Subiectele Zilei: Alegatorul roman sufera de "sindromul Stockholm". De ce se comporta la urne asemenea victimei atasate de abuzator; Combinatiile de la Ministerul Culturii; Solutia autoritatilor la problema drumurilor proaste: "SMURD pentru gropi"
Alegatorul roman sufera de „sindromul Stockholm”. De ce se comporta la urne asemenea victimei atasate de abuzator. Alegerile locale din Romania postrevolutionara arata ca romanii au devenit captivii unui sistem politic care i-a marcat atat de tare, incat le-a frant vointa de a schimba lucrurile. Astfel explica specialistii vesnicia pe post a unor primari care le-au asigurat oamenilor din comunitate doar un minimum de confort, iar de cele mai multe ori – nici atat. Un fel de „sindrom Stockholm”, asa ar putea fi explicat comportamentul electorului, victima care devine atasata sufleteste de cel care o tine ostatica. „Romanii injura in barba, dar la vot simt ca n-au incotro”, arata specialistii consultati de „Adevarul” pentru a trasa portretul romanului in sectia de votare. iparul ultimilor ani este cunoscut: Bucurestiul si resedintele de judet, preponderent cele din Ardeal, voteaza dreapta; restul populatiei alege stanga, mai ales Moldova. Dar sunt destule resedinte de judet care au avut acelasi primar (de regula social-democrat) mandate la rand, indiferent de performantele acestuia. Norocul primarilor realesi a fost lipsa de incredere a votantilor in contracandidati, scrieAdevarul.
Combinatiile de la Ministerul Culturii. Cineastii romani il acuza pe Vlad Alexandrescu de actiuni abuzive si de politica hei-rupista! Nici nu s-a incheiat bine joaca de-a demisia pe Facebook – astazi urmand sa se decida, oficial, soarta lui Vlad Alexandrescu la carma Ministerului Culturii – ca nemultumitii au si inceput sa-si arate coltii. Intr-o scrisoare deschisa, coplesitoare atat prin dimensiune, cat si prin tonul grav, oamenii de film matura pe jos cu Vlad Alexandrescu si cu secretarul de stat Corina Suteu, aspiranta la fotoliul de ministru al culturii Guvernul tehnocrat condus de Dacian Ciolos, proiectat pe mormanul mortilor de la „Colectiv”, paraie din toate incheieturile. Dupa esecurile inregistrate la Ministerul Muncii si la cel al Fondurilor Europene, astazi vom contabiliza probabil inca unul – la Ministerul Culturii. Nu inainte insa de a lua cunostinta de un atac prin invaluire al cineastilor, care, dupa ce initial s-au adresat – fara succes – lui Vlad Alexandrescu, acum au reluat protestul. De data aceasta, ei ii cer prim-ministrului Dacian Ciolos sa le faca dreptate, anuntaEVZ.
Harta enclavizarii economice a Romaniei. Concentrarea business-urilor in jurul marilor orase din Romania risca sa declanseze o adevarata bomba sociala pe piata muncii, asta desi numarul salariatilor a crescut. Discrepantele economice la nivel regional tind sa genereze situatii de risc social, avand in vedere datele statistice privind numarul angajatilor si al somerilor, avertizeaza o analiza KeysFin. Mai exact, lipsa unei strategii concrete privind dezvoltarea regionala s-a tradus, astfel, in depopularea unor zone din mediul rural si accentuarea aglomerarii urbane care tinde sa capete aspecte sufocante din anumite zone, precum Bucuresti-Ilfov. In 2014, conform datelor oficiale, 4.149.029 de romani figurau ca salariati, in crestere cu peste 100.000 fata de anii precedenti. Dintre acestia, cei mai multi lucrau in industria prelucratoare (932.721), urmata de comert (744.945), invatamant (369.741) si constructii (344.552). In sanatate si asistenta sociala lucrau 322.761 angajati, iar in servicii 252.322 de persoane. Acestea sunt, in continuare, domeniile care angajeaza cei mai multi romani, informeazaGandul.
Solutia autoritatilor la problema drumurilor proaste: „SMURD pentru gropi”. Cati oameni ucide anual infrastructura rutiera. Compania Nationala de Drumuri nu are suficiente fonduri pentru a repara toate gropile din Romania. O recunoaste chiar directorul general al CNADNR, care sustine ca are la dispozitie doar 60% din banii necesari pentru intretinerea soselelor. Asa ca a decis sa instituie un fel de SMURD al gropilor care ar urma sa intervina acolo unde situatia este foarte grava. SMURD-ul pentru gropi din Romania va functiona ca un sistem de interventie rapida acolo unde craterele din asfalt pun in mare pericol masinile. Pentru asta, Compania Nationala a organizat o licitatie publica. Firmele care au castigat urmeaza sa vina cu anumite truse speciale pentru astuparea gropile. Compania Nationala de Drumuri a stabilit zece zone de reciclare de pe drumurile publice. Asfaltul va fi ras si inlocuit cu unul proaspat. CNADNR spera astfel sa scape de gropile cele mai grave de pe drumuri si, desigur, autostrazi. In alte 15 zone din tara vor fi efectuate lucrari de intretinere. Dar fondurile nu sunt suficiente, scrieStirileProtv.ro.
Hiturile „Golaniei”. Versurile Laurei Botolan cantau singure: „Mama, azi nu vin acasa /Stau in Piata pana-n zori”. Laura Botolan era in Piata Universitatii printre protestatari. Langa ea, un pusti – Dan Sasu – din Timisoara, cu o chitara, zdranganea. Laurei i-a venit sa scrie repede versurile „Imnului Golanilor”, de „parca mi-au iesit direct din suflet”. Nu-i place sa vorbeasca despre ea. A cantat prima data imnul in mijlocul strazii, stand pe jos impreuna cu Dan Sasu. Apoi, cei care au auzit-o au trimis-o in balcon, unde cantecul a fost modelat de Cristian Paturca, care l-a transformat in hitul Golaniei. Cum a facut si cu celealte texte scrise de Laura, dintre care cutremuratorul „Golan post-mortem”. A avut momentele ei de celebritate anonima, ascunsa in cotlonul balconului Universitatii. Dar in memoria colectiva a participantilor la mitingul din Piata Universitatii ca autor al „Imnului Golanilor” a ramas Cristian Paturca, anuntaRomania Libera.
Santajul de presa, arma baronului PSD Mircea Govor. Vicepresedintele Consiliului Judetean Satu Mare, Mircea Govor, aflat sub control judiciar, se folosea de orice mjloace pentru a-si impune interesele in judet. Sefii mai multor institutii au fost santajati de Govor cu dezvaluiri in presa locala pentru ca firmele controlate de baronul PSD sa castige licitatii publice. Informatiile apar in rechizitoriul procurorilor DNA prin care, saptamana trecuta, au fost trimisi in judecata Mircea Govor (55 de ani), pentru santaj in forma agravata, si senatorul Valer Marian, pentru complicitate la santaj in forma agravata. Unul dintre cei santajati de Mircea Govor este avocatul satmarean Dicu Levente. Firma acestuia, Eunitas SRL, a fost luata in vizor de Govor pentru ca asigura servicii de consultanta la atribuirea de contracte de lucrari publice, informeazaAdevarul.