Sari direct la conținut

Stolojan: Fara reforme, veti asista la un strigat general in Romania ca nu mai sunt bani de salarii

HotNews.ro

“Daca in urmatorul trimestru sectorul public nu se va incadra in limitele bugetare si Guvernul nu va face reforme, inca din trimestrul trei veti asista la un strigat general in Romania ca nu avem bani sa platim salariile, lumina etc”, a declarat marti seara europarlamentarul PDL, Theodor Stolojan, la o dezbatere in Parlamentul European organizata de clubul Romania-UE. El a mai spus ca, daca va ajunge in aceasta situatie in contextul crizei, Guvernul va fi “cu spatele la zid si va lua banii de la investitii pentru a plati salariile”.

Theodor Stolojan sustine ca Romania a intarziat mult reformele si a acumulat in timp dezechilibre masive, estompate de intrarea masiva de capital din ultimii ani. “Criza financiara scoate la lumina aceste dezechilibre”, a spus europarlamentarul PDL.

“Riscul este ca ministerele, institutiile publice, sa nu ia in serios bugetul tarii si sa nu faca reformele necesare. Daca in urmatorul trimestru sectorul public nu se va incadra in limitele bugetare si nu va face reforme, inca din trimestrul trei veti asista la un strigat general in Romania ca nu mai sunt bani de salarii, lumina etc. Si atunci Guvernul va fi cu spatele la zid. Va lua bani de la investitii si ii va muta la plata salariilor”, a declarat Stolojan. Europarlamentarul PDL sustine ca e nevoie de o reforma masiva a sistemului public si o reforma a sistemului de salarizare.

Romania castiga insa timp gratie acordului cu FMI, sustine fostul premier, pentru a nu repeta perioada 1997-2000 cand moneda s-a depreciat in ritm accelerat. “Pentru a putea spera la mai bine, trebuie sa ne asteptam la ce-i mai rau”, a mai spus europarlamentarul PDL. El a adaugat ca, potrivit acordului cu FMI, mai trebuie corectate cheltuieli publice in bugetul votat deja de Parlament.

Fostul premier sustine ca din Romania vor iesi in 2009 aproximativ 20 de miliarde de euro. “12 miliarde reprezinta datoria publica privata iar deficitul de cont curent se ridica la 8 miliarde de euro, ceea ce inseamna facturi de platit. Cine nu crede ca banii astia nu pleaca din Romania se inseala”, a declarat fostul premier, precizand ca Romania mizeaza in 2009 doar pe 5 miliarde din investitii, pentru restul de 15 fiind nevoie de finantare.

Europarlamentarul PNL, Daniel Daianu, prezent si el la dezbaterea organizata marti seara la clubul Romania-UE, crede insa ca “in perioada de criza este foarte greu sa faci reforme structurale” si ca guvernele prefera sa le amane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro