Studiu Deloitte: Trei sferturi dintre companii au crescut investițiile în sustenabilitate în 2022, iar schimbările climatice reprezintă una dintre prioritățile echipelor de management
- Redactia Hotnews
Trei sferturi dintre companii au crescut anul trecut investițiile în sustenabilitate, iar 20% dintre acestea spun că resursele alocate au fost semnificativ mai mari decât în anii precedenți, în ciuda incertitudinilor economice și a creșterii costurilor operaționale, potrivit studiului Deloitte „CxO Sustainability Report 2023”. Schimbările climatice se află în top trei priorități pe agenda echipelor de conducere ale companiilor, la mică distanță după contextul economic și înaintea unor arii precum inovația, atragerea talentelor, problemele din lanțul de aprovizionare sau tensiunile geopolitice, mai arată studiul.
Cele mai multe organizații au resimțit efectele schimbărilor climatice în 2022, în special în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare și accesibilitatea resurselor (46%), unele modificări în obiceiurile de consum ale clienților (45%), reglementărileîn domeniul ESG – Environment, Social, Governance (42%) și daunele provocate de fenomenele meteorologice extreme (41%), iar 61% dintre executivi sunt de părere că schimbările climatice vor influența semnificativ strategiile și operațiunile companiilor în următorii trei ani.
Principalele părți interesate (stakeholders) care pun presiune pe organizații să ia măsuri pentru a combate schimbările climatice sunt echipele de top management, autoritățile de reglementare, guvernele și clienții (câte 68%), investitorii (66%), societatea civilă (64%), angajații (64%), al căror rol în această zonă devine tot mai important, precum și competitorii din piață (59%). Numai jumătate dintre companiile participante la studiu menționează relația cu băncile și condițiile de creditare printre factorii care le determină să acționeze în sens climatic.
„Sustenabilitatea este o prioritate pe agenda de business a ultimilor ani, care obligă la alinierea obiectivelor economice și a celor climatice și impulsionează organizațiile să gândească strategii inovatoare și de impact în business, dar în egală măsură responsabile și eficiente, așa cum afirmă 84% dintre executivii din toată lumea care au participat la studiu. Deloitte se implică atât la nivel global, cât și local, prin echipele noastre de experți în domeniu, în susținerea clienților și a comunităților în demersul deloc simplu de a genera creștere economică și prosperitate, îndeplinind totodată obiective climatice care să asigure durabilitate societăților și economiilor noastre”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.
Printre modificările implementate de organizații în activitatea cotidiană pentru a combate efectele schimbărilor climatice se numără folosirea materialelor mai sustenabile (59%), folosirea mai eficientă a energiei (59%), organizarea de cursuri pentru angajați pe tema schimbărilor climatice (50%), reducerea deplasărilor de serviciu (50%), precum și dezvoltarea de produse și servicii cu efecte reduse asupra mediului (49%).
„Anul 2022 ne-a dezvăluit direcții în care este nevoie să avansăm rapid, iar recomandările studiului confirmă necesitățile identificate de echipa noastră în interacțiunea cu actori din medii și domenii diverse din România și din regiune: integrarea obiectivelor ESG în strategia și mentalitatea organizațiilor, consolidarea încrederii prin acțiuni oneste și credibile de limitare a schimbărilor climatice, mobilizarea echipelor de top management, colaborarea cu alți actori din piață și provocarea schimbării sistemice, înțelegerea și abordarea sustenabilității ca oportunitate pe termen lung, cu investiții în consecință în procese și tehnologii «curate»”, a precizat Sorin Elisei, Director Consultanță, Deloitte România, și Liderul practicilor de sustenabilitate și energie.
În percepția executivilor participanți la studiu, beneficiile directe și imediate ale măsurilor de limitare a schimbărilor climatice țin în principal de brand și de reputație (52%) și mai puțin de potențiale noi venituri din categorii inovatoare de business în economia „verde” a viitorului (29%), de creșterea valorii activelor (25%) sau de robustețea și longevitatea afacerii (23%). Pe de altă parte, 19% dintre respondenți consideră că aceste măsuri sunt prea costisitoare, iar 24% văd un impediment în faptul că efectele acțiunilor de sustenabilitate rămân dificil de măsurat.
Aproape jumătate dintre companii (46%) consideră că tranziția justă, adică protejarea categoriilor dependente climatic, fie ele regiuni, industrii sau categorii sociale, este un criteriu foarte important în elaborarea strategiilor de sustenabilitate, iar companiile din zona Asia-Pacific, din Africa de Sud și din Orientul Mijlociu se declară extrem de preocupate (65%) de reziliența piețelor locale. De asemenea, executivii din Emiratele Arabe Unite (64%), Germania (58%) și Franța (55%) atrag atenția asupra accesului precar și tot mai costisitor la resurse și materii prime.
Studiul Deloitte „CxO Sustainability Report 2023” a fost realizat în rândul a peste 2000 de executivi de top din 24 de țări, cu scopul de a analiza atitudinea și acțiunile companiilor legate de sustenabilitate, într-o perioadă marcată de numeroase crize suprapuse.