Sari direct la conținut

Studiu Deloitte: companiile imobiliare din Europa Centrală se așteaptă la o creștere a investițiilor și la îmbunătățirea activității pe piață în acest an. Sectorul industrial rămâne cel mai competitiv

Deloitte Romania
Irina Dimitriu, Foto: Deloitte Romania
Irina Dimitriu, Foto: Deloitte Romania

​​Jumătate dintre companiile imobiliare din Europa Centrală (49%) estimează că investițiile în domeniu vor crește în acest an și doar 19% se așteaptă la o scădere (față de 51% în 2023), pe fondul îmbunătățirii percepției cu privire la potențialul de creștere din această piață, potrivit studiului Deloitte Real Estate Confidence Survey for Central Europe 2024. De altfel, 40% din participanții la studiu anticipează o creștere a activității pe piață în acest an, față de 15% cu un an în urmă, iar proporția celor care prevăd o scădere s-a redus la 16%, de la 57% în 2023.

În acest context, investitorii intenționează să se concentreze pe proiecte noi (31%) sau pe atragerea de fonduri pentru plasamente viitoare (19%). O treime dintre aceștia se așteaptă ca eficiența portofoliului lor să se îmbunătățească, de două ori mai mulți decât cei care estimează o deteriorare a acesteia. Sectorul industrial este în continuare perceput ca fiind cel mai competitiv (31%), urmat de cel rezidențial (21%).

În rândul dezvoltatorilor, cea mai importantă tendință în 2024 pare a fi reprofilarea pe alte segmente ale pieței, având în vedere că un sfert dintre aceștia iau în calcul o astfel de schimbare. Acest trend se manifestă cel mai pregnant printre dezvoltatorii de birouri și de spații comerciale – trei sferturi, respectiv jumătate dintre aceștia susțin că se vor concentra pe alte sectoare în 2024 (în principal active cu destinație mixtă sau proiecte rezidențiale pentru închiriere). Printre provocările cu care se confruntă dezvoltatorii în acest an se remarcă cele legate de finanțare (26%), urmate de cele care implică achiziția de terenuri pentru dezvoltări viitoare (23%), în perspectiva redresării economice, și de comercializare (18%).

„Temperarea activității din piața de birouri se remarcă și în România, încă din 2023, iar tranzacțiile care încă se mai derulează au ca obiect renegocierea contractelor de închiriere, cu accent pe flexibilizarea clauzelor, sau prelungirea perioadei contractuale. În schimb, în privința proiectelor de tip retail, piața locală se diferențiază de cea regională, dat fiind că există multe proiecte în derulare și apetit crescut pentru investiții pe acest segment, stimulate de perspectiva reducerii inflației și, implicit, de creșterea puterii de cumpărare a populației. Segmentul industrial beneficiază de perspective de creștere, date fiind situația geo-politică, stocul insuficient de astfel de spații la nivel național și fenomenul de friendshoring, respectiv tendința globală și regională de relocare sau, respectiv, de construire a diverselor unități de producție în statele aliate din punct de vedere politic”, a declarat Irina Dimitriu, Partener Reff & Asociații | Deloitte Legal, lider al serviciilor de consultanță pentru sectorul imobiliar în cadrul Deloitte România.

Deloitte derulează Real Estate Confidence Survey for Central Europe începând din 2019 pentru a afla percepția profesioniștilor din domeniu cu privire la evoluția pieței în regiune. La sondaj participă trei categorii de respondenți, respectiv dezvoltatori, investitori și consultanți specializați în domeniul imobiliar. La ediția din acest an au participat, în principal, jucători din Polonia (33%), Cehia (24%), Ungaria (10%), iar 24% dintre participanți operează pe mai multe piețe din Europa Centrală.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 457.000 de profesioniști la nivel mondial.

Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.400 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII