Sari direct la conținut

Studiul Trusted Brands: Romanii au incredere in brandurile romanesti, in gastronomia romaneasca si in vacantele in strainatate

HotNews.ro

Romanii aveau cea mai mare incredere, anul trecut, in automobilele Mercedes, in operatorul Vodafone, in cardurile Visa, in Banca Comerciala Romana, in asiguratorul Asirom, in Pro TV si in Traian Basescu, reiese din ultimul studiu Trusted Brands, realizat de Reader’s Digest si dat publicitatii saptamana aceasta.

Studiul privind brandurile care beneficiaza de cea mai mare incredere in randul consumatorilor acopera 16 state europene, inclusiv Romania. El a fost realizat, in a doua jumatate a anului trecut, pe baza unui esantion selectat din randul cititorilor Reader’s Digest. Autorii sustin insa ca respondentii au fost astfel selectati incat rezultatele sa fie relevante pentru oamenii de marketing.

Documentul se bazeaza pe un total de 23.651 de raspunsuri la intrebarile adresate de Reader’s Digest cititorilor din cele 16 tari.

In Romania, BCR si Asirom s-au clasat pe primele locuri la categoriile Banci, respectiv Companii de asigurari, Tarom a fost castigatorul categoriei Companii aeriene, iar Dacia a devansat BMW si Audi la categoria Masini.

Pe langa mentionarea brandurilor in care au cea mai mare incredere, respondentii au fost intervievati si in legatura cu insusirile pe care un produs trebuie sa le aiba pentru a le castiga increderea, dar si in legatura cu increderea lor in cele 16 tari incluse in studiu, prin prisma a trei factori: popor, gastronomie, destinatie de vacanta. Gastronomia propriului popor este preferata de majoritate in fiecare dintre cele 16 tari. Romanii si maghiarii sunt singurii care prefera, in majoritate, destinatii de vacanta din strainatate.

Majoritatea respondentilor au declarat ca un produs trebuie sa fie sigur si eficient, daca vor sa le castige increderea. Din punct de vedere al destinatiilor turistice, romanii au cea mai mare incredere in Franta, Germania, Austria, Italia si Spania, iar cea mai putina in Rusia. Dupa criteriul „popor”, cea mai mare neincredere o au in Rusia, iar cea mai mare incredere in Germania si Elvetia. Ei prefera bucataria romaneasca si franceza, dar nu le displace, in mod semnificativ, gastronomia altor tari.

In ce branduri au cea mai mare incredere romanii:

  • Masini: 1. Mercedes, 2. Volkswagen, 3. Dacia, 4. BMW, 5. Audi
  • Electrocasnice: 1. Philips, 2. Bosch, 3. Whirlpool, 4. Arctic, 5. Zanussi
  • PC: 1. IBM, 2. HP, 3. LG, 4. Dell, 5. Philips
  • Telefonie mobila: 1. Nokia, 2. Sony Ericsson, 3. Samsung, 4. Motorola, 5. Siemens
  • Operatori de telefonie mobila: 1. Vodafone, 2. Orange, 3. Cosmote
  • Banci: 1. BCR, 2. BRD, 3. Banca Transilvania, 4. Raiffeissen Bank, 5. Ing Bank
  • Asiguratori: 1. Asirom, 2. Ing, 3. Allianz Tiriac, 4. Omniasig, 5. AIG
  • ISP: 1. RCS&RDS, 2. Romtelecom, 3. UPC
  • Companii aeriene: 1. Tarom, 2. Lufthansa, 3. KLM, 4. Air France, 5. Swiss Air
  • Centre comerciale: 1. Carrefour, 2. Metro, 3. Faufland, 4. Real, 5. Cora
  • TV: 1. Pro TV, 2. Antena, 3. TVR, 4. Realitatea TV
  • Radio: 1. Europa FM, 2. Radio Romania Actualitati, 3. Kiss FM, 4. Pro FM
  • Ziare: 1. Jurnalul National, 2. Libertatea, 3. Ev. Zilei, 4. Adevarul, 5. Romania Libera
  • Personalitate publica: 1. Traian Basescu (36,5%), 2. Calin Popescu Tariceanu (3,6%), 3. Gigi Becali, 4. Mihaela Radulescu, 5. Mugur Isarescu, 6. Adrian Nastase, 7. Ion Iliescu
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro