Sari direct la conținut

Studiu: Iata de ce unele persoane sunt pacalite mai usor de iluziile optice

HotNews.ro
Cortexul vizual, Foto: captura ecran
Cortexul vizual, Foto: captura ecran

​O singura gena dicteaza activitatea neuronala a doua arii cerebrale: una primara si una de ordin superior. Descoperirea, facuta recent de oamenii de stiinta de la „Salk Institute for Biological Studies”, are o deosebita importanta pentru intelegerea modului in care a evoluat creierul uman. Rezultatele studiului, publicate in jurnalul eLife, ar putea ajuta cercetatorii sa explice de ce unele persoane percep mai clar iluziile optice decat altele, care cad mai usor in capcana, conform sciencedaily.com.

Oamenii de stiinta arata modul in care doua regiuni ale creierului, una de ordin primar si una de ordin superior, coopereaza la procesarea informatiei senzoriale:

  • Zona primara primeste informatia direct de la organele de simt – ochii. Zonele rosiatice din imagine reprezinta sectiunile de creier care transporta informatia senzoriala de la organele de simt la zonele primare.
  • Regiunile adiacente din partea de sus a imaginii, colorate in albastru, corespund zonelor cerebrale de ordin superior, care primesc informatia transmisa de zonele primare.

In cazul subiectilor umani, atunci cand privim o imagine ce exemplifica o iluzie optica, doua parti distincte ale neocortexului coopereaza: cortexul vizual primeste informatii de la ochi, iar ariile vizuale de ordin superior interpreteaza datele primite. Aceste doua zone sunt controlate de o singura gena, declara Dennis O’Leary, conducatorul studiului.

Oamenii de stiinta au presupus de-a lungul timpului ca zonele primare si zonele de ordin superior ce alcatuiesc neocortexul sunt independente una de cealalta. Cu un deceniu in urma, grupul de cercetatori condus de Dennis O’Leary a descoperit ca o gena, denumita Emx2, controleaza zona primara vizuala a neocortexului.

Studiind dezvoltarea si modul in care functioneaza cortexul vizual, cercetatorii s-au intrebat ce se intampla cu zonele de ordin superior in cazurile neobisnuite, cand zonele primare sunt mai mari sau mai mici decat normal. Astfel, in cadrul experimentelor efectuate pe soarecii de laborator, cercetatorii au constatat ca zonele de ordin superior s-au adaptat ca proportii in functie de dimensiunea zonelor principale.

Constatarea oamenilor de stiinta indica faptul ca de-a lungul evolutiei structurile cerebrale de ordin superior nu au crescut disproportional in raport cu zonele primare corespunzatoare. Datele sugereaza ca persoanele care au zonele primare mai extinse, au, de asemenea, zonele de ordin superior pe masura.

Aceasta este explicatia pentru care unele persoane sunt pacalite mai usor de iluziile optice, spun cercetatorii. Persoanele ce au zonele primare responsabile pentru procesarea datelor senzoriale vizuale in dimensiuni mai mici, sunt puternic influentate de iluziile optice. Cu cat zona primara vizuala ocupa un loc mai mare in neocortex, cu atat subiectul uman poate interpreta si observa mai clar iluzia optica.

Citeste si:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro