Sub pat cu duşmanul ( de Mircea Cartarescu )

Rational si pragmatic, inteleg de ce s-a facut alianta PDL-PSD. Este limpede ca nu putea fi adus la putere un partid instabil, tradator prin excelenta, care la prima contrariere a intereselor proprii ar fi lovit in partener din toate puterile, cum a mai facut-o. PNL mai departe la guvernare ar fi insemnat sa cauti scandalul si instabilitatea politica cu lumanarea. In acelasi timp, e de asemenea limpede ca nu puteai lasa PSD-ul in opozitie fara riscuri majore: PSD are forta de a rasturna un guvern minoritar, sau chiar majoritar, daca unul dintre partenerii la guvernare e de fapt un cal troian. In al treilea rand, a existat tot timpul enorma amenintare a unei aliante PSD-PNL, care-ar fi fost distrugatoare in situatia actuala, fiindc-ar fi intrat imediat in conflict cu presedintele, iar intr-o situatie de criza numai o noua incercare de debarcare a lui Basescu ne-ar mai lipsi. Si-atunci?

Mai mult decat cu un joc de sah, situatia politica a semanat cu povestea celui care trebuie sa treaca pe celalalt mal, cu barca, un lup, o capra si o varza, tinand seama de toate incompatibilitatile dintre ele. La prima vedere, deci, si poate si la a doua, alianta PDL-PSD pare, dintre trei imposibilitati, solutia care face cel mai putin rau. Si totusi, de ce-ti vine, pur si simplu, sa vomiti la aceasta combinatie?

Privind esichierul politic am fost de multe ori revoltat si cateodata amuzat. Rareori mi s-a-ntamplat sa fiu cuprins de aceasta senzatie de scarba fara limite, de acest sentiment ca s-au depasit toate limitele admisibile, pe care le am acum. Mi se spune ca, iata, dam un semnal Europei (de la care, nu-i asa, totul depanda) ca doua mari partide au trecut peste adversitati si-si dau acum mana pentru tara. Se vorbeste despre un nou consens national, despre un nou pact pentru Romania. S-a adus in fruntea noului guvern un specialist in finante, ca simbol, vezi-Doamne, al luptei anticriza. Toate aceste fraze lustruite acopera cea mai gretoasa realitate din ultimii cincisprezece ani: aceea ca avem iarasi un parlament si o guvernare care ne reprezinta deplin. Ne-am amagit intre timp sa ne punem bruma de speranta intr-un partid sau in altul, intr-un om politic sau altul, sa ne gandim la legalitate, democratie, civilizatie. Ne-am intors insa, iata, la majoritatea labartata de odinioara, la cele saptezeci de procente de oameni fara constiinta, de infractori dovediti, de oportunisti, de incompetenti, de acumulatori vulgari de capital, de vanatori de sinecure si de clantai fara rusine care sunt oglinda fidela a ceea ce suntem noi cu adevarat. Nu greaua mostenire comunista, ne dam seama acum, a format FSN-ul de altadata si cel de azi, ci mai vechea noastra mostenire balcanica, latura noastra care ne permite sa pupam piata Endependentii dupa ce ne-am balacarit cu anii, sa fim cu toate partidele ca romanul impartial. Am tot spus-o in ultimul timp (si prin asta m-am deosebit de multi dintre asa-zisii „intelectuali ai lui Basescu“): PDL-ul nu e cu nimic mai breaz decat PSD-ul, e format tot din oportunisti si lichele in marea sa majoritate.

Citeste editorialul integral:

EVZ.