Sari direct la conținut

Studiu: Un sfert din adulți nu-și doresc copii și tot sunt fericiți

HotNews.ro
Cuplu, Foto: Florin Prunoiu / ImageSource / Profimedia Images
Cuplu, Foto: Florin Prunoiu / ImageSource / Profimedia Images

Să fii părinte este una din marile bucurii ale vieții, nu? Nu pentru toată lumea, scrie Phys.org.

O nouă cercetare realizată de psihologii de la Michigan State University (MSU) a analizat trăsăturile și satisfacția adulților care nu își doresc copii.

Pe măsură ce tot mai multe persoane afirmă că pur și simplu nu își doresc copii, Jennifer Watling Neal și Zachary Neal, ambii profesori asociați din cadrul departamentului de psihologie al MSU, sunt printre primii care au analizat mai profund modul în care acești indivizi care nu își doresc copii sunt diferiți față de alții.

„Majoritatea studiilor nu au pus întrebările necesare pentru a distinge între persoanele care nu își doresc copii de alte tipuri de persoane care nu au copii”, afirmă Jennifer Watling Neal.

„Persoanele care nu au copii pot include și indivizi care nu sunt încă părinți dar intenționează să aibă copii și persoane care nu pot avea copii din cauza infertilității sau a circumstanțelor. Studiile anterioare au încadrat toți indivizii fără copii într-o singură categorie pentru a-i compara cu părinții”, explică aceasta.

Studiul publicat pe 16 iunie în PLOS ONE a folosit un set de 3 întrebări pentru a identifica persoanele care nu își doresc copii de părinți și de alte categorii de indivizi care nu au copii.

Cercetătorii au folosit un eșantion reprezentativ de 1.000 de adulți care au completat un chestionar realizat de Institutul pentru Politici Publice și Cercetări Sociale din cadrul MSU.

Rezultate surprinzătoare

„După excluderea caracteristicilor demografice nu am găsit nicio diferență în satisfacția de viață și diferențe limitate în trăsăturile de personalitate între indivizii care nu își doresc copii și părinți, persoane care nu au încă copii sau care nu pot avea copii”, afirmă Zachary Neal.

„Am descoperit de asemenea că indivizii care nu își doresc copii sunt mai liberali decât părinții și că persoanele care își doresc copii sunt mai puțin empatice față de indivizii care nu își doresc”.

Pe lângă descoperirile legate de satisfacția de viață și trăsăturile de personalitate, cercetarea a dezvăluit și alte lucruri surprinzătoare.

„Am fost surprinși de numărul persoanelor care nu își doresc copii”, afirmă Jennifer Watling, explicând că „am descoperit că mai mult de o persoană din patru din Michigan se identifică ca una care nu își dorește copii”, un număr mult mai mare decât cel arătat de studiile anterioare care plasa procentul între 2 și 9%.

„Credem că măsurătoarea noastră îmbunătățită ar fi putut depista mai bine indivizii care nu își doresc copii”, adaugă aceasta.

Cercetătorii afirmă că dat fiind numărul mare de adulți care nu își doresc copii în Michigan acest grup merită mai multă atenție.

Psihologii afirmă că, de exemplu, studiul lor a inclus un singur moment din viața celor chestionați și că nu a examinat momentul în care au luat decizia că nu își doresc copii.

Aceștia susțin însă că speră că noi cercetări vor putea ajuta la înțelegerea atât a factorilor care au făcut aceste persoane să își dorească să aibă copii precum și la momentul din viața lor în care au luat decizia respectivă.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro