Skip to content

Stolojan: „Nu cred ca as fi fost un presedinte mai bun ca Basescu”

Consilierul presedintelui Traian Basescu. Acesta este Theodor Stolojan cel de astazi. Nu mai este nici fostul presedinte al PNL si nici fostul candidat al Aliantei D.A. la presedintia Romaniei. Impovarat de functia pe care Basescu i-a acordat-o dupa alegeri, Stolojan incearca acum sa iasa la suprafata. Discursul sau este unul de completare pe cel al presedintelui Romaniei.

De aici si recunoasterea lui Stolojan ca presedintele Traian Basescu este in aceasta functie mai bun, decat ar fi fost el.

Reporter: Vorbind de revenire, foarte multa lume va vede ca pe viitorul premier al Romaniei. Va pregatiti pentru aceasta pozitie?

T.S.: Nu acesta este obiectivul meu, sa devin premier sau sa fiu presedinte al PNL. Deocamdata, singurul lucru care ma preocupa este managementul politic in PNL. Pe mine ma nemultumeste si vreau sa vad daca oamenii din PNL sunt multumiti de acest management.

S-a departat de la valorile, de la principiile pe care noi le-am introdus in august 2002 si care au condus la ceea ce este astazi PNL, un partid aflat la guvernare.

Rep.: Daca ati fi fost presedinte, credeti ca Traian Basescu ar fi fost un mai bun premier decat Calin Popescu Tariceanu?

T.S.: Categoric. Este o mare diferenta intre Basescu si Tariceanu. Basescu are o experienta incredibila in managementul economic. Deci nu, nici nu are sens sa comentez foarte mult.

Rep.: Este adevarata ipoteza conform careia Radu Timofte si Ioan Talpes ar fi fost in spatele executarii omului de afaceri Dinu Patriciu?

T.S.: Nu cunosc. Nu am informatii, nu am elemente ca sa pot sa spun ceva.

Rep.: Sunt persoane din Sibiu pe care le-ati fi putut promova in fruntea unui minister?

T.S.: Categoric. Un ministru al Romaniei cred ca poate fi ales si din oamenii de afaceri si nu numai.

Rep.: Nu-mi puteti da nici un nume?

T.S.: Nu am acum in minte, dar sunt oameni, categoric.

Rep.. Cand s-a produs ruptura relatiilor dintre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu?

T.S.: S-a produs in timp, pe masura ce presedintele Romaniei, Traian Basescu, a observat deteriorarea crescanda a relatiilor din cadrul Aliantei, pentru care a luptat si el si eu. Pe masura ce el a observat ce se intampla in grupul acela restrans din Guvern, care ia decizii, pe masura ce a inceput sa fie atacat de persoane din PNL…

Rep.: Care sunt greselile comise de Tariceanu de cand ocupa functia de prim-ministru?

T.S.: In calitate de prim-ministru, in primul rand a restrans decizia la un grup restrans in guvern. Este ceea ce presedintele a spus: in loc sa faca un parteneriat cu presedintele, a facut un parteneriat cu anumite grupe de interese care inceara sa exercite puterea in guvernare, fara sa aiba puterea politica.

Rep:. Ati fi fost un presedinte mai bun decat Basescu?

T.S.: Nu cred. Cred ca presedintele Traian Basescu a demonstrat ca este un om care are niste principii foarte clare. A reusit sa dea un nou curs politicii externe a Romaniei, a reusit sa imprime o noua viziune asupra conceptului de securitate al Romaniei, a dat mesajele atunci cand a fost cazul.

Rep.: A avut consilieri buni?

T.S.: Cred ca a avut si consilieri buni si cred ca are si cunostinte pe care le-a capatat de-a lungul timpului. Sa nu uitam ca a fost presedinte de partid politic, a castigat batalii electorale incredibile, atat la locale, cat si la prezidentiale. A fost ministru in multe guverne, deci are o mare experienta politica, sociala…

Rep.: Sibiul nu este reprezentat in Parlament de un deputat, post ce ar fi revenit Aliantei DA. Cunoasteti aceasta situatie?

T.S.: Da, imi pare rau pentru ca si acesta este un semn ca in Alianta sunt probleme si problemele vor creste in intensitate, daca atat PD-ul, cat si PNL-ul nu vor intelege ca au un viitor numai daca raman in continuare uniti.

Rep.: Ce se intampla cu Gigi Becali? Este un surogat pentru Vadim Tudor sau un pion al presedintelui Basescu?

T.S.: In nici un caz nu este un pion al lui Basescu. Sa nu uitam ca presedintele are o pasiune pentru fotbal. Eu nu am aceasta pasiune, am alte pasiuni, dar imi place cand vad ca echipe romanesti ajung in competitii internationale, pentru ca atunci inseamna ca au valoare, ca fac performanta.

Presedintele are aceasta pasiune pentru fotbal si si-a exprimat-o intr-un fel sau altul, dar Becali nu este un pion al presedintelui. Iar comparatia cu Vadim imi este mai greu sa o fac.

Rep.. Care este pozitia dumneavoastra fata de violentele asupra ziaristilor? In urma cu cateva zile, un coleg al nostru de la Gazeta de Bucuresti a fost batut de catre oameni care probabil nu au fost tocmai incantati de articolele lui.

T.S.: Violenta nu este nicaieri un mijloc de a rezolva problemele. Eu cred ca cei care au fost nemultumiti de articole scrise de un ziarist au cai legale de a actiona. Au drept la replica. Si daca considera ca reputatia lor a fost stirbita, atunci se pot adresa si in justitie. Deci exista cai legale in momentul in care esti nemultumit de ce a scris un ziarist despre tine.

Acum nu vorbesc de cazul despre care vorbiti, dar ca politician trebuie sa accepti ca libertatea presei este o componenta esentiala a democratiei. Ca om politic, trebuie sa stii ca esti sub ochiul vigilent al mass-mediei, trebuie sa accepti mult mai mult decat un om obisnuit, despre care se scrie un articol.

Niciodata violenta nu rezolva o problema sau alta, este inadmisibil sa ataci un om, daramite un ziarist.

Rep.: Nici ziaristii nu sunt super-oameni.

T.S.: Deci nu sunt de acord cu aceste atitudini si aici autoritatile trebuie sa ia masuri.

Rep.. Va cadea Guvernul in urma motiunii PSD-PRM?

T.S.: Nu cred ca acesta este rostul motiunii. Dupa parerea mea suntem intr-un moment critic, in care pana in 1 ianuarie trebuie sa ne respectam angajamentele pe care le-am luat, pentru ca altfel intram in U.E., dar nu vom beneficia de ce beneficiaza alte state membre.

Rep.: Cum vedeti evolutia politica viitoare, tinand cont ca nici un guvern din Europa de Est nu a rezistat foarte mult dupa aderare?

T.S.: Cred ca aceste guverne au avut de suportat o acumulare de tensiuni, de neimpliniri ale populatiei fata de momentul integrarii.

Rep.: Ce veti face in urmatoarele doua luni?

T.S.: Nu e vorba numai de doua luni. In urmatoarele luni doresc sa vad care este starea de spirit in PNL. Voi face asta in afara atributiilor de serviciu. Nu voi incurca una cu alta. Voi incerca sa vad care e starea de spirit, daca liberalii sunt multumiti de managementul politic ce se desfasoara acum in PNL.

In calitate de consilier va trebui sa nu mai fim atat de discreti si vom iesi mai mult in apararea ideilor, a conceptelor, pentru care presedintele a luptat in campania electorala.

Rep.: Se poate traduce acest lucru printr-o campanie de imagine?

T.S.: Nu. Ca sa continui, nu este normal ca presedintele Traian Basescu, care impreuna cu ministrul Macovei cred ca poarta meritul principal pentru care una din clauzele pentru care Romania putea fi amanata, nu este pusa si nu consider ca este normal sa devina tinta atacurilor de la te miri cine.

Cred ca avem datoria de a explica mai mult de ce presedintele a luat o decizie, o anume pozitie intr-o problema sau alta. Avem aceasta datorie.