Subiectele Zilei: ARCA romaneasca a cucerit America, dar ce fac cei despre care ai aflat abia acum; 10 evenimente care au schimbat lumea in 2015; In 2016, lasati DNA in pace!
ARCA romaneasca a cucerit America, dar ce fac cei despre care ai aflat abia acum ARCA Space e o agentie spatiala privata romaneasca. Acum e in Statele Unite ale Americi, iar in ajunul Craciunului au aflat toti de ea. Iata ce a facut in ultimul deceniu, cand s-a luptat contra coruptiei din Romania. In urma cu trei ani participam la o conferinta de presa ARCA. Nu stiam ce este, ce face si de ce ii pasa cuiva de o agentie spatiala care a avut prea putine realizari notabile. Am ajuns, am aflat si am devenit un suporter tacut al acestei companii, pentru ca demonstra ca poti face, si in Romania, lucruri interesante, dar mai ales poti dezvolta proiecte de explorare spatiala. N-a facut niciunul pe cont propriu, n-a ajuns pe Luna sau Marte, dar ar putea fi un pion, mai mult sau mai putin important, in angrenajul misiunilor importante ale unor agentii mai mari, cum ar fi ESA (Agentia Spatiala Europeana), integral pe Adevarul.
10 evenimente care au schimbat lumea in 2015 In 2015, Europa a stat sub semnul terorismului care i-a facut ravagii sangeroase chiar in propria curte, sub privirile parca neputincioase ale serviciilor secrete, dar i-au fost si zguduite principiile de temelie: o criza financiara in vara, sub amenintarea „Grexit”-ului, apoi o criza umanitara in toamna, cu sute de mii de refugiati batandu-i la usa si determinand reactii neasteptate din partea membrelor UE. La granita, i-a stat o Rusie amenintatoare, care si-a schimbat focalizarea de pe Estul Ucrainei pe Siria. De peste Ocean, SUA au sovait in unele aspecte, de care au profitat Rusia si Iranul, dar au si obtinut victorii diplomatice grele – in Iran si Cuba. Gandul prezinta 10 evenimente internationale care au avut un impact remarcabil in 2015.
In 2016, lasati DNA in pace! Anul viitor vom avea doua randuri de alegeri, dintre care cel putin cele locale sunt viciate de blatul PSD-PNL asupra alegerii primarilor dintr-un singur tur, vom avea un guvern parazitat din punct de vedere bugetar de politicieni iresponsabili, dar, mai important decat orice, vom avea parte de noi numiri in fruntea Parchetului General si DNA. Daca avem garantia ca ceva a inceput sa mearga bine in Romania, acest ceva este combaterea coruptiei si de aceea Directia Nationala Anticoruptie trebuie lasata sa isi continue activitatea sub conducerea actualului procuror-sef, Laura Codruta Kovesi, care a avut performante concrete si masurabile si al carei mandat poate fi reinnoit conform legii, scrie Romania Libera.
De ce vrea Europa sa-l ucida pe Hristos chiar de ziua Lui De ani buni, Europa se chinuie sa-l ucida pe Hristos. Chiar de ziua Lui. De Craciun, eforturile birocratilor bruxellezi se intetesc. Ei mai renunta benevol la cateva simboluri ale Craciunului, in numele unui multiculturalism prost inteles sau, si mai periculos, ticalos. Principalul motiv pentru care politicienii europeni se feresc sa ureze „Craciun fericit!”, inlocuindu-l cu ternul „Felicitari de sezon”, este acela de a nu leza sentimentele religioase ale ne-crestinilor. Un argument ipocrit si ilogic. Religiile Lumii, inclusiv Islamul (varianta lui neideologizata, diferita de islamism) nu vorbesc despre suprimarea celorlalte religii. Nu se arata deranjate de simbolurile acestora. Fac acest lucru factiunile religioase radicale, scrie EVZ.
Analiza: Forma fara fond a reformei curriculare. Care sunt noile materii pe care le vor studia elevii la gimnaziu Reforma curriculara pentru gimnaziu prezentata de Ministerul Educatiei nu reuseste sa tina pasul cu societatea tehnologica din ziua de azi. Cu alte cuvinte, nu reusim sa aducem scoala in secolul XXI, spun expertii in Educatie, in orice caz nu suficient de rapid incat sa nu mai avem generatii de sacrificiu. De pilda, orele de Informatica din gimnaziu lipsesc aproape cu desavarsire din noile variante de planuri-cadru puse in dezbatere publica de Ministerul Educatiei. Apare, doar ca materie optionala, o ora pe saptamana sau ca materie obligatorie (in trunchiul comun) in clasa a VIII-a sau in clasele a V-a si a VI-a, conform Adevarul.
Poate fi limitat razboiul cibernetic? Teama de un „Pearl Harbor” cibernetic a aparut prima data in anii 1990, apoi in ultimele doua decenii factorii de decizie s-au temut ca hackerii ar putea arunca in aer conducte de petrol, contamina resursele de apa, deschide baraje ori ciocni avioane in aer prin preluarea sistemelor de control al traficului. In 2012, secretarul american al Apararii Leon Panetta a avertizat ca hackerii ar putea „sa blocheze retelele de alimentare de-a lungul unor ample zone din tara”. Nici unul dintre aceste scenarii catastrofale nu a avut loc, dar cu siguranta nu pot fi neglijate. La un nivel mult mai modest, hackerii au fost capabili anul trecut sa distruga un furnal de la un combinat siderurgic german. Asadar, intrebarea privind securitatea este cat se poate de directa: poate fi descurajata o astfel de actiune distructiva? Integral pe Romania Libera.
2015: Supercriza Europei A fost un cosmar: In 2015 am vazut scene care credeam ca pot avea loc numai in indepartatele regiuni de criza, nu insa in Europa, in inima Uniunii Europene. Am petrecut nopti intregi la Eurotunel alaturi de refugiati si am strabatut de la un capat la altul tabara de refugiati, „jungla” cum i se mai spune, din Calais. O rusine pentru Franta si Marea Britanie. Am relatat despre refugiati morti intr-un camion in Austria. Am fost pe plaja de pe insula Kos, in Grecia, unde refugiatii au trebuit sa indure fara apa zile la rand, inregistrarea lor. Am fost intr-o tabara pentru refugiati amplasata in centrul orasului Bruxelles. In mijlocul capitalei europene, la numai cativa kilometri distanta de bastionul UE in care, in 2015, au avut loc cele mai multe reuniuni la varf din toata existenta sa, scrie Deutsche Welle.