Sari direct la conținut

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews.ro
Televiziunea publica din Italia a publicat rezultatul votului national la Eurovision, Foto: Captura video
Televiziunea publica din Italia a publicat rezultatul votului national la Eurovision, Foto: Captura video

Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters.

Concursul Eurovision este cel mai mare eveniment de muzică live din lume, în timp ce în acest an participă 37 de națiuni la ediția de la Malmo, Suedia, iar 26 dintre ele vizează să obțină victorie în marea finală de sâmbătă seara.

La finalul emisiunii de joi, RAI a afișat ceea ce a numit rezultate provizorii ale votului, indicând că israeliana Eden Golan a fost candidatul favorit al italienilor, obținând peste 39% din voturi.

Regulile Eurovision spun că astfel de informații nu pot fi publicate înainte de marea finală.

„A fost o problemă tehnică care a dus la afișarea eronată a unor date – complet parțiale – ale votului național italian”, a spus RAI într-un comunicat, adăugând că și-a cerut scuze organizatorilor Eurovision.

Accidentul a stârnit scandal pe rețelele de socializare, pe fondul controverselor legate de participarea Israelului la concurs și de calificarea țării în finală.

Organizatorii Eurovision au rezistat apelurilor de a exclude Israelul din cauza războiului din Gaza, declanșat după atacul Hamas din 7 octombrie, argumentând că competiția este un eveniment apolitic.

Israelul este cotat cu a doua șansă de câștig la casele de pariuri

Candidata Israelului la Eurovision, Eden Golan, a devenit una dintre favoritele caselor de pariuri pentru a câștiga concursul Eurovision de anul acesta, după ce s-a calificat joi în semifinale, în ciuda huiduielilor din timpul spectacolului și a protestelor în fața arenei pe care se ține concursul în Suedia.

Potrivit Eurovision World, un site web care adună cotele de pariuri de la 15 dintre cele mai mari bookmarkere din Europa, Israelul este văzut ca având o șansă de câștig de 22%, pe locul doi după Baby Lasagna din Croația, care este văzut cu o șansă de 41%.

Proteste masive față de calificarea Israelului în finala Eurovision 2024

Peste 10.000 de oameni s-au adunat joi în orașul Malmo, din sudul Suediei, pentru a organiza un protest non-violent împotriva participării Israelului la concurs. Mai multe proteste sunt programate sâmbătă înaintea finalei.

Cei care au ieșit în stradă au vrut să își arate nemulțumirea în legătură cu faptul că Israelului i s-a permis participarea la ediția concursului muzical din acest an, în ciuda dezastrului umanitar din Fâșia Gaza.

Cei care contestă participarea Israelului la Eurovision 2024 susțin că țara ar fi trebuit să fie exclusă din competiție pe modelul Rusiei, căreia nu i s-a mai permis participarea după ce a invadat Ucraina.

„Nu este corect. După părerea mea, dacă pot exclude Rusia, de ce nu o pot face și pentru Israel?”, se întreba în timpul protestelor dinaintea celei de-a doua semifinale Eurovision 2024 una dintre protestatare, Marwo Mustafa, o tânără în vârstă de 20 de ani.

Ce țări s-au calificat în finala Eurovision 2024 după prima semifinală

După prima semifinală, care a avut loc marți, s-au calificat în finala Eurovision 2024 următoarele țări:

  • Serbia,
  • Portugalia,
  • Slovenia,
  • Ucraina,
  • Lituania,
  • Finlanda,
  • Cipru,
  • Croaţia,
  • Irlanda,
  • Luxemburg

Reprezentanta Moldovei, Natalia Barbu, nu a reușit să se califice în finala de sâmbătă. Ea a participat la concursul muzical din acest an cu melodia „In The Middle”.

Ce țări s-au calificat în finala Eurovision 2024 după a doua semifinală

Alte 10 țări au reușit să obțină un loc în marea finală Eurovision 2024 după cea de-a doua semifinală, care a avut loc joi:

  • Israel,
  • Lituania,
  • Austria,
  • Olanda,
  • Norvegia,
  • Grecia,
  • Estonia,
  • Elveţia,
  • Georgia,
  • Armenia.

Unde poate fi văzută LIVE finala Eurovision 2024

România nu transmite finala Eurovision 2024, din lipsa banilor, însă concursul muzical poate fi urmărit live pe contul de YouTube „Eurovision Song Contest”. Marea finală Eurovision 2024 de sâmbătă, 11 mai, va începe de la ora 22:00.

De ce nu participă România la Eurovision 2024

România nu participă la Eurovision 2024 din cauza lipsei de fonduri, după cum a anunțat TVR.

TVR a transmis că decizia a fost luată de Consiliul de Administrație a televiziunii publice, invocând că bugetul „nu conține suficiente fonduri pentru a garanta participarea României conform standardelor tot mai ridicate ale concursului internațional”.

Ultima ediție a Eurovision la care România a participat este cea din 2023, însă nu a reușit să se califice în finală. Țara noastră a fost reprezentată de Theodor Andrei cu piesa „D.G.T. (Off and on)” care nu a obținut niciun punct, fiind cel mai slab rezultat din istoria participării României la Eurovision.

Cele mai bune performanţe ale României la Eurovision au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Țările calificate în finala Eurovision 2024

Iată mai jos cele 26 de țări calificate în finala de sâmbătă a Eurovision 2024:

  • Suedia,
  • Ucraina,
  • Germania,
  • Luxemburg,
  • Olanda,
  • Israel,
  • Lituania,
  • Spania,
  • Estonia,
  • Irlanda,
  • Letonia,
  • Grecia,
  • Marea Britanie,
  • Norvegia,
  • Italia,
  • Serbia,
  • Finlanda,
  • Portugalia,
  • Armenia,
  • Cipru,
  • Elveția,
  • Slovenia,
  • Croația,
  • Georgia,
  • Franța,
  • Austria.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro