Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Austriacul de la Tarom a refuzat "cumetriile" romanesti; Sima-Chirieac: Meci cu o miza de 1.500.000 de dolari; Finalul serialului "Prin cenusa industriei". Petre Roman explica esecul privatizarilor: "Ne-am sabotat singuri"; La limita legii. Biserica romano-catolica in timpul comunismului

HotNews.ro
SUBIECTELE ZILEI, Foto: Colaj foto
SUBIECTELE ZILEI, Foto: Colaj foto

Austriacul de la Tarom a refuzat „cumetriile” romanesti. Primul manager privat al companiei a renuntat la functie, dupa ce i s-a pus in fata o lista cu angajari preferentiale si mariri salariale. Pe 17 octombrie, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a anuntat cu surle si tobe numirea primului manager privat in fruntea companiei TAROM: Heinrich Vystopuil. La numai o saptamana, insa, austriacul a anuntat ca pleaca, desi a venit cu entuziasm. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Transporturilor, vremelnicul manager nici nu a ajuns sa negocieze salariul, ci doar criteriile de performanta – adica contractul de mandat, pe care nu l-a mai semnat din cauza presiunilor. Surse din minister au dezvaluit, pentru EVZ, ca austriacul a facut cale intoarsa dupa ce i s-a prezentat o lista cu ce angajari in functii cheie ar urma sa faca in institutie si pe ce salarii, scrie EVZ.

Finalul serialului „Prin cenusa industriei”. Petre Roman explica esecul privatizarilor: „Ne-am sabotat singuri”. In timpul documentarii serialului „Prin cenusa industriei”, dedicat distrugerii unor fabrici de renume ale Romaniei comuniste, am auzit adesea oameni importanti sau simpli cetateni exclamand: „De vina e numai Petre Roman, care, cand era prim-ministru, a spus ca industria romaneasca e un morman de fiare vechi”.Oamenii au ramas cu impresia ca tot ce s-a ales, dupa Revolutie, de intreprinderile romanesti a fost opera unor indivizi sus-pusi, care au cautat sa distruga sistematic unitatile care produceau ceva in tara asta. Iar tonul a fost dat de Petre Roman cu aceasta remarca. Ce are de spus primul premier al Romaniei postdecembriste despre „fiarele vechi” cu care a ramas in memoria romanilor, dar si despre startul economiei romanesti imediat dupa Revolutie, intr-un interviu neconventional. Am adunat intrebari de la somerii ramasi pe drumuri dupa inchiderea fabricilor si i le-am pus in fata lui Petre Roman. Integral in Adevarul.

Cine este contele care a inventat Transnistria. Istoricul basarabean Eduard Boboc a demontat teoriile referitoare la faptul ca acest teritoriu ar fi fost locuit majoritar de slavi. Ultimele decenii au adus o noua problema geopolitica. Pe harta Europei a aparut o adevarata gaura neagra, reprezentata de un stat nerecunoscut oficial, dar care controleaza un important teritoriu de dincolo de Nistru, precum si orasul Tighina. Este vorba de Transnistria, un teritoriu care, de jure, apartine Republicii Moldova; de facto, el este controlat de o junta, sprijinita de Rusia. Dupa razboiul de pe Nistru de dupa colapsul URSS, separatistii de la Tiraspol incearca sa creeze identitatea unui presupus popor transnistrean si sa falsifice istoria, in sensul in care sustin ca, din Evul Mediu timpuriu, acest teritoriu ar fi fost locuit majoritar de rusi si de ucraineni. Putini dintre istoricii romani au facut studii serioase despre evolutia acestui teritoriu, informeaza Romania Libera.

Exista justitie dupa Daniel Morar? Noile propuneri pentru sefia parchetelor sunt un test important pentru noul guvern ca este capabil de un bun management al resurselor umane. Ministrul Justitiei a anuntat joi propunerile sale pentru functiile cele mai inalte din parchete: Tiberiu Nitu pentru functia de procuror general si Ioan Irimie pentru sefia DNA. Biografia lor profesionala si proiectele de management sunt cunoscute, dar ele nu sunt pe deplin edificatoare. Presa a scos la iveala anumite slabiciuni din trecutul unor candidati, dar, pe de alta parte, optiunile au fost limitate de oferta foarte redusa. Unii au refuzat sa participe la aceasta competitie, altii nici nu si-au propus, poate din pricina ca s-a creat in jurul acestor numiri o presiune prea mare. Din proiectele de management publicate nu se poate desprinde mare lucru. Ele sunt, in ciuda diferentelor de redactare, foarte asemanatoare, caci reiau ideile „obligatorii” continute in rapoartele periodice ale Comisiei Europene, scrie Deutsche Welle.

Sima-Chirieac: Meci cu o miza de 1.500.000 de dolari. Un document exploziv pentru cazul „Brokerul vrajitor Cristian Sima” a fost publicat de jurnalistul Robert Turcescu pe blogul lui. Documentul probeaza faptul ca, in anul 2000, analistul Bogdan Chirieac detinea actiuni la firma WBS Holding Ltd din Insulele Virgine. Pe prima pagina apare in clar numele lui printre actionari, iar in pagina a treia a documentului apare si semnatura lui Bogdan Chirieac, alaturi de Cristian Sima si de alti actionari. WBS Holding Ltd si WBS Romania sunt cele doua firme prin care brokerul Cristian Sima a reusit sa „piarda” banii unor clienti importanti, 60 la numar. Motiv pentru care a si fugit din tara dupa cum afirma, de teama represaliilor. Documentul a aparut dupa ce Cristian Sima a dezvaluit unei televiziuni islandeze faptul ca mai multe companii multinationale s-ar fi folosit, la inceputul anilor 2000, de sistemul corupt din Romania pentru a obtine contracte de zeci de milioane de euro. El a dezvaluit ca infrastructura sistemului de urgenta 112 a fost creata prin coruptie si a numit firma Ericsson si pe analistul Bogdan Chirieac, anunta EVZ.

La limita legii. Biserica romano-catolica in timpul comunismului. Intre 1948 si1989, Biserica Romano-Catolica din Romania a avut un statut ambiguu, atat din punct de vedere al legislatiei romanesti, cat si al dreptului canonic catolic. Biserica Romano-Catolica este o structura universala, ce nu tine cont de granite administrative, al carei sef suprem este Papa. Pius al XII-lea, aflat in fruntea Bisericii Romei intre 1939 si 1958, s-a aratat ostil Sovietelor. In replica, acestea au calificat Vaticanul drept „bastion al imperialismului”, „unealta a anglo-americanilor”, iar nuntiaturile (ambasadele, n.r.) – „oficine de spionaj”. Retorica anti-papala a fost preluata intocmai de statele din Europa de Est intrata in sfera de influenta a URSS. In plan practic, liderii comunisti de la Bucuresti au incercat sa creeze o biserica catolica „nationala”, fara Papa, subordonata doar statului. Suveranul Pontif si inaltii ierarhi catolici din Romania s-au opus. Prin urmare, intre biserica Romei si autoritati s-a instalat o stare de tensiune, care a durat pana la moartea lui Stalin, in 1953. Ulterior, Bucurestiul a renuntat la ideea „bisericii catolice romane”. Iar inaltul cler s-a adaptat situatiei, incercand prin toate mijloacele sa asigure continuitatea cultului, informeaza Adevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro