Jurnalistul american pe care Kremlinul îl consideră „esențial” în războiul său informațional: „Oare cât va mai dura până când va fi închis ca agent rus?”
Kremlinul a dat dispoziții presei de stat din Rusia să difuzeze secvențe cu prezentatorul american Tucker Carlson de la Fox News „pe cât de mult este posibil”, relatează Business Insider.
Jurnaliștii de la site-ul de stânga Mother Jones au obținut pe surse un document de 12 pagini intitulat „Pentru Media și Comentatori” redactat de Departamentul pentru Informații și Susținerea Telecomunicațiilor de la Moscova care afirmă că „este esențial” ca televiziunile rusești să folosească mai multe segmente cu Carlson în relatările lor din cauza pozițiilor sale față de războiul din Ucraina.
Documentul afirmă că jurnalistul de la Fox News „critică aspru” acțiunile Statelor Unite și ale NATO și „rolul lor negativ în izbucnirea conflictului din Ucraina”, adăugând că acesta este de asemenea critic față de „comportamentul sfidător de provocator al conducerilor țărilor occidentale și NATO față de Federația Rusă și față de Președintele Putin personal”.
Never forget that Tucker Carlson was a Russia apologist and openly rooted for them against Ukraine until the atrocities began.
And never let him forget it either. pic.twitter.com/chB51UIm6S
— Josh Jordan (@NumbersMuncher) March 6, 2022
Jurnaliștii de la Mother Jones afirmă că au obținut documentul de la un redactor din presa de stat rusă care a cerut să nu fie identificat. Metadatele fișierului arată că documentul a fost produs de agenția guvernamentală rusă antemenționată.
Mother Jones afirmă de asemenea că Tucker Carlson este singurul jurnalist occidental numit specific în document.
Tucker Carlson, un jurnalist favorit al televiziunilor de stat din Rusia
Newsweek a relatat încă de la începutul lunii martie că difuzarea unor segmente din monologurile lui Carlson au devenit ceva comun pentru televiziunile rusești, notând că acesta este prezentat ca fiind pro-Rusia și un simpatizant al președintelui Vladimir Putin.
La sfârșitul lunii februarie televiziunile de stat rusești au început să redifuzeze emisiunea sa cu subtitrări în limba rusă, el fiind acum și dublat în unele emisiuni.
Russian state TV used yet another clip of Tucker Carlson in its flagship Sunday show, Vesti Nedeli. In the clip, #TuckyoRose argued that disinformation and propaganda is coming out of the White House and not out of Russia. pic.twitter.com/6meQRY75rH (By Julia Davis)
— Trending Today (@TrendingsForYou) March 14, 2022
Vladimir Soloviev, unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din Rusia și o portavoce a Kremlinului, s-a întrebat recent într-o emisiune „cât va mai dura până când Carlson va fi închis în închisoare ca agent rus”.
#Russia‘s state TV host Vladimir Soloviev: „I wonder how long it will take before Tucker Carlson is put into prison as a Russian agent.”#TuckyoRose pic.twitter.com/htEpXwbNyc
— Julia Davis (@JuliaDavisNews) March 13, 2022
The Washington Post notează că, deși după invadarea Ucrainei prezentatorul de la Fox News a părut să își schimbe tonul, el a promovat săptămâna trecută și teoria conspirației lansată de Kremlin potrivit căreia Ucraina ar fi dezvoltat arme biologice și chimice.
Tucker Carlson este cel mai urmărit prezentator de la Fox News.
Dojdi TV, ultima televiziune independentă din Rusia, și-a încetat transmisia la începutul lunii martie, după ce parchetul de la Moscova a cerut interzicerea sa pe motiv că ar distribui „informații false” despre războiul din Ucraina.
La puțin peste o săptămână după izbucnirea războiului parlamentul rus a adoptat o lege care prevede 15 ani de închisoare pentru cei care răspândesc „informații false” despre acțiunile forțelor armate rusești.
Urmărește ultimele evoluții din a 19-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.