„Strategie de rezervă”: Musk anunță că Tesla va construi o camionetă „normală” dacă Cybertruck nu se va vinde
Tesla va fi fericită să construiască o camionetă „normală” în eventualitatea în care Cybertruck nu se va vinde, a anunțat Elon Musk într-un interviu citat de Business Insider.
Cu un exterior din oțel inoxidabil și forme geometrice ce atrag privirea, designul Cybertruck reprezintă o rupere dramatică de restul camionetelor aflate pe piață, arătând mai degrabă ca o mașină dintr-o peliculă futuristă.
Însă exact asta își doreau să realizeze cei de la Tesla, Elon Musk afirmând că a vrut să creeze ceva care arată ca și ieșit dintr-un film science fiction.
Musk afirmă că Tesla nu a făcut cercetări de piață privind designul Cybertruck, o decizie radicală pe o piață în care producătorii fac analize amănunțite în rândul potențialilor clienți înainte de a se hotărî asupra unui model.
Însă CEO-ul Tesla afirmă că este dispus să construiască o camionetă mai convențională dacă oamenii vor găsi Cybertruck prea neobișnuită și nu vor fi dispuși să plătească pentru ea.
Musk a afirmat că și-a dat seama că Cybertruck ar putea fi un „eșec total” dar că Tesla are un plan de rezervă.
„Dar n-am fost super îngrijorat din cauza asta fiindcă dacă vom vedea că nimeni nu vrea să cumpere o camionetă care arată ciudat vom construi o camionetă normală”, a declarat acesta în cadrul interviului acordat Automotive News, afirmând că o camionetă convențională este „strategia de rezervă” a Tesla.
Însă dacă este să judecăm după precomenzi, Musk s-ar putea să nu fie nevoit să se îngrijoreze cu privire la efectuarea de modificări designului Cybertruck. Camioneta Tesla a ajuns deja la 250.000 de modele rezervate, potrivit unei declarații a lui Musk din noiembrie. Unii analiști au estimat că de atunci numărul ar fi ajuns la cel puțin 250.000.
Însă aceste numere trebuie privite și cu un mare „dacă”: clienții pot rezerva o camionetă Cybertruck pentru doar 100 de dolari iar suma este returnabilă. Cei care depun 100 de dolari dintr-un capriciu pot să nu fie neapărat dispuși să plătească între 39.000 și 77.000 de dolari când Cybertruck va ieși de pe liniile de producție.
Iar Cybertruck nu va fi comercializată la nivel global, a mai declarat Musk, camionetele dominând piața auto din Statele Unite. Potrivit CEO-ului Tesla compania încă țintește să lanseze Cybertruck anul viitor.
Citește și: