Studiu: 12% dintre antreprenorii creativi cred că actualul context economic este prielnic afacerilor
Doar 12% dintre antreprenorii creativi consideră că actualul context economic este prielnic pentru business, iar, în acest context, 17% dintre cei intervievați iau în considerare extinderea afacerii în următorul an, potrivit „Barometrului Minților Creative”, potrivit Mediafax.
„Antreprenorii din București, Cluj-Napoca și Iași sunt mai încrezători în mediul economic decât cei din Brașov și Timișoara; totodată, antreprenorii creativi din Cluj-Napoca, Iași și Brașov sunt mai dornici să îşi dezvolte afacerile decât cei din Timișoara și București. Atât afacerile mature, cât și cele în curs de dezvoltare reușesc într-o proporție asemănătoare să facă unele investiții sau, cel puțin, să se mențină pe linia de plutire din punctul de vedere al sănătății afacerii. În același timp, eforturile de realizare a investițiilor, precum și amploarea acestora, pot fi resimțite diferit în funcție de domeniul de activitate al afacerii”, au menționat realizatorii „Barometrului Minților Creative”.
Acest studiu a fost realizat în perioada 5-22 octombrie 2018, cu o componentă calitativă și una cantitativă. Rezultatele se bazează pe răspunsurile a peste 200 de antreprenori cu funcții de conducere în întreprinderi mici și mijlocii din toate industriile creative conform codurilor CAEN din România, respectiv artistic, arhitectură şi proiectare, design, publicitate, tipografie, editură, servicii foto-video, cercetare şi inovaţie, precum și IT.
Schimbările legislative (24%), accesul la resurse umane calificate (19%) și problemele de cash flow (16%) sunt principalele bariere în calea dezvoltării afacerilor din industriile creative. Alături de condițiile economice generale, puterea scăzută de cumpărare și atragerea de noi clienți, acestea sunt cele mai mari impedimente atât pentru afacerile mature, cât și pentru cele în curs de dezvoltare.
„Cele mai multe afaceri creative au nevoie de sprijin pentru dezvoltarea și diversificarea produselor și serviciilor, finanțarea rapidă și avantajoasă, creșterea notorietății, precum și în recrutare și creșterea vânzărilor”, se mai scrie în studiul citat.
Cel mai util instrument financiar pentru antreprenorii creativi este auto-finanțarea (66%), iar unul din patru antreprenori consideră ca finanțarea prin fonduri europene le este necesară. Cele mai utilizate servicii financiare sunt internet sau mobile banking-ul și plățile online, urmate de carduri și liniile de credit pe termen scurt.
„Antreprenorii creativi sunt reticenți la sursele de finanțare externe sau încă nu au identificat posibilitatea de a le utiliza pentru a-și dezvolta afacerea. Cele mai mari obstacole sunt dobânzile mari (19%) și procedurile greoaie din programele publice de finanțare (15%)”, se mai arată în „Barometrul Minților Creative”.
Clienții afacerilor creative sunt diferiți, însă au câteva așteptări și trăsături comune. Indiferent dacă sunt persoane fizice sau firme, aceștia sunt exigenți, urmăresc inovația, promptitudinea, unicitatea și caută calitatea la un preț corect.
Peste jumătate dintre antreprenorii creativi vin din sectorul privat și o treime din sectorul public. Cei mai mulți dintre antreprenori (83%) consideră că experienţa profesională anterioară le-a fost de ajutor în activitatea de antreprenoriat actuală, iar 73% declară că studiile absolvite şi reţeaua profesională construită i-au ajutat în activitatea antreprenorială.
Aproximativ jumătate dintre antreprenori intervievați intenționează să facă angajări în următorul an, iar majoritatea își doreşte să recruteze angajați cu normă întreagă. Candidații din generația Millennials (18-34 de ani) sunt cei mai căutați de antreprenori. Cele mai importante criterii de recrutare sunt entuziasmul și implicarea, urmate de personalitatea candidatului, potrivirea culturii organizaționale cu candidatul și experiența în domeniu. Pe o poziție inferioară, dar tot în topul priorităților, sunt educația și așteptările salariale.
„Barometrul Minților Creative” face parte din Platforma Minților Creative, programul educațional aflat în portofoliul UniCredit Bank, alături de Academia Minților Creative, programul de educație financiară și antreprenorială, Miercurea Minților Creative, festival de shopping și socializare dedicat afacerilor creative, Ghidul 24/7 și Pachetul Creativ.