Sari direct la conținut

George Simion și alți trei lideri AUR, vizați într-un dosar pentru coruperea alegătorilor / Reacția liderului AUR

HotNews.ro
George Simion, președintele AUR, Foto: AGERPRES
George Simion, președintele AUR, Foto: AGERPRES

Inspectoratul de Poliție Ialomița a trimis, marți, la Parlament, o informare în care parlamentarii George Simion, Claudiu Tîrziu, Marius Lulea și Silviu Păunescu sunt menționați în legătură cu un dosar penal pentru coruperea alegătorilor. Polițiștii întreabă dacă cei trei parlamentari dețin vreo calitate specială prevăzută în Codul de Procedură Penală. Contactat de HotNews.ro, liderul AUR, George Simion susține că nu știa că are dosar penal.

„În interesul cercetărilor care se efectuează în cadrul dosarului penal cu nr 2513/P/2023 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută și pedepsită de art 386, Cod Penal vă rog să ne comunicați dacă numiții Simion George Nicolae, Tîrziu Claudiu Richard, Lulea Marius Dorin și Păunescu Silviu Titus dețin o calitate specială din cele prevăzute de articolul 40 Codul Procedură Penală”, se arată în solicitarea trimisă Parlamentului și semnată de comisarul șef al Inspectoratului de Poliție Ialomița, Mihai Adrian Aldea.

Contactat de HotNews.ro, George Simion a declarat că nu știa că are dosar penal. „Nu știu absolut nimic, poate e legat de caravana medicală. Nu știu absolut nimic”, a comentat liderul AUR.

În schimb, George Simion a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleț ca reacție prin care acuză guvernanții că vor să „le organizeze dosare penale” și „să le însceneze diferite lucruri”.

„Nicio faptă bună nu scapă nepedepsită. La începutul acesta de an, tocmai ne-au arătat că vor să ne desființeze, că vor să ne organizeze dosare penale, că vor să ne însceneze diferite lucruri. Nu ne temem! Nu vă temeți! Dacă așa se gândesc ei că o să ne elimine, printr-o hârtie venită tam-nesam la ordinul domnului Ciolacu pentru „coruperea alegătorilor” – cu ce îi corupem noi, suntem la guvernare? – cu procurori, cu oaste, înseamnă că au pierdut deja meciul. 2024 o să fie anul românilor!”, transmite liderul AUR, prin intermediul unui filmuleț pe Facebook.

În continuare George Simion se plânge că are contul de Facebook blocat și „că ceea ce odată ajungea la 1 milion – 1 milion jumătate de români acum ajunge la 500.000”.

„O să ne luptăm cu ei pe Twitter, pe Youtube, pe TikTok, o să ne luptăm cu dosarele penale pe care au început să ni le facă. Ne luptăm până la capăt și la final de 2024 noi o să fim învingătorii!”, încheie Simion.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro