Sari direct la conținut

VIDEO Daune majore în Sevastopol după atacul ucrainean cu rachete. Imaginile din satelit arată ce încearcă Moscova să ascundă

HotNews.ro
Atac cu rachete de croazieră asupra Sevastopolului, Foto: east2west news / WillWest News / Profimedia
Atac cu rachete de croazieră asupra Sevastopolului, Foto: east2west news / WillWest News / Profimedia

Atacul cu rachete ucrainene asupra șantierului naval din Sevastopol din peninsula Crimeea anexată ilegal în 2014 de Rusia, a provocat daune importante unei nave de debarcare și unui submarin rusesc de mari dimensiuni, arată imaginile prin satelit, notează Reuters.

Kievul a declarat miercuri că cele două nave sunt probabil compromise după atacul cu rachete din zorii zilei asupra orașului portuar Sevastopol. Ministerul rus al Apărării a confirmat atacul, dar încerarcă să ascundă daunele și a declarat că navele vor fi reparate complet și vor reveni în serviciu.

Imagini aeriene ale șantierului naval realizate de compania Black Sky cu o zi înainte și în ziua atacului din 13 septembrie au arătat că două nave aflate în doc erau vizibil avariate.

Loviturile ucrainene au distrus unul dintre cele patru submarine capabil să transporte de rachete de croazieră din Flota Rusiei de la Marea Neagră și o mare navă de război care se afla în reparații într-un doc uscat din orașul-port Sevastopol, potrivit Sky News.

Lovitura a fost considerată de analiștii militari drept cel mai mare atac din timpul războiului asupra Sevastopolului, care găzduiește Flota Mării Negre a marinei ruse. Forțele rusești au cucerit peninsula Crimeea de la Ucraina și au anexat-o în 2014.

Kievul a confirmat că rachetele de croazieră britanice și franceze, lansate de un bombardier ucrainean, au fost folosite într-un atac major împotriva marinei ruse din Crimeea ocupată și au funcționat „perfect”, relatează Sky News.

Generalul-locotenent Mykola Oleshchuk, șeful forțelor aeriene ucrainene, a explicat că rachetele britanice Storm Shadow au fost atașate sub aripa stângă a unui avion ucrainean Su-24, iar rachetele franceze Scalp sub aripa dreaptă.

„Ambele rachete funcționează perfect, fără nicio șansă pentru ocupant!”, a spus Mykola Oleshchuk, înr-o declarație rară.

Șeful aviației a mai spus că avioanele bombardament Su-24M au, de asemenea, capacitatea de a transporta rachete germane Taurus, o armă pe care Berlinul ar putea să o ofere Kievului.

Ministerul britanic al Apărării a confirmat că cele două nave care au fost lovite sunt submarinul de clasă Kilo Rostov-pe-Don și nava de debarcare Minsk.

Ministerul britanic al Apărării a precizat că nava de război „a fost aproape sigur distrusă din punct de vedere funcțional,, în timp ce Rostov a suferit probabil pagube catastrofale”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro