Studiu Greenpeace: Fructele si legumele proaspete provenite din Turcia, cele mai toxice din Europa
Fructele si legumele proaspete provenite din Turcia contin cel mai mare numar de substante chimice periculoase dintre produsele de acest fel comercializate pe piata europeana, arata un raport dat publicitatii de Greenpeace Germania si citat de Greenprophet.com. Autorii studiului au constatat ca peste o treime dintre mostrele de legume si fructe turcesti analizate contin niveluri de substante chimice ridicate, peste limita admisa. Practic, Turcia se afla pe primul loc la acest capitol in clasamentul celor 23 de tari care sunt exportatoare importante de astfel de produse, incluse in raportul care a analizat perioada 2009-2010. In plus, este putin probabil ca utilizarea pesticidelor la fructele si legumele turcesti sa fi scazut semnificativ dupa anul 2010.
Dintr-un total de 76 de fructe si legume turcesti exportate pe pietele europene si analizate in cadrul studiului, ardeii turcesti contin cel mai periculos amestec de susbstante chimice din categoria pesticidelor. In ardeii turcesti analizati au fost gasite in total 24 de substante chimice periculoase. Pe locul al doilea in „clasament” sunt perele turcesti, in componenta carora se gasesc 10 substante chimice periculoase peste limita admisa, iar pe locul al treilea sunt strugurii turcesti, cu noua substante chimice.
Femeile insarcinate, copiii in general si copiii bolnavi in special sunt sfatuiti sa evite legumele si fructele cu un continut de substante chimice peste limita admisa.
Autorii studiului nu stiu cum si daca piata europeana va fi afectata de aceste concluzii, dar spera ca oamenii sa se gandeasca de doua ori inainte de a achizitiona un produs, atunci cand merg la cumparaturi.