Sari direct la conținut

Obezitatea ar putea fi recunoscută ca boală cronică. Cifre îngrijorătoare: România va avea o jumătate de milion de copii obezi până în 2030

HotNews.ro
Obezitate, Foto: MorgueFile.com
Obezitate, Foto: MorgueFile.com

Obezitatea ar putea fi recunoscută în premieră ca boală cronică în țara noastră. Cifrele sunt îngrijorătoare – 31,4% dintre adulţii cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani suferă de obezitate (adică peste 4 milioane de persoane), iar până în anul 2030, România va avea peste 490.000 de copii cu obezitate.

Coaliția Națională pentru Combaterea Obezității a fost lansată oficial la Comisia pentru Sănătate din Senatul României, în prezența autorităților din domeniul sănătății, membrilor Parlamentului, reprezentanților celor mai importante societăți medicale cu competențe în domeniul obezității și a asociațiilor de pacienți. Coaliția atrage atenția că obezitatea este o boală cronică, ce trebuie abordată ca atare, cu prioritate.

De asemenea, Coaliția își propune să crească gradul de conștientizare asupra complicațiilor severe și costurilor ridicate pentru sistemul de sănătate, precum și să promoveze un set de politici publice în domeniul managementului obezității și prevenirii complicațiilor asociate.

La nivel mondial, evoluția obezității a fost una de creștere accelerată, la nivelul anului 2022 având următoarele date raportate:

  • 800 de milioane de persoane trăiesc cu obezitate, în întreaga lume;
  • Obezitatea la copii se estimează că va crește cu 60% până în 2030, când numărul copiilor cu obezitate va atinge 250 milioane;
  • Costurile cu consecințele medicale ale obezității vor atinge 1 trilion dolari până în 2025.

Recent, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un raport în care avertizează că o „epidemie” de exces ponderal şi obezitate face ravagii în Europa și este responsabilă pentru peste 1,2 milioane de decese anual, echivalentul a 13% din totalul acestora.

Și în România, situația obezității este îngrijorătoare:

  • 31,4% dintre adulţii cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani suferă de obezitate (adică peste 4 milioane de persoane), 34,6% din populația României e afectată de suprapondere, iar 6 din 10 adulți au probleme cu greutatea.
  • Până în 2030, România va avea peste 490.000 de copii cu obezitate. Țara noastră are 7/10 scor de risc în ceea ce privește creșterea obezității la copii până în 2030 (de la 8,3% în 2016 până la 20,1% în 2030).
  • Scorul de risc al României în privința obezității: urmând politicile actuale, șansele să respectăm planul de reducere a riscului de creștere a prevalenței obezităţii până în 2025, asumat ca partener OMS, sunt de 0% la populația adultă de sex masculin și de 4% la populația adultă de sex feminin.
  • Incidența foarte ridicată a obezității în România este dublată și de o percepție deformată pe care românii o au asupra acesteia – doar 1 din 4 români din mediul urban care se confruntă cu obezitate recunoaște și conștientizează afecțiunea și riscurile asociate acesteia.

„Putem vorbi despre o acută lipsă de conștientizare la nivelul populației cu privire la obezitate și la pericolele pe care le reprezintă pentru sănătate. Nici măsurile de prevenție sau de tratare a obezității nu le sunt foarte familiare românilor”, a afirmat Alina Dincă, Managing Director ISRA Center.

„Nu doar incidența obezității în România ne îngrijorează, ci și felul în care oamenii se raportează la ea. Cel mai recent studiu de percepție privind obezitatea arată o dată în plus că ne confruntăm cu o situație critică, care reclamă acțiune imediată: obezitatea este slab reprezentată în mintea românilor ca afecțiune sau boală care poate afecta grav starea de sănătate, fiind spontan menționată de doar 4% dintre românii din mediul urban participanți la studiu”, a declarat Prof. univ. Dr. Cătălina Poiană, președintele Societății Române de Endocrinologie.

În acest context, Prof. univ. Dr. Nicolae Hâncu, Președintele de onoare al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, a lansat un apel deschis la acțiune pentru toți factorii interesați pentru a se alătura Coaliției Naționale pentru Combaterea Obezității: „Este momentul să recunoaștem obezitatea ca problemă importantă de sănătate publică și să instituim politici adecvate pentru prevenția, tratamentul și managementul integrat al obezității, similar altor boli cronice, punând accentul și pe responsabilitatea sistemică.”

Obezitatea ca boală cronică – recomandări de acțiuni la nivel național

În acest context, Forumul Român pentru Obezitate (FORO) – comitetul științific care a avut inițiativa lansării Coaliției Naționale pentru Combaterea Obezității – propune recunoașterea obezității ca boală cronică în România și instituirea unor politici de sănătate adecvate pentru prevenția, tratamentul și managementul integrat al obezității, similar altor boli cronice.

Cea mai importantă măsură de politică publică este dezvoltarea unui Program Național privind controlul obezității, pe următoarele paliere:

  • controlul obezității prin acțiuni specifice de prevenție, diagnostic, tratament și prevenirea complicațiilor asociate;
  • abordarea multidisciplinară a obezității;
  • definirea clară a traseului pacientului cu obezitate prin stratificarea echipelor de îngrijire, în funcție de clasele de risc ale pacienților.

“Primul pas către combaterea obezității este conștientizarea că persoana cu obezitate are o boală cronică, care trebuie controlată de către echipe medicale multidisciplinare. Da, obezitatea este o boală, care trebuie tratată ca atare și discutată cu medicul. Așa cum nu ne tratăm singuri de hipertensiune sau alte boli, la fel nu ar trebui să ne tratăm singuri de obezitate”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat.

„Susțin cauza colegilor din FORO. Obezitatea nu este doar o problemă de estetică, ci o problemă care afectează bunăstarea noastră fizică și psiho-emoțională. Cred că primul pas a fost făcut: prioritizarea dialogului despre importanța acestei probleme și a acțiunii pentru combaterea obezității. Planul Național de Cancer poate să servească drept un bun model de practici pentru abordarea parteneriatului extins, în scopul îmbunătățirii rezultatelor de sănătate. Cred că și pentru obezitate se poate realiza un plan național care să se regăsească în legislație și, apoi, să fie implementat, cu ajutorul Ministerului Sănătății și CNAS”, a declarat conf. univ. dr. Diana Păun, consilier prezidențial, Departamentul Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale.

„Obezitatea este o problemă de sănătate publică care ar trebui să primească mult mai multă atenție din partea decidenților politici naționali și europeni. La nivel european există demersuri coroborate pentru creșterea nivelului de conștientizare a impactului obezității și elaborarea de planuri concrete de acțiune. Obezitatea trebuie recunoscută ca boală cronică, poartă către alte boli cronice. Salut lansarea Coaliției și cred că trebuie să facem pași concreți în perioada următoare”, a adăugat Cristian Bușoi, europarlamentar.

Prof. univ. dr. Cornelia Bala, vicepreședinte al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, principalele elemente din Recomandările pentru îngrijirea persoanelor cu obezitate în România propuse de către Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și Societatea Română de Endocrinologie, în colaborare cu celelalte societăți științifice care fac parte din Forumul Român pentru Obezitate și care se constituie într-o primă acțiune finalizată din cadrul Programului Național privind controlul obezității.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro