Sari direct la conținut

Strategia fata de incetarea semnalului TV analogic in Romania pana la 1 ianuarie 2012 a fost aprobata de Guvern

HotNews.ro

Strategia de trecere la televiziunea digitala terestra in Romania, care prevede masurile pentru respectarea obligatiei fata de Comisia Europeana de incetare completa a semnalului TV analogic pana la 1 ianuarie 2012, a fost adoptata miercuri de catre guvern, a anuntat vineri ministerul comunicatiilor. Documentul spune ca primele doua multiplexuri digitale, prin care 14 posturi TV digitale vor putea fi receptionate gratuit, vor fi acordate pana la 31 decembrie 2009, insa nu mentioneaza mecanismul desemnarii operatorilor care vor difuza posturile TV.

Incetarea completa a transmiterii semnalului TV analogic pana la 1 ianuarie 2012, obligatie asumata de Romania fata de Comisia Europeana, vizeaza in mod imediat circa 23% din gospodariile din Romania (potrivit datelor arbitrului telecom), respectiv 1,4 milioane de gospodarii care receptioneaza televiziune prin antena terestra si care nu vor mai primi semnal analog si circa 400.000 de gospodarii care nu au nici un fel de semnal TV. Acestea vor avea nevoie de un receptor DVB-T, care poate fi un decodor incorporat in televizor sau un set-top box.

Strategia nu explica mecanismul desemnarii operatorilor care vor difuza posturile TV

Conform strategiei, primele doua multiplexuri cu 14 posturi TV in format digital care vor putea fi receptionate gratuit ar trebui acordate pana la data de 31 decembrie 2009. Documentul nu precizeaza insa mecanismul de acordare a licentelor pentru operatorii de multiplex, in conditiile in care CNA a atentionat ca intr-o varianta anterioara strategia prevedea acordarea licentelor „prin intermediul a doua proceduri de selectie comparativa distincte, organizate in mod diferit, cu obligatia ca unul din cele 2 multiplexuri sa retransmita programele publice de televiziune terestra cu acoperire nationala”.

Documentul aprobat miercuri de guvern mai prevede printre altele demararea, cincepand cu 1 decembrie 2009, a unei campanii de informare si mediatizare a procesului de tranzitie de la televiziunea terestra analogica la televiziunea terestra digitala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro