Subiectele Zilei: Boc, Geoana si Tariceanu, sponsorizati ilegal cu 17 milioane de lei; Pariuri in Singapore pe meciuri masluite la Pitesti; Principele Radu: Regele Mihai ma va sustine public; Apropiatii lui Mazare bat ca la fasole in fondurile publice ale Constantei
„In 1981, arbitrii s-au vandut pe 50.000 de lei”. Eugen Vasiliu, procurorul care a instrumentat dosarul „fluierasilor” implicati in precedentul scandal de proportii din fotbalul nostru, a facut declaratii incendiare pentru EvZ. In ultima luna, fotbalul romanesc a fost zguduit din temelii. Putini isi mai aduc aminte de precedentul caz de asemenea proportii, petrecut in 1981. In urma cu 28 de ani, lucrurile stateau la fel de grav in campionatul nostru, ceea ce arata ca fenomenul coruptiei are radacini extrem de adanci in acest fotbal.
Paleologu vrea sa taie din plan cele 800 de biserici electorale, alesii ii dau peste degete. Unde vrei sa se duca banii „economisiti”? Ministrul Culturii si Cultelor se gandeste sa abandoneze constructia de noi biserici in favoarea altor proiecte culturale, pentru care a pierdut banii la rectificare. Alesii care au adus amendamente speciale privind bugetul bisericilor din colegiile lor resping categoric orice modificare destinatiei initiale a banilor, scrie Gandul.
Pariuri in Singapore pe meciuri masluite la Pitesti. Gheorghe Constantin, seful arbitrilor, a fost arestat pentru ca s-ar fi lasat mituit cu aproape 70.000 de euro de Cornel Penescu, patronul FC Arges. Cel care ar fi transmis spaga catre arbitri era directorul lantului de magazine al lui Penescu. Pariurile unor grei ai fotbalului pe meciuri aranjate ar fi in atentia procurorilor. Asia este coltul de lume unde se poate paria fara limite, chiar si pe meciuri din Liga I. In Singapore, un meci Vaslui-Timisoara a fost interzis, dupa ce pe infrangerea echipei banatene ar fi curs milioane de dolari, scrie Romania libera.
Principele Radu: Regele Mihai ma va sustine public. Regele ma va sustine public. Nu as fi facut nimic fara acordul lui“, a declarat marti Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, cel care saptamana trecuta a anuntat ca va candida la alegerile prezidentiale din toamna. Prezent ieri la videochat-ul, cotidianul.ro „Comentezi?“, Principele a subliniat ca Regele Mihai va face curand o declaratie publica pe aceasta tema. Nu a facut in aceste zile, pentru ca suntem in Saptamana Mare, a adaugat Principele, care a explicat si de ce fostul suveran nu a fost prezent saptamana trecuta la Palatul Elisabeta la lansarea candidaturii sale: „Din delicatete, nu a vrut sa umbreasca lansarea“, scrie Cotidianul.
Boc, Geoana si Tariceanu, sponsorizati ilegal cu 17 milioane de lei. In anul electoral 2008, partidele politice nu mai pridideau cu incasarile, care au venit cu nemiluita. Sub forma de donatii, cotizatii si alte surse, unele confidentiale. Astfel, Partidul Democrat-Liberal (PD-L) a primit peste 33 de milioane RON, Partidul National Liberal (PNL) a taiat chitanta pentru 27 de milioane, iar Partidul Social Democrat (PSD) pentru 22 de milioane. Problema e ca o buna parte din persoanele juridice care au donat sume generoase nu aveau acest drept, scrie Academia Catavencu.
Berceanu spune ca are „spagari” in minister, dar nu face nimic. In Ministerul Transporturilor exista un sistem prin care platile catre constructori sunt amanate pentru ca acestia sa dea spaga. A recunoscut-o ieri chiar ministrul Radu Berceanu: “Eu stiu sistemul. Nu il platesti si astepti sa vina antreprenorul la tine si sa faca un cadou de 1 Martie, de Paste, de Craciun, pentru a-si primi banii”. Declaratia a fost facuta dupa ce directorul pentru Romania al companiei italiene Astaldi, Luca Canino, a atras atentia, intr-o dezbatere pe teme de infrastructura, ca inca mai are de primit bani pentru lucrarile executate la centura ocolitoare a Pitestiului, scrie Gandul.
Experiment Rl: Concert Stradivarius la statia de metrou Piata Victoriei. Alexandru Tomescu, singurul muzician din Romania care canta pe o vioara Stradivarius, a realizat la sfarsitul saptamanii trecute un experiment inedit. Imbracat cu haine modeste, artistul a coborat in statia de metrou din Piata Victoriei si timp de o jumatate de ora a interpretat cateva dintre cele mai complexe piese clasice, create pentru vioara. Efectul muzicii de calitate asupra bucurestenilor care se aflau la o ora cu trafic de varf in statia de metrou a fost neasteptat, scrie Romania libera.
Apropiatii lui Mazare bat ca la fasole in fondurile publice ale Constantei. Criza economica ii apropie pe oameni. Mai ales pe oamenii de afaceri de cei politici. De exemplu, la Constanta, primarul Mazare intelege sa-si vada de treaba si sa distribuie bugetul public catre afacerile apropiatilor sai. Cel mai recent exemplu este contractul prin care Primaria Constantei a achizitionat „serviciul de protectie a functionarilor Primariei municipiului Constanta aflati in exercitiul functiunii“. Cistigatoarea contractului (in valoare de aproximativ 740.000 RON), societatea Conpress Holding, a fost singura ofertanta in cadrul licitatiei deschise organizate de Primaria Constantei, iar criteriul de atribuire a fost pretul cel mai scazut, scrie Academia Catavencu.
Sever Voinescu sare la gatul lui Geoana ca sa-l apere pe Basescu. Secretarul Camerei Deputatilor, democrat-liberalul Sever Voinescu, il acuza pe Mircea Geoana ca s-a transformat in purtatorul de cuvant al lui Adrian Nastase pentru a obtine sprijinul taberei din jurul acestuia pentru prezidentiale. Sever Voinescu se erijeaza in aparatorul presedintelui Traian Basescu in fata grupului de opozitie din PSD, coagulat in jurul lui Adrian Nastase, scrie Cotidianul.