Sari direct la conținut

STS a efectuat la Viena o demonstratie asupra sistemului care apeleaza automat serviciul 112 in caz de accident

HotNews.ro
Demonstratie STS, Foto: STS
Demonstratie STS, Foto: STS

​Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) a fost prezent,in perioada 22-26 octombrie, la un Congres Mondial pentru Sisteme Inteligente de Transport, ocazie cu care a realizat o demonstratie asupra modului de implementare si operare in Romania a noului serviciu pentru apel de urgenta din vehicule, denumit eCall-112, potrivit unei informatii de presa furnizate de STS.Potrivit acesteia, STS a fost singurul invitat la acest congres mondial care a prezentat, printr-o demonstratie in direct, intregul flux al serviciului de urgenta eCall.

Apeluri eCall generate din Bucureşti au fost recepţionate pe o staţie tip dispecer 112 instalată în standul expoziţional din Viena, conectată securizat prin Internet, într-o reţea privată virtuală, la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – Dispeceratul 112 Bucureşti. Participanţii la congres au putut vedea modul de recepţionare a apelului si poziţionarea automată pe hartă a datelor despre accident şi apoi alarmarea serviciilor de urgenţă din România pentru intervenţie şi salvare. Rezultatele obtinute de Romania in acest domeniu au fost prezentate de Directorul STS, generalul Marcel Opriş.

Sistemul eCall permite apelarea de urgenţă, manual sau automat, a dispeceratului 112, odată cu transmiterea de informaţii relevante privind locul accidentului şi date tehnice ale vehiculelor implicate.

Practic, sistemul trebuie montat obligatoriu pe toate masinile fabricate in UE din ianuarie 2015. In cazul unui accident grav, sistemul apeleaza automat numarul de urgenta 112 sau poate fi declansata manual si transmite toate coordonatele masinii. In cazul in care unul dintre ocupantii masinii poate vorbi, el poate intra in legatura audio directa cu operatorul 112 pentru a-i comunica datele necesare.

Odata declansat, sistemul formeaza numarul european de urgenta 112, stabileste o legatura telefonica cu centrul corespunzator de preluare a apelurilor de urgenta si transmite serviciilor de salvare detalii despre accident, inclusiv ora la care acesta a avut loc, pozitia exacta a vehiculului accidentat si directia deplasarii (informatie esentiala in cazul in care accidentul s-a produs pe autostrada sau intr-un tunel). Un apel de tip eCall poate fi declansat si manual, prin simpla apasare a unui buton din interiorul masinii, de exemplu de catre un martor la un accident grav.

Se estimeaza ca instalarea sistemului eCall in fiecare automobil nou costa mai putin de 100 de euro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro