Sari direct la conținut

SUA: „Avatar: The Way of Water” domină autoritar box office-ul / Pe locul doi în top este un film de animație

HotNews.ro
Avatar, Foto: Walt Disney Studios Motion Pictures - 20th Century Studios - TSG Entertainment - Lightstorm Entertainment / Christophel Collection / Profimedia
Avatar, Foto: Walt Disney Studios Motion Pictures - 20th Century Studios - TSG Entertainment - Lightstorm Entertainment / Christophel Collection / Profimedia

„Avatar: The Way of Water”, filmul regizat de James Cameron, a continuat să domine box office-ul în weekendul de Anul Nou.

„Avatar: Calea apei” a adus venituri de 63,4 milioane de dolari pe plan intern în weekendul de Anul Nou şi este de aşteptat să genereze 82,4 milioane de dolari în timpul vacanţei de patru zile, potrivit Variety.

Până acum, filmul a câştigat 421,6 milioane de dolari pe plan intern şi 956,9 milioane de dolari la nivel internaţional. Venitul său global brut se ridică la 1,38 miliarde de dolari. Continuarea „Avatar” este acum a cincisprezecea cea mai mare lansare globală din toate timpurile, după „Black Panther” şi înaintea „Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2″.

La distanţă, pe locul doi în clasament se află „Puss in Boots: The Last Wish” de la Universal şi DreamWorks Animation care a câştigat 16,3 milioane de dolari în weekend şi se aşteaptă să câştige 21,7 milioane de dolari în timpul vacanţei de patru zile. Asta ar ridica totalul intern al aventurii animate la puţin peste 66 de milioane de dolari.

Filmul „Black Panther: Wakanda Forever” de la Disney şi Marvel a ocupat locul al treilea, câştigând 4,8 milioane de dolari în weekend şi 6,5 milioane de dolari în perioada de vacanţă. Totalul său la nivel intern se ridică la 438 de milioane de dolari, în timp ce la nivel global este de 818,5 milioane de dolari.

Pe locul al patrulea, „Whitney Houston: I Wanna Dance with Somebody”, produs de Sony şi Tri-Star, a câştigat 4,2 milioane de dolari în weekend şi 5,4 milioane de dolari în vacanţă. Filmul biografic are un venit intern de 16 milioane de dolari, un rezultat slab pentru un film cu un buget de 45 de milioane de dolari.

„Babylon” de la Paramount, o poveste despre ambiţie exagerată şi exces, ce urmăreşte ascensiunea şi decăderea mai multor personaje în timpul unei epoci de decadenţă la începutul Hollywood-ului, a completat primele cinci locuri ale topului. Drama de 80 de milioane de dolari a câştigat 2,7 milioane de dolari în weekend şi este de aşteptat să încaseze doar 3,6 milioane de dolari în timpul vacanţei de patru zile.

„The Whale”, produs de A24, o dramă despre un profesor de facultate obez care a primit recenzii excelente pentru Brendan Fraser, a câştigat 372.950 de dolari în ajunul Anului Nou. Se aşteaptă ca filmul să încaseze 1,7 milioane de dolari în timpul vacanţei, ridicând totalul la 6,2 milioane de dolari.

„A Man Called Otto” de la Sony, în care Tom Hanks are în rolul unui văduv deprimat, a câştigat 75.000 de dolari din patru cinematografe în weekendul prelungit, adică o medie de 18.750 de dolari. (News.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro