Subiectele zilei: "Absurditatea perfectă"/ Viorica Dăncilă se joacă de-a mutatul ambasadei; Sabotată de incompetenţa propriului guvern, Marea Britanie se îndreaptă spre haos.
Viorica Dăncilă se joacă de-a mutatul ambasadei.Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, duminică, aflată într-o vizită în SUA, că după finalizarea analizei ”și în deplin consens”, România își va muta Ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Anunțul a fost făcut într-un discurs susținut în Conferința Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC). Desigur că și de această dată discursul i-a cam dat astfel că Viorica Dăncilă a pronunțat greșit ”Camp David”, în cadrul prelegerii sale despre ”marii prieteni ai poporului român”, Israelul.
Anunțul mutării ambasadei nu l-a încântat pe președintele României, Klaus Iohannis care a spus că Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranţă în domeniul politicii externe. “Decizia finală aparţine preşedintelui României, care este, potrivit Constituţiei, titular al deciziilor de politică externă a României şi reprezentant al ţării noastre în plan extern”, se arată în comunicatul trimis de Administrația Prezidențială. Mai mult de atât, un înalt responsabil palestinian a criticat duminică anunţul României privind mutarea ambasadei sale de la Tel Aviv la Ierusalim ca fiind o „încălcare flagrantă a drepturilor palestiniene, a dreptului internaţional şi a rezoluţiilor ONU”.
Cristian Tudor Popescu a explicat la Digi24 de ce această declaraţie este lipsită de logică, în condiţiile în care este aşteptat raportul Ministerului de Externe, care ar putea duce şi la ideea neschimbării locului ambasadei. “De ce s-a mai făcut acest raport, această cercetare tehnică, de vreme ce premierul Dăncilă oricum vrea să mute ambasada? Absurditatea perfectă”, a explicat Cristian Tudor Popescu. De cealaltă parte, premierul Israelian Benyamin Netanyahu o felicită pe Viorica Dăncilă pentru anunţul referitor la mutarea ambasadei române la Ierusalim, numind-o prietena sa.
Ulterior, prim-ministrul Viorica Dăncilă a revenit asupra declarației pentru că se pare că s-a răzgândit și nu mai mută ambasada. „Nu am spus: eu voi muta ambasada. Am spus că trebuie să respectăm Constituţia”, a declarat Viorica Dăncilă într-o intervenţie în direct la Antena 3.
Bun de citit:
Sabotată de incompetenţa propriului guvern, Marea Britanie se îndreaptă spre haos. Apropierea datei fatidice a Brexit-ului îi face pe calmii britanici să-şi cam iasă din ţâţâni, mai ales că starea de incertitudine şi iminenţa unui dezastru socio-economic încep să atârne greu asupra moralului şi al cetăţenilor de rând, şi al politicienilor. Umilită şi pusă la colţ ca de o dirigintă severă, dar pe bună dreptate exasperată, de către Uniunea Europeană, Theresa May s-a întors de la Bruxelles cu o opţiune greu de digerat, potrivit Republica.
Nu ajunge să numeri aruncătorii cu pietre. „Vestele galbene” au ieșit, din nou, în stradă. Revendicările lor s-au mai estompat. În centrul atenției s-au mutat excesele violente. E nevoie de o dezbatere serioasă dincolo de acest fenomen, crede Catherine Martens. De această dată, protestele au decurs fără violență. Ultima dată au existat nenumărate excese. De-această dată, prezența armatei a fost mult mai vizibilă pe străzi. Cine încearcă să analizeze în acest fel situația politică din Franța se învârte în cerc și blochează orice tentativă de a înțelege fenomenul „vestelor galbene”, potrivit Deutsche Welle.
Din orfelinat pe podiumul de modă. Povestea incredibilă a româncei Virginia Usiku, model de culoare. Virginia Usiku este unul dintre primele modele de culoare din România, defilează pentru designeri români consacrați şi lucrează cu artiști internaționali. Virginia a crescut fără părinți, într-un centru de plasament. Dar asta nu a împiedicat-o să își urmeze visul: acela de a fi un model cunoscut, într-o Românie mai puțin deschisă la diversitate, scrie Digi24.
Cele mai respectate profesii din lume. În ultimii cinci ani, medicii i-au întrecut pe profesori în clasament! Profesia de medic este cea mai respectată în lume, reiese dintr-un sondaj recent realizat de Fundația Varkey, o organizație de caritate preocupată de îmbunătățirea standardelor de educație ale copiilor. Cercetătorii au efectuat studiul pe un eșantion de peste 35.000 de persoane, provenite din 35 de țări, scrie Libertatea.