Cum va ajunge noul iPhone 14 și în Rusia, deși Apple s-a retras de pe piață – oficial guvernamental
Rușii vor putea să cumpere noul telefon iPhone 14 produs de gigantul american Apple, deși acesta a părăsit piața din Rusia, datorită unei scheme de importuri paralele pusă la punct de Moscova, a anunțat joi un înalt oficial guvernamental rus pentru agenţia de presă RIA Novosti, preluată de Reuters și Agerpres.
Rusia a anunţat introducerea unei scheme de importuri paralele în luna martie, când a autorizat retailerii să importe produse de peste hotare fără permisiunea proprietarilor mărcilor respective.
Întrebat dacă noile telefoane iPhone 14, prezentate miercuri de Apple, vor putea fi importate prin intermediul schemei de importuri paralele, ministrul rus al Industriei şi Comerţului, Denis Manturov, a răspuns: ”De ce nu? Dacă consumatorii vor să cumpere aceste telefoane, da. Va exista această oportunitate”.
Apple a oprit vânzările în Rusia la o săptămână de la invazie
Grupul american Apple a oprit vânzarea de noi produse în Rusia în luna martie, la o săptămână după invadarea Ucrainei, chiar dacă telefoanele iPhone, laptopurile MacBook şi alte produse Apple au continuat să se vândă în magazinele din Rusia pe măsură ce comercianţii au epuizat stocurile de modele vechi şi au obţinut dispozitive noi prin intermediul schemei de importuri paralele.
Operatorul rus de telefonie MTS a anunţat încă de joi dimineaţa că oferă posibilitatea de pre-comandă pentru noile modele de telefoane iPhone 14. Preţurile încep de la 84.990 ruble (1.398 de dolari) pentru modelul echipat cu o memorie de 128GB.
MTS a precizat că perioada de aşteptare pentru livrarea telefoanelor ar putea să se întindă până la 120 de zile şi de asemenea că îşi rezervă dreptul de a anula comanda dacă va întâmpina dificultăţi la importul produselor.
Manturov, care este şi vicepremier, a estimat luna trecută că schema de importuri paralele, care vizează diferite produse occidentale variind de la haine de lux şi până la automobile, ar putea ajunge la o valoare de 16 miliarde de dolari în acest an, echivalentul a 4% din importurile totale ale Rusiei în anul 2021.
Apple a lansat miercuri seară noile telefoane iPhone 14
Apple a prezentat noile telefoane iPhone 14, care vin în versiuni cu ecrane de 6,1 inci, respectiv 6,7 inci și costă de la 799 dolari în SUA. În premieră, userii vor putea trimite mesaje de urgență prin satelit, când sunt într-o zonă fără semnal, opțiunea fiind disponibilă în SUA și Canada, din noiembrie.
Prețuri și caracteristici pentru noul iPhone 14 de la Apple
Prețurile iPhone 14 pornesc în SUA de la 799 dolari, iar la iPhone 14 Plus (cu ecran de 6,7 inci), de la 899 dolari. Ambele pot fi comandate din 9 septembrie, dar livrările încep la date diferite: 16 septembrie pentru iPhone 14 și 7 octombrie pentru iPhone 14 Plus.
Apple nu a mai lansat și un succesor pentru iPhone 13 mini, deci nu mai este un iPhone nou cu ecran de sub 6 inci. iPhone 14 are ecran de 6,1 inci, iar iPhone 14 Plus, de 6,7 inci.
iPhone 14 Pro costă de la 999 dolari, iar iPhone 14 Pro Max, de la 1.099 dolari. Pot fi comandate din 9 septembrie și se livrează începând cu 16 septembrie. Modelele Pro vin cu schimbări de design, au ecrane „always on” și senzorul camerei este de 48 MP. iPhone 14 Pro are ecran de 6,1 inci, iar Pro Max, de 6,7 inci.
Modelele iPhone 14 și 14 Plus folosesc procesorul A15 Bionic care este și pe iPhone 13, în timp ce modelele de top 14 Pro și Pro Max au noul A16 Bionic.
Conexiune satelit și detecție accidente la noul iPhone 14
iPhone are pentru prima oară conexiune la sateliții de comunicații, astfel că în situații de urgență și în locuri izolate, unde nu mai este rețea mobilă, antena iPhone 14 se poate conecta la sateliți și userii pot trimite scurte mesaje SOS, pentru a putea fi găsiți.
Noile iPhone au și funcția Crash Detection și, în caz că telefoanele detectează faptul că posesorul a fost implicat într-un accident auto sever, pot apela automat serviciile de urgență. Telefonul poate detecta faptul că s-a produs un accident grav cu ajutorul giroscopului, accelerometrului și a senzorilor.
Pe canalul de YouTube unde Apple a transmis live lansarea erau 1,5 milioane de oameni care urmăreau la ora 20.00 când a început conferința. La ora 21, când Apple a început să vorbească despre iPhone erau peste 2,5 milioane de privitori, iar la 21.20 erau peste 3 milioane.
iPhone 14 are procesor mai puternic, baterie cu autonomie mai bună și cameră foto mai performantă.
Câteva cifre despre telefoanele iPhone
Lansarea iPhone 14 vine într-un moment economic complicat, în care inflația este mare, prețurile au crescut la totul și oamenii se tem de facturi mari la energie la iarnă.
Apple vinde anual peste 200 de milioane de iPhone-uri în lume, iar prețul mediu al unui telefon a crescut cu peste 150 de dolari după toamna lui 2020 când, la iPhone 12 au debutat primele telefoane Apple cu 5G.
Cât a obținut Apple din vânzarea de telefoane iPhone
2021: 191 miliarde dolari
2020: 137 miliarde dolari
2018: 164 miliarde dolari
2015: 155 miliarde dolari
2013: 91 miliarde dolari
2010: 25 miliarde dolari
Sursă foto: DreamsTime.com