Studiu Deloitte Legal: Numărul, complexitatea şi valoarea litigiilor au crescut, la nivel global, de la începutul pandemiei, susțin peste 50% din companii. În schimb, încrederea în instanțele de judecată s-a îmbunătățit
- Raportul identifică principalele aspecte care preocupă companiile în ceea ce priveşte gestionarea disputelor și evidențiază faptul că digitalizarea a devenit o prioritate şi în acest domeniu
Activitatea de litigii s-a intensificat, începând din 2020, având în vedere că două treimi dintre companii (64%) susțin că au fost implicate într-un număr mai mare de cazuri decât înainte de pandemia de COVID-19, potrivit studiului Deloitte Legal „New Roads to Dispute Resolution”, realizat cu sprijinul publicației internaționale de business Euromoney la nivel global, inclusiv în România. În plus, majoritatea participanților sunt de părere că spețele sunt mai complexe și mai costisitoare (55% și, respectiv, 59%), soluționarea lor durează mai mult (57%) și implică sume mai mari de bani (59%).
Conform studiului, pandemia de COVID-19 a avut un impact direct asupra litigiilor comerciale, de muncă sau fiscale, mai mult de jumătate din companii raportând creșterea numărului de cazuri de acest gen începând din 2020. Cu toate acestea, cele mai multe companii au mai multă încredere în instanțele naționale și regionale decât în urmă cu cinci ani, susțin realizatorii studiului.
În prezent, ariile cu cel mai mare potențial de litigii sunt protecția consumatorilor, securitatea cibernetică, precum și tranzacțiile de fuziuni și achiziții şi de pe piața de capital. Pentru următorii trei ani, participanții la studiu se așteaptă la intensificarea cazurilor în special în aceste domenii, dar și în altele, printre care se numără criteriile ESG (Environment, Social, Governance), fiscalitatea sau falimentele.
Din aceste considerente, mai mult de jumătate dintre companii (51%) și-au extins departamentul juridic, iar 54% apelează mai des la consultanți externi pentru soluționarea litigiilor, aceștia din urmă fiind selectați, în principal, în funcție de serviciile suplimentare pe care le oferă în domenii non-juridice, de la consiliere specifică industriei până la consiliere fiscală și asistență tehnică. În plus, marea majoritate a companiilor investesc deja în diverse mecanisme de digitalizare în acest domeniu, precum soluții software şi bazate pe inteligență artificială de management al litigiilor, precum şi de identificare a riscurilor şi luare a deciziilor care le vizează.
„Suntem mândri că am putut contribui, prin realizarea unui studiu de o asemenea anvergură, la identificarea şi cristalizarea tendinţelor, preocupărilor şi abordărilor la nivel global în ceea ce priveşte soluţionarea disputelor de business. Pentru noi şi pentru clienţii noştri, principala prioritate constă în prevenirea litigiilor, dar experiența arată că acestea nu pot fi întotdeauna evitate. Prin urmare, companiile trebuie să aibă o strategie cât mai clară cu privire la gestionarea controverselor juridice. Studiul confirmă că aceste strategii au devenit din ce în ce mai complexe, la nivelul corporațiilor, implicând procese sofisticate de identificare, analiză și management al disputelor, precum și o coordonare strânsă între specialiștii şi decidenții din zona juridică și non-juridică”, a declarat Mihnea Galgoțiu-Săraru, Partener Reff & Asociații |Deloitte Legal, Liderul practicii de soluţionare a disputelor.
Studiul Deloitte Legal „New Roads to Dispute Resolution” a fost realizat în rândul a peste 550 de directori responsabili cu coordonarea activităților financiare, fiscale sau juridice, din companii din întreaga lume. Cei mai mulți respondenți sunt din Europa, respectiv 79%.
Practica de litigii din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal, ce cuprinde peste 20 de avocaţi şi beneficiază de colaborarea cu profesioniști din toate ariile de practică din cadrul reţelei Deloitte, inclusiv consultanţi fiscali şi financiari, experți tehnici şi în soluţii de digitalizare, acoperă toate tipurile de proiecte de litigii din mediul de afaceri, de la cauze fiscale, la dispute comerciale şi administrative.
Echipa multidisciplinară formată din avocați specializați în litigii fiscale din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal și consultanți fiscali din cadrul Deloitte România a fost recunoscută cu cea mai înaltă distincțiepentru România la categoria Tax Disputes, în cadrul ediției din 2022 a Premiilor pentru Fiscalitate acordate de prestigioasa publicație de specialitate International Tax Review (ITR). În același timp, patru membri ai echipei, respectiv Mihnea Galgoțiu-Săraru, Partener la Reff & Asociații | Deloitte Legal, Vlad Boeriu, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Dan Bădin, Partener, și Ciprian Gavriliu, Partener, Deloitte România, sunt menționați printre cei mai apreciați profesioniști în dispute fiscale (Highly regarded in Tax Controversy) în ghidul World Tax 2023realizat anual de ITR.
Reff & Asociații | Deloitte Legal, una dintre cele mai importante societăți de avocați din România, oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, consultanță juridică de management, litigii, drept societar, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 80 de țări.
Pentru mai multe informații despre Reff & Asociații | Deloitte Legal, accesați www.reff-associates.ro. Pentru mai multe informații despre rețeaua globală Deloitte Legal, accesați www.deloittelegal.com.