coposu, de student, scria scrisori politicienilor. Niște scrisori destul de acide. El a intrat într-un conflict uriaș cu regele Carol, fiindcă îl apăra pe Maniu. Era mereu cu valiza gata ca să fie băgat pe pușcărie de Carol. Asta nu o știați. Așa a fost. Corneliu ura orice fel de teroare. Și el a făcut garagațe de astea și de comuniști. Brucan în 1944 a cerut condamnarea la moarte. Și ne-am întrebat în 1989 ce democrație putea apăra Brucan când ceruse condamnarea asta la moarte.
Au scornit că era homosexual, ca Și Maniu. Că ducea servieta lui Maniu pentru că Maniu avea ciorapi de mătase
Reporter: După 1989 nu a apărut toleranța: să vedem nebunul de Coposu ce spune, ce vrea. Obsesia Puterii politice după 1989 era cum putem să-l îngenunchem pe Coposu. Nu-l putem îngenunchea, dăm cu ură în el.
Flavia Bălescu: Ce ne-au scornit! Că era homosexual, ca și Maniu, păi, da pentru că-i ducea servieta lui Maniu care avea ciorapi de mătase. Săracul Maniu! Tot felul de porcării inimaginabile.
Rodica Coposu: Despre Corneliu a scris Ion Băieșu, că era dușmanul clasei muncitoare. Asta în timp ce el stătea și tremura că vine Securitatea, că iar pleacă la pușcărie. Scria Băieșu că la Canal Coposu se plimba pe șantier și mânca somon și bea numai cafele. Și că a stat în Franța în timpul comunismului. Și i-am spus lui Corneliu: dece nu răspunzi?
Flavia Bălescu: Nu s-a apărat niciodată. Așa zicea: lasă! O să afle peste un timp Și o să le fie rușine.
Pentru că lumea nu știe să caute adevărul. Îi este indiferent adevărul
Reporter: Nu e cutremurător că și acum e la fel? Că minciunile au putere astăzi? Soros, Piața Victoriei sunt străinii care fură, scad puterea economică.
Flavia Bălescu: Pentru că lumea nu știe să caute adevărul. Îi este indiferent adevărul. E cutremurător. De aceea, suntem aici unde suntem.
Reporter: De ce nu ați cedat? Cum se întâmplă astăzi. Lumea cedează ușor moral, pentru că vrea să-și cumpere un nou tip de mașină, pentru un nou telefon mobil.
Flavia Bălescu: Ce obțineam în comunism?
Reporter:Un kil de carne, un kil de cartofi.
Flavia Bălescu: Nu, nu, nu! Dă-o-ncolo de carne. Niciodată. Nu, nu! Vai de capul meu.
Rodica Coposu: Nu vă mirați, erau sute ca noi. Nu toți erau veleitari, după o mașină, după un ciolan, după doi lei la salariu.
Reporter: Întreb despre rezistență, despre morală în casa Coposu pentru că astăzi toate astea par de pe altă lume. Și la fel a fost și-n 1990. Coposu venea de pe altă lume. Cu el nu se putea fura. Cu el „nu se putea colabora”, cu el nu se negociau principiile morale.
Rodica Coposu: Corneliu spunea politica este arta de a negocia, orice negociez, dar nu principiile.
Cât de jos ca om să fii să faci ceea ce i se face Laurei Codruța Kovesi?
Reporter: Care-s principiile?
Flavia Bădescu: Morală în politică. Să faci morală de dragul obștei. Oamenii de astăzi nu știu ce-i Politica, deci nici morala. Ei nu umblă decât după prostiile din capul lor pe care le numesc principii. Cât de pervertit să fii încât să sucești capetele oamenilor cu manipulări de acest fel? Cât de jos ca om să fii să faci ceea ce i se face Laurei Codruța Kovesi? Cât de jos? Ți se bagă în cap că albul e negru, numai pentru că așa vrea Puterea. Și pentru ce? Pentru o poziție de ministru? Păi, astea-s trecătoare. Ați auzit de Ilie Lazăr? A fost numit de Maniu ministru la Căile ferate. Și era unul Solomon care vroia el Căile Ferate și atât se zbătea, și făcea tărăboi în presă. Și se duce Lazăr la Maniu. Și-i spune: Lasă-l domn Maniu ce-mi trebuie mie așa ceva? Nu vreau să fiu ministru. Dacă vrea el, să fie el. Asta vroiam să vă spun. Nu suntem singurii, nu eram singurii, nu suntem singurii așa ținând la principii.
VIDEO contextul istoric Corneliu COPOSU
Reporter:Un alt principiu Coposu. Nu-i totul chestia asta materială. Flavia Bălescu: Da, noi nu umblăm după bunuri materiale. Dar de ce să umbli doar după asta? Pentru că nu asta e fericirea.
Eu zic că e foarte trist să zici că idealul tău este să ai o maȘină nouă
Reporter: Care-i fericirea?
Flavia Bălescu: Știți care e? Materialismul ăsta scârbos a cuprins mintea umană și singura soluție în acest materialism este să te lupți ca să ai tu dreptate. Asta-i boală, domnul meu. Boală. Te uiți la oamenii care au avut bani. Ce viață meschină au dus.
Rodica Coposu: Cum să trăiești fără nici un fel de țel?
Reporter: Păi, trăiești pe bază de oferte de la Carfur, de la Mega, îți iei oferte noi de telefon…
Flavia Bălescu: Aiurea! Eu zic că e foarte trist să zici că idealul tău este să ai o mașină nouă. Să lupți pentru o mașină toată viața? Ducă-se naibii! Cum să faci totul pentru asta? Pentru că banii se duc și cer alți bani Și de aici unde ajungi? Furi, minți. Dacă n-ai mașină, ce faci? Mori? Reporter: Da.
Flavia Bălescu: Nu, uite, că nu mori. Noi n-am murit pentru o mașină.
Asta trebuia să promită Corneliu Coposu românilor? Brânză și mașini?
Reporter: Sunt din ce în ce mai mulți care spun: mor dacă n-am mașină și funcție.
Flavia Bălescu: Ce mai pot spune? Dumnezeu o să facă într-un fel. Există niște semințe secrete fiindcă vremuri de astea cu ticăloși și corupție au mai fost. În ce să credem dacă nu în Dumnezeu, nu? România a fost binecuvântată în 1918. Sigur că au fost bărbați de stat extraordinari care au făcut și au pregătit Unirea, dar Unirea României Mari a fost un cadou. Gândiți-vă că riscam să pierdem provinciile. Venirea lor grămadă a fost un cadou. De unde au fost. Cine ni le-a dat? Dumnezeu.
Reporter: Morala nu se ia la oferte, nu merge pe bonusuri?
Flavia Bălescu:Păi, vreți să spuneți că tot ce vrea omul în viața asta este cât mai multă brânză, cât mai multe mașini? Asta trebuia să promită Corneliu Coposu românilor? Brânză și mașini? De ce trebuie să-l calci în picioare pe Celălalt, dece să moară de foame lângă tine? Ca tu să-ți iei o mașină? Nu se poate! Nu vedeți cum se promite acum? Ce se promite? Pensii, salarii. Nemernicii ăștia de acum nu fac decât astfel de promisiuni. Să facă de pot! Eu cred că există un fund al sacului.
Cum să-l uiți pe Corneliu? Îl iubeam ca pe un soare
Reporter: Corneliu Coposu a făcut 17 ani de pușcărie politică. 17 ani! De la un om de peste 100 de kilograme a venit acasă de 50 de kilograme. În pușcărie, izolat, și-a pierdut uzul vorbirii. 17 ani în care puteați să-l faceți uitat. V-a stricat viața. (CLICK dacă vrei mai multe detalii)
Flavia Bălescu: Cum să uiți? Era un om de aur.
Rodica Coposu: Îl iubeam ca pe un soare. Să vă dau un exemplu cum era Corneliu față de oamenii din jurul lui. Eram mică. El era elev la Blaj. La un moment dat s-a făcut acolo o selectie de copii supradotați. S-a făcut o clasă specială, majoritatea erau copii de veniți din Munții Apuseni, îmbrăcați cu ghete mai mari ca ei. Și se trimitea mâncare copiilor, nu? Moții primeau mâncare în traistă. Corneliu ce scrie mamei lui? Te rog nu mai trimite prăjituri în cutie de ciocolată. Colegii mei se simt prost când mă văd pe mine cu cutii de ciocolată. Nu era permis în familia noastră disprețul față de țărani, față de săraci, ferească Dumnezeu! Cum să nu iubești un astfel de om?
Ura este la modă și astăzi și pe vremea lui Corneliu „Ca șobolanii o să ardeți nemernicilor”
Reporter: Ură. Mi-aduc aminte de 13-15 iunie 1990. Coposu, un om era vânat de alți oameni.
Flavia Bălescu: Era seara pe la vreo 11, urlete, zbierete, aici în stradă. Si la un moment dat, un telefon, o femeie isterică care ne întreabă dacă este numele nostru, casa noastră. Zicem da. „Ca șobolanii o să ardeți nemernicilor.”
Și eu m-am speriat. Și întorc capul. Ușa, geamul ard în flăcări. Corneliu era bolnav, avea febră. Și eu zic: dragă, eu plec. Dacă tu vrei să rămâi erou, mori. Eu nu vreau. Dar am avut curajul să ies afară, am fost nebună complet, să sting focul. Ce s-a întâmplat? A venit o mașină. A dat cu cocktail Molotov. Și a aruncat sticla în fereastră. Noroc că fereastra era închisă. A venit altă mașină. S-a spart sticla, gazele s-au împrăștiat pe geam și a ars până sus sub balconul vecinilor. După care s-a aprins lumina vis a vis la vecini. Nici nu știam cine sunt. A încetat nebunia. I-am spus: Cornel, dragă, te rog frumos hotărăște-te! Să plecăm de acasă. Vin și ne omoară. Nu vreau să fim eroi. Tu ai stat în pușcărie atâția ani. Și a găsit greu niște prieteni să vină să ne ia. Cornel era foarte calm tot timpul, parcă-l văd cum fuma. Nici nu-i păsa. A doua zi dimineața, m-am sculat unde eram, devreme, am dat drumul la televizor și am văzut. Circulația blocată. Oameni cu mutre puse pe harță. Speriate. Zic să mă duc acasă. Dau telefon acasă la mine, nu răspunde nimeni. Și îi dau telefon cumnatei mele, care locuia în Piața Romană. Zice: ce bine că ai dat telefon, bărbatul te așteaptă disperat, te caută în tot Bucureștiul. Care tot? În fine, ne vedem în Piața Romană. În Piața Romană am văzut o scenă. Odioasă. Un tânăr cu ochelari traversa spre Academia Comercială. O femeie multă, grasă, blondă, cu niște sprâncene ca de fluture urla: Omorâți-l că-i golan! Mi s-a făcut rău. Doamne Dumnezeule! Au tăbărât pe el, praf l-au făcut. Bietul copil! Ajungem la metrou. O matahală de miner cere: legitimățiile! era o doamnă în vârstă-în vârstă, niște piciorușe subțiri, tremurând, i-a făcut vânt pe scară. Strig: nenorocitule! Mă duc la ea s-o ridic. Avea sânge pe genunchi și tremură așa. Cum am putut am luat-o pe sus. Și am intrat în stație la Romană. Eram disperată-enervată de tot. Am rugat pe cineva s-o ducă acasă.
Comunismul va avea un mare succes pentru că se adresează celor mai josnice sentimente umane
Reporter: De unde această ură? Vreau să-nțeleg. Eram în iunie 1990, începutul unei noi lumi. De unde atâta ură, la început de lume?
Flavia Bălescu: Cornel a fost teribil de urât. Ei îl urau de moarte. Nimeni din staff-ul ăsta penețist nimeni n-a fost urât-persecutat ca el.
Reporter: Ce înseamnă persecutat?
Flavia Bălescu: El a fost arestat în ziua de 14 iulie 1947, noi locuiam în București. Mama era pensionară. Noi, Rodi era elevă, eu studentă și celelalte două surori erau în câmpul muncii, una era chimistă și lucra la fabrica Laromet, ailaltă era farmacistă la Spitalul Cantacuzino. În ziua de 14 l-au arestat pe Cornel. În ziua de 15 dimineața s-au dus la domiciliul lui au luat-o pe nevasta lui, au lăsat-o cu o valizuță să-și pună periuța de dinți și cămașa de noapte și papuci și au azvârlit-o din casă. Corneliu și ea nici o ață n-au luat din casa aia a lor. Nimic. Nimic nimic.
Reporter: Ce ați spune unor tineri, care nu-nțeleg ce-i aia să nu te alegi cu o ață din casa ta?
Flavia Bălescu: Nu știu ce să spun. Am avut șansa vieții mele să am profesor de economie politică pe marele Victor Săvescu. A stat cincisprezece ani în închisoare, vai de capul lui. Ce spunea el? Lumea s-a dezvoltat proporțional cu dezvoltarea economică și fiecare etapă cunoaște o noua teorie și așa s-a clădit istoria economică a lumii, nu doar a noastră. Ca un fel de blestem, zicea el, a venit acest progres uimitor, a venit acest blestemat comunism, care nu-i doctrină economică. Ea înseamnă stop progres stop imaginație și va avea un mare succes pentru că se adresează celor mai josnice sentimente umane. Invidia și ura. Să nu cumva să cădeți în plasa asta. Era când au venit rușii. Zicea așa: Voi sunteți generația fericită că după ce terminați peste patru ani o să puneți economia pe picioare. Am pus pe naiba!
Coposu l-a avut model pe Maniu, cel care a impus morala în politică
Reporter: Să-ntreb altfel. Tot nu-nțeleg ce-nseamnă principii, morală. Cum de nu ați cedat. Să-ntreb despre familia Coposu.
Flavia Bălescu: Noi am fost niște oameni oarecare. N-am fost niște oameni bogați.
Reporter: Cum oarecare? Corneliu a ajuns să-i sufle în ceafă lui Maniu. Flavia Bălescu: A fost istorie. Noi locuiam la 12 kilometri de Bădăcin. Și eram oarecum rude prin alianță cu Maniu. Maniu a fost un om deosebit. Eu am spus că în viața mea Dumnezeu m-a hărăzit să cunosc niște oameni. Vai ce mult înseamnă! Uitați-vă ce înseamnă. Maniu vorbea cu mine când aveam 5 ani. Vai, dar nu vă puteți închipui ce-l iubeam!
Coposu nu a pus pile: Nici nu mă gândesc să sun pentru să treacă gâscuța asta
Reporter: N-a fost Maniu fantastic, așa erau vremurile.
Flavia Bălescu:Nu erau vremurile așa. Era singur, nenorocitul. Ați mai văzut pe cineva care să lupte alături de el, să facă politică morală? Ați auzit de vreunul care să vrea să introducă morala în politică? Adică, să nu mai facă șperțuri, pile, relații. Fiecare să facă pe propria forță? Reporter: Asta înseamnă de fapt să înveți din familie această morală. Să ai de unde să înveți.
Flavia Bălescu: La noi n-au existat intervenții și pile. Eu am dat bacalaureat la Sibiu. Veneam de la o școală confesională de la Blaj, deloc bine văzută. Nu au făcut centru de bacalaureat la Blaj că spuneau să suntem protejați de popi. Ne-a trimis la Sibiu. Acolo a venit președintele de comisie domnul Roșca, spaima Facultății de Drept din Cluj. Aveam o spaimă teribilă. Cu mine a venit soția lui Corneliu. Și ea i-a spus lui Corneliu sună-l pe Roșca că-l cunoști. Și el a spus: nici nu mă gândesc să sun pentru ca să treacă gâscuța asta. Dar ce? nu-i e rușine? Reporter: Erați gâscuță.
Flavia Bălescu: Așa ne spunea el: gâscuță.
Când l-au arestat pe Corneliu am știut că s-a terminat pentru noi
Reporter: Și Rodica?
Flavia Bălescu: A, nu. Ea a fost deșteaptă foc.
Rodica Coposu: Nu mă lăuda, te rog. Am fost printre primele la examenul de trecere la gimnaziu. Dar apoi s-a schimbat reforma Și n-am mai luat examenul.
Flavia Bălescu: Vă dați seama? S-au răzbunat de fapt pe un copil de 14 ani. Directoarea școlii, unde era Rodi, era soră cu Malaxa și a fost dată afară. Și în locul ei a venit nevasta lui Tudor Ionescu, i se spunea Plastograful. De ce? modificase niște acte ale Partidului Social Democrat. Titel Petrescu arestat și Plastograful i-a preluat partidul. Iar această doamnă directoare ne știa foarte bine familia, știa că fratele meu fusese arestat și atunci nevasta lui Plastograful s-a răzbunat pe Rodi.
Reporter: Plastograful și plastografa v-au șocat familia, v-au scris, strâmbat istoria familiei.
Flavia Bălescu: Știți că nu ne-au șocat?
Rodica Coposu: De ce? Când l-au arestat pe Corneliu am știut că s-a terminat pentru noi.
Mâine partea a doua a interviului cu surorile Coposu. Despre Dumnezeu, morală. Despre rezervele inimaginabile de ură ale românilor. Cum s-a întâmplat ca surorile să nu-și vândă fratele.
INTERVIURILE HotNews.ro