Sari direct la conținut

Studiu: Salariul pe sapte luni pentru un metru patrat de casa in Bucuresti

HotNews.ro

Nu mai este pentru nimeni o noutate faptul ca preturile imobiliare din Bucuresti sunt printre cele mai mari din centrul si estul Europei. Astfel, locuitorii capitalei sunt nevoiti sa plateasca echivalentul a sapte salarii medii brute pentru a cumpara un metru patrat construit, arata un studiu UniCredit, prezentat duminica la reuniunea BERD de la Kiev, relateaza NewsIn.

Astfel, un metru patrat intr-o locuinta veche costa anul trecut in Bucuresti, in medie, 2.177 euro/mp, mult peste nivelul din Riga, unde aceeasi suprafata se vindea cu un an mai devreme, in medie, cu 1.372 euro. Pentru salariul mediu, UniCredit a luat in calcul datele privind castigurile medii pe anul trecut publicate de Institutul National de Statistica (INS).

In ceea ce priveste locuintele noi din Bucuresti, un metru patrat costa anul trecut, in medie, 2.475 euro/mp, fata de 1.779 euro/mp in 2005.

Economistii UniCredit prevad totusi ca piata imobiliara din Bucuresti ar putea suferi o temperare in perioada urmatoare.

„Vedem inca un potential mare al pietei imobiliare romanesti pe termen mediu, dar in Bucuresti, in special in zona centrala, preturile ar putea sa se stabilizeze, nu neaparat sa scada”, a declarat economistul sef al UniCredit pentru Europa Centrala si de Est.

In Polonia, pretul mediu al unui metru patrat era anul trecut de 1.968 euro, in Croatia – 1.693 euro, in Estonia, aceeasi suprafata se vindea cu 1.404 euro, iar in Slovacia, cu 1.104 euro.

In alte state din regiune, diferenta esta chiar mai mare, preturile medii din piata imobiliara fiind la mai putin de jumatate fata de Bucuresti. In Ungaria, tara cu produs intern brut (PIB) pe locuitor depaseste cu circa 50% nivelul din Romania, dezvoltatorii vindeau anul trecut casele la un pret mediu de 1.004 euro/mp, in Cehia, metrul patrat se cumpara cu 787 euro.

Bulgaria era anul trecut tara din regiune cu cele mai mici preturi imobiliare, metrul patrat fiind vandut cu 558 euro. Preturile mari ale pietei imobiliare din Bucuresti plaseaza orasul pe ultimul loc in regiune in privinta accesibilitatii pentru populatie.

Astfel, daca un bucurestean castiga in sapte luni de munca echivalentul pretului mediu al unui metru patrat intr-o locuinta deja existanta, un ceh isi permite sa plateasca pretul unui metru patrat cu salariul obtinut pentru o luna de munca, iar un ungur, cu cel obtinut in 1,4 luni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro