Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Cei mai mulți copii care cresc în alte țări din UE sunt români; Au fost identificate minorele prinse la furat și umilite de niște vânzătoare. Ambele au situații familiale complicate

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

Cei mai mulți copii care cresc în alte țări din UE sunt români. În Uniunea Europeană, în jur de 6,9 milioane de copii trăiesc în altă țară decât cea a cărei cetățenie o dețin. România conduce lista țărilor de origine a persoanelor sub 20 de ani care locuiesc în alte state ale UE. Autorii studiului estimează că în jur de 7 la sută dintre copiii care trăiesc în UE au cetățenia unei alte țări. Două treimi dintre aceștia s-au mutat într-o țară UE dintr-un „stat terț”, din afara spațiului comunitar, o treime sunt cetățeni ai UE care locuiesc în alt stat membru, scrie Deutsche Welle.

Au fost identificate minorele prinse la furat și umilite de niște vânzătoare. Ambele au situații familiale complicate. Directorul DGASPC Teleorman, Mugurel Putineanu ne-a spus că minorele sunt din localitatea Țigănești și sunt eleve la o școală generală de acolo. Ambele vin din medii cu probleme, iar una dintre ele, fiind crescută doar de bunică, a avut episoade în care a părăsit domiciliul. Cealaltă este, practic, singură pe lume. „Ambele fete vor beneficia de consiliere psihologică.“, a declarat Mugurel Putineanu pentru Liberinteleorman.ro

Medicii care prescriau multe medicamente de inimă de la KRKA primeau ”inimioare” în Excel și bani pe contracte de sponsorizare fictivă. Deși formal contractele erau de sponsorizare, în spatele lor se derula comerț cu prescripții medicale. Iar eficiența medicilor era controlată la sânge de către compania pharma, care calcula câtă mită per cutie dădea fiecărui doctor. Câtă vreme compania făcea profit mare și angajații primeau bonusuri, toată lumea a tăcut. Dar din 2019 tensiunile interne au escaladat, notează Libertatea.

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie… Autostrăzi!” Cele mai amuzante glume online pe versuri de Mihai Eminescu. Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în ziua în care se năștea, acum 170 de ani, Mihai Eminescu, e marcată cu zâmbete pe rețelele de socializare. Și politicienii s-au întrecut în postarea unor elogii mai mult sau mai puțin interesante despre poetul național. Ana Birchall însă a stârnit râsul cu un mesaj deloc amuzant, după ce a uitat să editeze un text primit de la o altă persoană, relatează Digi24.

Salarizare PSD: Inspector șef în Ministerul Justiției- salariu, trei sporuri, venituri de 7.300 euro. Guvernul actual a moștenit o grilă de salarizare care trebuie curățată de sporuri arbitrare și care cu greu pot găsi o justificare în realitate. În mandatele miniștrilor Olguța Vasilescu și Marius Budăi, la Ministerul Muncii sporurile pentru condiții vătămătoare acordate angajaților care munceau la birouri începeau de la câteva sute de lei treceau de 2.000 de lei de persoană, scrie Newsweek.ro

„Sportivi români dopați”. Consecințele unei crize de PR aproape negestionate. „Sportivi români dopați” este un alt scandal ce zguduie opinia publică la început de 2020. După situația „Pacientă arsă la Floreasca”, asistăm la un nou subiect care ne determină să ne întrebăm încotro ne îndreptăm. Și nu, nu este vorba despre un caz izolat. Conform actualului ministru, vorbim despre 20 de sportivi dopați în ultimii 12 ani. Din păcate, nici consecințele nu sunt de ignorat, notează Republica.

De ce bagă spitalele sub preș culpa medicală? Explicațiile șefului Agenției pentru managementul calității în sănătate. Vasile Cepoi: ”Cazul de la Floreasca reflectă absența unor reguli, lucru care este posibil, se poate întâmpla, se întâmplă, probabil, în toate spitalele din România, cum se întâmplă și în toate spitalele din lume. Comisia Europeană, de exemplu, spune că între 10 și 12% dintre pacienții internați în spitalele din Europa suferă astfel de evenimente adverse, iar costurile acestora se cifrează la 5,6 miliarde de euro pe an”, notează Europa liberă.

CTP: Eminescu – despre egoism. Creștinismul! Religiune a săracilor și a nenorociților, a femeilor pierdute (fiindcă atâtea ademeniri le încungiură din partea celor bogați), tu ești floarea răsărită din sărăcimea Imperiului roman, răsărită din sclavi ce existau spre batjocura stăpânilor lor, din oamenii fără drept, din oamenii care siliți erau să-și năimească brațele cu orice preț spre a nu muri de foame. E atâta martiriu în căderea fiecărei femei sărace, atâta martiriu în furtul celor ce-l comit de nevoie și atâta orbire-sacrilegiu în cei ce-i condamnă, scrie Republica.

Liceeni români mi-au explicat de ce vor să facă politică. În contextul în care toată lumea a auzit măcar o dată în viață replica „tinerilor nu le pasă de politică, ci stau doar pe telefon”, în România, în fiecare an se organizează conferințe de tipul MUN (adică Model United Nations). Mai exact, tinerii simulează discuții din cadrul ședințelor ONU. Cu tot tacâmul, organismele specifice organizației și diferite teme de politică internațională. Participanții își asumă rolul de delegați ai unor state și țin discursuri, dezbateri, negocieri și adoptă rezoluții ca să soluționeze problemele în cauză, scrie Vice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro