Sari direct la conținut

Studiu: Firmele din Romania, in urma celor din Ungaria si Polonia in domeniul responsabilitatii sociale

HotNews.ro

Firmele din Romania si Bulgaria se afla in prima faza de dezvoltare a proiectelor de responsabilitate sociala si fata de mediu, sub nivelul companiilor din Ungaria si Polonia, arata un studiu al grupului Braun & Partners Network, care a evaluat performanta si comunicarea CSR-ului pentru cele mai profitabile companii in cele patru tari, studiu citat de IAA.

In Top 100 companii din regiune, cel mai bun rezultat pe Romania l-a obtinut compania Petrom. Sectorul de telecomunicatii inregistreaza cel mai bun scor la nivel de regiune.

Intitulat „CSR 24/7 Top 100 companii”, studiul regional contine un „Top 20 companii” in functie de venituri, incluzând primele 3 banci si 2 institutii de asigurari din Romania, Ungaria, Polonia si Bulgaria, avand ca sursa de informatie website-urile companiilor studiate.

Potrivit sursei citate, pentru Romania s-au folosit primele 25 de companii din „Top 100 cele mai valoroase companii din Romania”, publicat de „Ziarul Financiar”.

Companiile au fost evaluate in functie de transparenta si comunicare, guvernare corporatista, relatiile cu partile interesate (stakeholderi), responsabilitate fata de mediu, responsabilitate economica, societate si resurse umane.

Rezultatele studiului, pe scurt:

  • Firmele romanesti inregistreaza o performanta putin mai buna decat cele din Bulgaria, cele doua tari aflandu-se in prima faza de dezvoltare a operatiunilor responsabile social si fata de mediu, in timp ce primele clasate sunt companiile din Ungaria si cele din Polonia.
  • In Romania, Petrom a obtinut cel mai bun rezultat, un scor de 48% in Top 100 companii din regiune. Cea mai bine punctata companie din Polonia este Grupa Lotos, companie producatoare de petrol si gaze, cu un scor de 60%.
  • Din cele 7 domenii de analiza luate in considerare pentru acest studiu, companiile romanesti au obtinut cele mai slabe punctaje la responsabilitate economica, resurse umane si relatia companiei cu partile co-interesate.
  • Companiile romanesti se pot lauda cu Studiu: Firmele din Romania, in urma celor din Ungaria si Polonia in domeniul proiectelor de responsabilitate socialawebsite-uri bine dezvoltate comercial, care insa nu au informatii despre programe dedicate partilor co-interesate, relatiile cu furnizorii sau contin informatii partiale despre resurse umane.
  • In Topul 100 al companiilor din regiune, sectorul de telecomunicatii a obtinut cel mai bun scor (34%), urmat de sectorul financiar si cel de energie si utilitati (26%).

Braun & Partners Network este primul grup de consultanta in strategie de CSR si marketing din Europa Centrala. Prin intermediul filialelor sale, grupul ofera clientilor sai asistenta in materie de branding, CSR, comunicare cu stakeholderii si instrumente de publicare prin dezvoltarea, proiectarea si lansarea unor astfel de servicii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro